Strângem Inspirație pentru Calendarul Rețetelor

Printează | Email

În august 2012 am decis să deschidem secțiunea de rețete. Au trecut aproape 3 ani de atunci, avem deja o arhivă impresionantă, multe concursuri pentru cititori, iar lucrurile nu se opresc aici. Pentru a aduce un suflu nou secțiunii și a munci într-o manieră organizată, am descis să facem un fel de calendar editorial, pe care l-am numit generic Calendarul de Rețete FoodCrew.

Calendarul Retetelor FoodCrew

Cu această ocazie vă adresăm o nouă invitație de a scoate caietul de rețete din sertar. Încărcați bateriile la aparatul foto, încălziți cuptorul și ia să treceți pe treabă! 🙂 Ca să facem treaba mai ușoară, am pregătit câte o temă pentru fiecare lună. Așadar regulile sunt simple:

  • rețeta trebuie să conțină ingredientele necesare și cantitățiile utilizate;
  • să precizeze pașii de urmat pentru rezultatul final;
  • să cuprindă minim 3 poze din procesul de gătire și 2 cu rezultatul final (pozele trebuie să fie de o rezoluție suficient de bună cât să poată provoca averse în gurile cititoriilor);
  • rețeta trebuie să se încadreze în tema lunară.

Și pentru că nu vrem să credeți că noi nu ne luăm niciun angajament, vă promitem că vom arăta lumii ce minutății știți ce faceți și că totă comunitatea din jurul FoodCrew va saliva la pozele distribuite pe toate canalele sociale. În plus, am zis că facem și un fel de clasament și vă înaintăm în rang dacă vă place pe la noi.

Așadar, primele 4 articole vor fi publicate sub formă de guest post, la finalul căruia vom menționa distinsul chef din spatele creației.

De la articolul 5 începând vă avansăm la rangul de autor și vă introducem în lumea noastră prin intermediul unui personaj, să vă puteți semna fiecare articol în parte.

Când ajungeți la 10 articole vă urăm bun venit în echipă și primiți rangul de colaborator. Veți avea acces la platformă, veți putea publica singuri articole și veți avea un loc rezervat în pagina de prezentare a echipei, cu tot cu link către blogul vostru, dacă este cazul.

Fiecare rang are diferite beneficii și vă deschide porțile către anumite evenimente organizate de noi sau de partenerii noștri, în funcție de implicarea voastră.

Însă dincolo de toate, aici veți găsi oameni frumoși care vă împărtășesc pasiunea pentru mâncarea bună. Chiar mai mult, sunt oameni care își doresc să producă o schimbare și să ne ajute să dezvoltăm cultura culinară a românilor.

Dar, să vă prezentăm temele pentru cele 7 luni rămase din acest an, să puteți să vă apucați de treabă.

Iunie

În luna iunie așteptăm rețete dulci pentru copiii de toate vârstele. 🙂

Retete Iunie

Iulie

În iulie trecem la salate și mâncăruri ușoare cu fructe și legume proaspete.

Retete Iulie

August

În august așteptăm poveștile adunate din concediu și rețetele învățate pe meleaguri mai mult sau mai puțin exotice.

Rețete August

Septembrie

Septembrie e o lună ocupată pentru gospodine, să le ajutăm cu rețete de murături, gemuri, zacuscă, siropuri și alte minunăți de pus la păstrat pentru iarnă.

Rețete Septembrie

Octombrie

În octombrie lăsăm să curgă vinul și învățăm cum să-l folosim în preparate delicioase. Așteptăm rețete cu vin, care să ne facă toamna mai frumoasă.

Rețete Octombrie

Noiembrie

Postul Crăciunului ne oferă prilejul de a lua o pauză de la mâncăruri grele. Așadar, în noiembrie adunăm rețete ușoare și hrănitoare, fără carne sau lactate.

Retete de post

Decembrie

Pentru fiecare dintre noi Crăciunul are un miros aparte. De aceea, în Decembrie strângem rețete dragi care să ne introducă în atmosfera de sărbătoare.

retete de craciun

Spor la gătit, așteptăm rețetele voastre!

Număr porții:

Timp pregătire:

Timp gătire:

Timp total:

Ingredinte

Instrucțiuni

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul