Pizza Italiano davvero

3 Pini
Gabicce Mare

În data de 7 septembrie am plecat spre Italia. Abia aşteptam să ajung şi să văd marea. După un drum lung de 1200 de km şi puţin cam obositor, am ajuns în sfârşit la destinaţie. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să oprească tata maşina şi să merg să vad marea, să intru cu picioarele în apă. Parcă m-am deconectat de la toate grijile cotidiene şi eram în altă lume.

În fiecare zi mergem la plajă iar seara la plimbare pe malul mării şi ne opream la diferite localuri unde savuram o îngheţată „davvero italiano” sau să mâncăm o pizza sau lasagna. yamiiii, ce îmi salivează papilele gustative acum. Am mâncat pizza în 3 restaurante diferite dar unul mi-a atras atenţia în mod mai deosebit prin simplitate, mâncare gustoasă şi un personal foarte amabil şi draguţ, disponibil la orice necesitate a clientului.

În ultima seară petrecută la mare am fost la pizzeria „3 Pini” din staţiunea Gabicce Mare, Italia (staţiunea se află la 18 km de orasul Rimini), o staţiune foarte frumoasă, cu multe magazine şi locuri de vizitat. Pizzeria se află chiar în spatele hotelului „Athlantic” care a fost al celebrului pilot de curse Marco Simoncelli, care din păcate nu se mai află printre noi.

Când intri în local dai peste o terasă mare, cu multă verdeaţă şi foarte multe flori. De pe terasă intri în restaurant. Cum am intrat pe poarta localului am fost întâmpinaţi de un domn mai în vârstă care ne-a zis „bine aţi venit” şi ne-a poftit să ne simţim bine. Am aflat de la tata şi mama că acel domn mai în vârstă era chiar patronul pizzeriei. A venit o doamnă şi ne-a condus la masă şi ne-a luat comanda. Localul este aranjat simplu dar frumos. Predomină culoarea albastră. A fost foarte curat şi un miros foarte plăcut, nu mirosea a mâncare precum în alte restaurante.

Ospătara care ne-a luat comanda a fost foarte atentă, drăguţă, a vorbit foarte frumos şi a avut o ţinută elegantă, curată. Din momentul în care comanda ne-a fost luata, în maxim 10 minute a venit şi pizza. O adevarată pizza. A avut un aluat subţire şi un gust foarte bun. Noi am comandat 3 pizza „quattro stagioni„. Este o pizza diferită de cea pe care o găsim în România chiar daca e tot acelaşi fel de pizza. A avut măsline negre fără sâmburi, ciuperci, prosciutto cotto (adică şuncă presată) şi carciofi care este anghinare.

Dacă stăteam pe terasă puteam să vedem cum se face pizza şi cum se coace la cuptor. Cuptorul fiind pe lemne, se simţea un miros a fum, dar un fum plăcut, nu unul care să te afume şi să te facă negru de funingine. Aveam posibilitatea asta, dar a fost cam frig şi am ales să stăm înăuntru ca să nu se îmbolnăvească fetiţa mea.

Preţul unei pizza a fost de 7 euro, dar a fost foarte bună. După ce am servit pizza şi au adunat farfuriile, a venit ospatara şi ne-a adus o sticlă de „limoncello” din partea casei. Eu nu am băut pentru că am condus maşina. A fost o seară foarte placută, cu mâncare foarte bună şi un mediu plăcut cu muzică în surdină. Chiar Eros Ramazzotti o medolie foarte placută.

Preţurile au fost acesibile: 7 euro orice sortiment de pizza şi 2 euro o doză de coca-cola de 330 ml, o sticlă de bere de 660 ml a fost 2,5 euro.

La anul cu siguranţă ne vom mai întoarce să mai savurăm încă o pizza delicioasă!

Recenzia a fost scrisă de Florina Andreea Pasulischi şi participă la concursul „Poftă de vacanţă„, organizat de FoodCrew.ro împreună cu agenţia de turism Simplicity, Intravel şi Carpatair.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest0
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

3 Pini

Adresă:
Via N. Macchiavelli 15, Gabicce Mare, Italia
Telefon:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul