Dis-de-dimineață am debarcat în București, printr-un fericit concurs de-mprejurări. Și când spun concurs, mă refer literalmente la competiția propusă de Restaurantul The Harbour în urma căreia Food Crew a fost selectat printre finaliștii Galei BLOGourmet la secțiunea Cea mai bună recenzie de restaurant. Până să ajung însă la The Harbour, a trebuit să-mi pun gura la cale.
Nefiind foarte familiarizat cu Bucureștiul și nici prea dornic să mă deplasez, m-am lăsat pradă instinctului de supraviețuire și dintr-un imbold ancestral m-am cocoaț în cel mai înalt punct dimprejur pentru a încerca să deslușesc un loc de unde m-aș putea hrăni. Norocul a făcut să fiu găzduit de tovarășul Dino Salami în penthouse-ul său din Șerban Vodă al cărui balcon îmi oferea o panoramă excelentă: în stânga cimitirul Bellu, în dreapta un panou publicitar al celor de la Domino’s Pizza.
Dino îmi confirmă bănuiala că Domino’s e pizzerie de cartier, însă mă asigură că nu-i una rea și-mi recomandă să încerc pizza mexicană și cartofii wedges la care el e abonat de ceva vreme. În plus, pentru că lucrează sub acoperire la o multinațională faină, are și reducere la orice comandă de la Domino’s.
Super! Dau un telefon scurt și îi explic Oanei (domnișoara are mi-a preluat comanda) ce doresc, îi spun de cardul de reducere și o întreb în cât timp pot coborî după comandă. 10 minute. Excelent!
Pizzeria de pe Șerban Vodă nu e chiar la vedere, eu unul trecând pe lângă ea fără să o observ. Mult mai bine mi-a sărit în ochi Casa Arcașului, care din câte am înțeles este o bombă manelistică. Înauntru la Domino’s, liniște. Cei doi angajați, Mihai și Oana, pregăteau comenzile într-un local ordonat gândit pentru livrări și comenzi rapide ce are un aer evident de franciză.
Ajuns cu comanda acasă, desfacem pizza și cutia de wedges pentru a le trage-n poză. La o primă verede pizza m-a dus cu gândul la Pizza Hut, însă într-o variantă mai puțin pretențioasă și cu ingrediente de o calitate mai slabă. Gustând-o mi-am confirmat bănuiala: Domino’s nu are o pizza rea, gust are, iar consistentă este în special datorită blatului pufos (am optat pentru varianta “normal”, alternativa fiind blatul “subțire”).
Totuși, mozzarella folosită pe blat m-a dus mai degrabă cu gândul la brânza folosită pe pizza comercializată de Fornetti, o imitație ieftină deci, iar Chorizo-ul și Bacon-ul folosit era destul de gras și cu siguranță nu pe placul oricui. Una peste alta o pizza uleioasă pe care poate doar un sos bun o poate face să alunece mai ușor. Nu cred să fi greșit când am presupus că n-aș avea norocul să nimeresc un sos bun de pizza la Domino’s, așa că m-am mulțumit cu un sos de tabasco din rezerva lui Dino.
Cartofii wedges i-am luat mai mult din curiozitate, însă pot spune că mi-au plăcut. Nimic care să mă dea pe spate, însă au fost bine pregătiți și condimentați. Păcat de sosul de barbeque puțin prea dulceag pentru gustul meu. Dino i-a asortat la un steak pe care și l-a pregătit acasă. Și el a stat departe de sos.
Dominos Pizza mi-a lăsat impresia unei pizzerii decente, poate un pic cam aspru băgată în categoria pizzeriilor de cartier, care nu te va dezamăgi dacă ai chef de ceva rapid care să meargă cu berea la meci sau la vreun chef de apartament. Preţul: 24 lei, redus de la 34.50 lei.
Cu siguranță există în București pizzerii mai bune, iar întrebarea mea de final se adresează cunoscătorilor din capitală: Unde se poate mânca o pizza bună cu un buget de 25-30 de lei?
Un steak de nota 12 la Adi’s Steakhouse din Cluj | FoodCrew
[…] de vită l-am mâncat alături de o garnitură formată din cartofi tip wedges şi o salată de rucola cu roşii cherry şi oţet balsamic (cu preţuri în jur de 10 Ron, nu […]
Comentarii
Bogdan
Fabio Pizza, bien sur. Dar banuiesc ca deja ai plecat din capitala 🙂
Infidel Gastro
Mulţumesc pentru pont, Bogdan! Am plecat din Bucureşti, însă nu uita că avem iscoade 😉