Restaurant Ariniş – meniul zilei, călduţ dar ieftin

Răspunsul la întrebarea unde mai găseşti meniul zilei dupa ora 17 în Timişoara este: în locurile bine ascunse. Am nimerit aşadar sub Hotel Ariniş, în beciul clădirii, în restaurantul de care puţini muşterii ştiu. Îl mai vizitasem vara, când e răcoros. Firma e ascunsă de o streaşină neinspirat instalată la intrare.

Acum tot răcoare a fost, iar schimbarea majoră faţă de ultima vizită a fost plasticul folosit pe post de lambriu, care ascundea cărămida aparentă. Singura explicaţie pe care o văd e să protejeze masa de firicelele de nisip care se desprind de pe tavan. Cu puţin efort şi răbdare se puteau rostui cărămizile şi totul arăta mult mai bine.

Lămpile din plastic contribuie la impresia generală eclectică – kitsch. La fel, uşile batante de la intrare sunt improvizate din nişte suporturi din lemn pentru flori căţărătoare. Probabil un restaurant gândit şi decorat de un patron gospodar care îşi reciclează toate materialele de construcţie nefolosite.

Chelneriţa ne-a servit cu decenţă şi politeţe. La meniul zilei, pentru 11 lei am avut de ales între ciorbă de cartofi şi ciorbă de pui a la grec, piept de pui pane şi ceafă de porc, respectiv cartofi prăjiţi şi spanac, toate cu salată de varză.

Am fost serviţi foarte repede, iar ciorba mea de cartofi a fost călduţă, nu fierbinte. Nu a reuşit să mă încălzească după frigul îndurat afară. Din păcate şi felul doi a fost cam neîncălzit. Ne-o fi văzut mai înfometaţi şi puşi pe fugă.

Ciorba de cartofi a fost destul de străvezie, însă multă. La fel, supa de pui a fost fără carne de pui. Spanacul a fost chiar bunicel, la fel şi cartofii, proaspăt pregătiţi.  Şniţelul de pui a fost acceptabil, deşi raportul carne / ou pané era clar disproporţionat în favoarea oului.

Nu am prea avut semnal Orange, deci locul nu e unul potrivit pentru cei care trăiesc cu telefonul la ureche sau netu’ la vârful deştului.

În concluzie, mai trec doar când mi-e tare foame şi vreau să fug de căldura verii.

[fblike]