Recunosc: pentru mine, mâncarea face parte din city break aproape la fel de mult ca locurile pe care vreau să le văd.
Cu atât de multe locuri care apar constant pe TikTok, Instagram sau în tot felul de liste, e ușor să ajungi cu un itinerar culinar mai aglomerat decât cel turistic. De data asta am făcut exact opusul. Am avut câteva locuri salvate, dar am lăsat suficient spațiu și pentru alegeri de moment. Și, surprinzător, una dintre ele s-a transformat în cea mai bună descoperire a călătoriei.
Mai jos sunt cele patru opriri și ce am încercat la fiecare.
Happy London – o surpriză plăcută
Uneori, cele mai bune locuri sunt fix cele pe care nu le ai salvate nicăieri. La Happy London am ajuns complet întâmplător, în timp ce eram prin zona Piccadilly Circus. Am intrat mai mult să aruncăm un ochi peste meniu și, câteva minute mai târziu, eram deja instalați la masă.
Primul lucru care mi-a plăcut a fost atmosfera. Interiorul are acel vibe relaxat, cu booth-uri confortabile și un copac natural imens în mijlocul restaurantului, care transformă complet spațiul. Deși e la câțiva pași de una dintre cele mai turistice zone din Londra, Piccadilly Circus, nu am avut senzația că am intrat într-un loc făcut exclusiv pentru turiști.
Meniul merge în mai multe direcții, de la sushi și preparate consistente până la cocktailuri, dar noi am rămas într-o zonă ceva mai britanică.
Am început cu Happy Fish & Chips: haddock într-un aluat foarte crocant, cu fries, mushy peas, sos tartar și lămâie. Peștele a fost fraged, iar crusta suficient de subțire cât să rămână crocantă fără să acopere gustul. Simplu, dar foarte bine făcut.
Apoi a venit Philly Steak cu skirt steak, gravy, happy mayo, fries acoperiți cu gouda și cheddar, plus onion rings crocante deasupra. O farfurie generoasă, bogată, din categoria comfort food. Carnea fragedă și ceapa crocantă au fost, pentru mine, partea cea mai bună.
La toate astea am adăugat un Dragon Mojito, varianta lor puțin mai interesantă a mojito-ului clasic și exact genul de cocktail fresh de care aveam nevoie lângă o masă atât de consistentă.

Happy London a ajuns, fără prea mult efort, la una dintre mesele preferate ale city break-ului. Și poate tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult: nu era pe nicio listă, nu venisem cu așteptări și nu încercam să bifăm un loc viral.
Pur și simplu am intrat și am mâncat foarte bine.
Tokyo Bagel – de la viralitate la realitate
Locul acesta l-am văzut recomandat în foarte multe videouri virale de pe Tiktok și Instagram și ne-am dorit tare mult să ajungem. Locația este foarte drăguță și face cinste mențiunilor de pe online.
Iar când vine vorba de preparate, am comandat o varietate destul de mare de la sărat la dulce, atât pentru că unele arătau foarte bine, cât și pentru că ne doream să testăm cât mai multe.

Am început cu 2 bagels: un Chicken Katsu — bagel cu pui pane, crocant la exterior și fraged în interior, servit în stilul specific japonez — și un King Lox Cream Cheese & Avocado — bagel consistent, cu somon afumat, cream cheese și avocado, o variantă răcoroasă.

Pentru partea dulce, nu am putut să nu ne alăturăm trendului și să ne jucăm cu un Jelly Bunny cu textură de jeleu și note de cocos. Am mai testat și un Crepe Cake cu Oreo, cu straturi subțiri de clătită, cremă și bucăți de Oreo, un desert vegetarian potrivit pentru cei care vor ceva dulce, dar și un Oni-Croissant cu ciocolată.
Toate preparatele pe care le-am comandat au fost bune, dar țin să menționez că nu mi se pare că au ieșit cu ceva special în evidență vizavi de gust. Astfel, mă bucur că le-am încercat, dar nu cred că aș mai merge odată; poate doar pentru partea de bagels, care mi s-au părut mai buni decât zona de desert.
Crunch – sandwich[up]rising – explozie de arome

La Crunch am ajuns cu o misiune destul de simplă: voiam ceva bun, consistent și rapid. Locul de pe Dean Street e mic și minimalist, dar, cu toate astea, dimineața mereu se formează o coadă foarte lungă.
Și da, numele nu e ales întâmplător. Aproape totul se joacă în jurul texturilor și, mai ales, al acelui crunch satisfăcător pe care îl vrei de la prima până la ultima mușcătură.
Am încercat Patty Melt, undeva la granița dintre burger și sandviș: carne la grătar, brânză topită și pâine rumenită bine.

Preferatul meu a fost însă Michael’s Chicken. Brioche aurie și crocantă, pui southern-fried suculent, salată shredded, baby pickles și alioli de mărar făcut în casă. Are puțin din toate: crocant, cremos, fresh, sărat și acid cât trebuie.

Murăturile și alioli-ul echilibrează foarte bine puiul prăjit, iar rezultatul e genul de sandviș pe care îl vrei dimineața.
Crunch e dovada că nu trebuie să complici foarte mult lucrurile atunci când faci foarte bine ceva aparent simplu.
YORI Korean Restaurant — primul meu Korean BBQ
Până la YORI, Korean BBQ era pentru noi una dintre experiențele pe care le văzusem de multe ori în serialele de pe Netflix, dar pe care nu le încercasem niciodată.
Astfel că mi-am dorit mult să ajung la una dintre locațiile lor din Londra și am mers la restaurantul din zona Piccadilly Circus, pentru că era cel mai aproape de noi.

Am ales YORI Selection, un platou pentru două persoane cu piept de porc, ribeye, rib finger, LA gal bi, king prawns și pui în sos picant. Alături au venit salata pentru wraps și sosurile de dipping, așa că masa s-a transformat rapid într-un mix de încercat, combinat și descoperit ce ne place cel mai mult.

Fiind prima experiență de genul acesta, cred că mi-a plăcut și mai mult tot ritualul. Pui carnea pe grătar, o întorci, mai încerci un sos, faci un wrap, apoi îți dai seama că ai lăsat următoarea bucată puțin prea mult pe foc. Nu e doar despre ce ai în farfurie, ci despre tot ce se întâmplă în jurul ei.

Și tocmai pentru că gătești pe rând, masa are un ritm complet diferit. Nu te grăbești să termini un preparat înainte să se răcească, ci stai, vorbești, mai pui ceva pe grill și construiești cina pe parcurs.

Pentru prima noastră întâlnire cu Korean BBQ, YORI a fost o alegere foarte bună. Am intrat curioși să vedem cum e și am plecat cu speranța și dorința ca acest concept să devină mai accesibil și la noi în țară.
Gânduri pentru următorul city break
Dacă am rămas cu ceva din toate mesele astea, e că uneori merită să nu ai totul planificat. Am avut locuri pe listă, am avut și opriri spontane, iar la final, una dintre ele a devenit preferata mea.
Happy London a fost descoperirea spontană a călătoriei și, dacă ar trebui să aleg acum un singur loc în care să mă întorc, probabil acolo aș începe. Dar după primul Korean BBQ și câteva sandvișuri pe care încă le-aș mai mânca o dată, Londra mi-a dat suficiente motive să continui lista data viitoare.
Acum sunt curioasă ce am ratat: unde ai mâncat foarte bine în Londra și te-ai întoarce fără să stai pe gânduri? Accept orice, de la locuri mici descoperite random până la restaurante pentru care chiar merită să faci rezervare.









Nici un comentariu