Dacă și tu iubești vinurile bune la fel cum le iubim noi, cu siguranță ai auzit deja de Salonul RoVinHud. Un eveniment unic, la care nu doar vei avea oportunitatea de alege din peste 200 de vinuri excepționale, dar vei fi față în față cu câțiva dintre cei mai renumiți experți ai vinului.
Așadar, pe lângă clasica degustare de vin, oaspeții evenimentului pot participa la cursuri demo WSET sau să se înscrie la masterclass-urile oferite. Pe lângă amploarea dată de calibrul invitațiilor și a vinurilor deosebite care le aduc în fața publicului, acest eveniment are un scop caritabil, toate eforturile fiind direcționate pentru sprijinirea asociației ”Ceva de Spus”.
Aveți toate motivele să participați la acest eveniment, este o oportunitate de care nu avem parte în fiecare zi. Iar un adevărat iubitor de vinuri nu va refuza niciodată o asemenea invitație.
Mai mult, avem chiar și trei invitații gratuite pentru ziua de duminică și suntem dispuși să le împărțim cu voi.
Așadar, pentru cei care își doresc să ajungă la eveniment, avem o provocare cât se poate de simplă. Trebuie să răspundeți CORECT printr-un comentariu la următoarea întrebare:
Câți expozanți vor participa la prima ediție a ”Salonului RoVinHud, vinuri de bun gust”?
Toți paricipanții care răspund corect la întrebare vor intra în tragerea la sorți din data de 13 Noiembrie. Mai mult, pentru a vă califica trebuie să lăsați comentariul folosind o adresă de email validă sau un cont de Facebook real.
Câștigătorii trebuie să-și revendice premiul în 24 de ore de la anunțarea acestuia. În caz contrar vom organiza o nouă extragere.
Baftă!
Ne vedem la Salonul RoVinHud să închinăm un pahar de vin de bun gust.
Update
Concursul s-a încheiat și avem cei trei câștigători.
Menționăm că în extragere au intrat doar cei care au răspuns corect, adică 22 de expozanți. Acesta este numărul final de expozanți pentru prima ediție a ”Salonului RoVinHud, vinuri de bun gust”. Mai jos puteți vedea lista celor care au intrat în tragerea la sorți.
Iar câștigătorii sunt:
Câștigătorii vor primi un email cu mai multe detalii și au 24 de ore să își revendice invitația.
Mulțumim tuturor participanților!
Comentarii
Andreea Ciobanu
Aproximativ 50 de expozanti.
ENIKO MOZES
22 EXPOZANTI
Bianca
22 expozanti 🙂
Parvu
17 expozanti
Paul
Aproximativ 50 de expozanti.
Madalina Mazilu
aproximativ 50 de expozanți
Maki
22
Marian Popescu
in jur de 50 de expozanți
edith
Aprox 50
cristi
22 expozanti
Anna M
22 🙂
Adi
La prima editie a ” Salonului RoVinHud,vinuri de bun gust” vor participa 19 expozanti .
AFM
18 expozanti.
Lia
22 expozanti
Raluca Venescu
aproximativ 50 de expozanti
Catalin
22 de expozanţi
dx
in jur de 50 / din care afisati pe site 22
Mirela
22 expozanti.
alina d
50.
Ideg Lajos
Aproximativ 50
Leonora
aproximativ 50 de expozanti
Maria M
in total: 22 de expozanti (21 expozanti de vinuri, iar 1 de brutarie/cofetarie/patiserie)
Trajan
22
Andrei N
22 de expozanti
Andreea O
22 de expozanti
Adrian
22 expozanti.
Vlad Marian
21 expozanti de vin si 1 expozant produse panificatie
Catalin Popute
22 de expozanti.
Nichita Anca
22 expozanti
Biji Rusan Victor
18 expozanti
lucian
22 expozanti.
szoverdfi arpad
17 expozanti
Dana
22 expozanti!
vvp
cum adica raspuns corect 22, atata timp cat pe pagina evenimentului apare si informatia de aprox 50 ????
http://oi59.tinypic.com/wirklc.jpg
http://www.salonul.net/vizitatori.html
Muffin Queen
Întrebarea se referă la câți expozanți vor fi prezenți, nu câți au fost anunțați inițial. Chiar dacă informația subliniată de tine și alți participanți a fost cea oferită inițial, la numărătoarea finală sunt 22 de expozanți. Această informație este vizibilă pe site, pe oricare dintre pagini ajungi și a fost făcută publică și pe pagina de eveniment în momentul în care s-a publicat lista finală. De aceea am și subliniat că noi căutăm răspunsul corect. O aproximație nu mai intră în această categorie atunci când ai deja date finale, exacte. Sperăm că am clarificat mai bine situația. 🙂
vvp
nu, nu ati clarificat, si nu ati procedat corect , deoarece ambele informatii apar pe site. nu avem de unde sa stim care e nr real/ final. anyway, organizatorii sa isi actualizeze pagina.
Muffin Queen
Îmi pare rău dacă încă consideri ca nu e clară situația. Noi considerăm că a fost un concurs cât se poate de corect. Site-ul e actualizat, pe orice pagină ai lista expozanților și ai chiar și o pagină dedicată cu lista completă. La o simplă numărătoare se ajunge la răspunsul de 22 de expozanți. 🙂
Ideg Lajos
“Salonul va fi deschis vizitatorilor în zilele de sâmbătă și duminică, când vor putea vizita standurile a aproximativ 50 de expozanți, iar sâmbătă vor putea participa la masterclassuri.”
Citat luat de pe siteul oficial in data de 13.11.2014 ora 14:36, dupa incheierea concursului, deci cred ca e destul de actualizat.
Cum explicati ca raspunsul corect e 22?
Muffin Queen
Exact cum am răspuns și comentariilor precedente, informația pe care o citați are scop de prezentare, noi am căutat răspunsul exact. Dacă mergi pe pagina dedicată expozanților, acolo vei găsi lista finală cu participanții. În plus, după cum se poate observa, pe fiecare pagină din site există în partea de jos o secțiune cu logo-urile expozanților participanți. Dacă îi numărați, vă garantăm că aflați și răspunsul exact la întrebarea din concurs.
Ideg Lajos
Referitor la prima explicatie: daca tu consideri ca textul de pe pagina dedicata vizitatorilor este cu scop de prezentare si nu contine informatii exacte, permite-ne sa consideram si noi ca logourile, care apar tot pe aceeasi pagina, sunt tot cu scop de prezentare. Cel putin asa ar fi fair.
Referitor la a doua explicatie: am verificat, pe pagina dedicata expozantilor sunt enumerati 22 de expozanti, dar cine stie poate si asta are doar un scop de prezentare, ca daca ne gandim logic tot site-ul a fost creat cu scopul de a prezenta evenimentul respectiv.
Cred ca era mai bine sa alegeti o intrebare cu raspuns mai putin interpretabil.
Oricum cel mai important e ca va avea loc acest eveniment cu scopul de a ajuta pe cei cu dizabilitati si ca va avea invitati ca Jancis Robinson (nu stiu daca vreo alta expozitie de vinuri din Romania se poate lauda cu asa ceva)
Muffin Queen
Îmi pare rău că informația oferită nu îți este suficientă și lasă loc de interpretare. Oricum,ce trebuie să știți este că atât întrebarea cât și răspunsul corect așteptat au venit din partea organizatorilor, ceea le face cât se poate de valide. În final, îmi pare bine că ați înțeles că scopul era de a vă aduce mai aproape de acest eveniment minunat. Da, ai dreptate, este o oportunitate unică în România, de aceea noi sperăm să vă vedem în număr cât mai mare la eveniment. 🙂