Un prânz rapid cu risotto și pizza de la Restaurant Gloria

Restaurant Gloria

Cum alungi monotonia în zilele de carantină? În primele zile, toți ne-am bucurat de timpul liber și găteam acasă tot felul de rețete sănătoase. După câteva săptămâni însă, ne dăm seama că lucrurile au devenit monotone și deprimante. Ne dorim doar să ieșim afară și să revenim la normal, la rutina noastră zilnică pe care o aveam. Cel mai mult ne lipsesc socializarea și prietenii cu care împărțeam cu drag o pizza în oraș. Cu acest dor în gând am ajuns să avem un prânz rapid cu risotto și pizza de la Restaurant Gloria.

Pizza Diavola de la Restaurant Gloria

pizza Restaurant GloriaTot secretul unei pizza bune este un blat crocant și o combinație potrivită de ingrediente preferate. Iubitori fiind de mâncăruri picante, pizza Diavola este una dintre cele mai des comandate. Pentru noi, pizza Diavola de la Gloria nu a fost suficient de picantă, cel puțin nu la fel ca altele pe care le-am tot încercat până acum. Deși în lista de ingrediente era specificat și oregano, în pizza noastră nu am văzut și nici nu am simțit, poate doar dacă era în cantități nesemnificative. Diavola arată destul de apetisant în poze, dar nu e neapărat cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Merită însă prețul acceptabil de 27 RON și faptul că ajunge la timp, iar noi am savurat-o caldă.

Risotto Fruti di Mare

Și cum pizza nu e niciodată prea multă, un risotto cu fructe de mare nu e de neglijat pentru pofticioșii și iubitorii de sea food. Am primit o porție cu fructe de mare din belșug și un risotto fin, cremos. Am simțit un gust ușor de usturoi și lămâie, numai bun în această combinație. Deși și prețul acestui gust a fost pe măsură, o porție fiind 36 RON, un pic cam mare pentru o porție de risotto savurată acasă. Așa ne-am dat seama și noi de ce uneori preferăm să plătim mai mult pentru mâncare. De fapt, alegem un local și prețul acestuia nu doar după mâncarea bună, dar și atmosfera de acolo. Așa că noi deja așteptăm să mergem la Restaurant Gloria să savurăm niște fructe de mare abia scoase de pe foc. Până atunci ne bucurăm de ceea ce putem comanda online. Restaurant Gloria Timisoara

Desert neașteptat

Cea mai plăcută supriză în această comandă a fost desertul pe care nu l-am comandat. Pe bune, am primit un desert gratis – cornulețe cu gem, foarte gustoase. Erau fragede și pufoase, nu foarte dulci, cu gem de fructe, care au fost numai bune după un prânz copios. E de apreciat că la fiecare comandă oferă un desert gratis, nu știu însă dacă e același în fiecare zi.

desert Gloria Timisoara

Dacă și vouă vă este dor de o pizza sau de niște fructe de mare, recomandăm să comandați cu încredere de la Gloria Restaurant. Dacă alegeți să comandați prin aplicația foodpanda, puteți beneficia de 15 lei reducere la comenzi minime de 30 lei, cu voucherul foodcrew15. 

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Gloria

Adresă:
Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nr. 18, Timișoara

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul