În căutarea noastră continuă de locuri noi și faine în care să servim mâncare bună la prețuri decente, am dat săptămâna asta de un local deschis (relativ) recent chiar în clădirea BOSCH de lângă Iulius Mall. Nu e un restaurant, nu e un fast-food, nu e o cafenea, ci e o ospătărie. Adică o mini-cantină, dar mai fancy. 🙂
Noi am ajuns acolo la ora prânzului odată cu mai toți corporatiștii din zonă. Localul e nou, nu este foarte mare dar e tare cochet. Acum, sinceră să fiu, pe mine personal nu mă atrage ideea de meniul zilei unde mi se impune ce să mănânc. De exemplu, azi avem pulpe și pireu cu salată de varză. Sunt sigură că și varianta asta poate fi delicioasă, dar parcă aș prefera să pot să fiu eu cea care alege ce să combine. Și exact asta mi s-a părut foarte ok la Stejărelul. Oferta lor sună cam așa: o ciorbă sau supă la alegere+fel principal+garnitură+salată. Și toate la 14,90 lei. Mai mult decât atât, opțiunile sunt suficiente cât să satisfacă toate gusturile, fiind inclusiv opțiuni pentru vegetarieni.
Meniul zilei se poate servi de luni până vineri între orele 12-16 și în fiecare zi se schimbă preparatele de pe listă. În ziua în care am fost noi acestea au fost opțiunile.
meniu Ospătăria Stejărelul
După cum puteți citi chiar de pe meniu, există variante pentru fiecare. Sunt și supe cremă, și ciorbe și supe cu găluște. Valabil și pentru felul 2. Eu am ales o ciorbă de văcuță pentru felul I și piept de pui cu vișine, cartofi surpriză și sfeclă roșie pentru felul II.
Revenind puțin la nume, am aflat că Ospătăria Stejarelul aparține de Restaurant Stejarul de la Bazoș, meniul oferit la ospătărie fiind alcătuit de unul dintre cei mai buni bucătari din zona de vest a țării, Nicu Guștere, și gătit sub supravegherea lui. De la auzul acestei vești, am fost tare curioasă să încerc preparatele pentru că eu îi testasem creațiile la Stejarul și mi-au plăcut foarte mult.
Ciorba de văcuță a fost una dintre cele mai bune ciorbe pe care le-am mâncat, cu bucățele mici de vită și o mulțime de legume în ea. Caldă și cu gust puțin acrișor, mi-a mers direct la suflet într-o zi rece de ianuarie.
Nici felul doi nu s-a lăsat mai prejos. Am primit două bucăți de piept de pui fraged cu sos și bucățele de vișine, iar supriza acestui fel au fost cartofii care aveau smântână deasupra, iar înăuntru erau umpluți cu brânză și bucățele mici de șuncă. Ca garnitură am ales sfeclă roșie. Menționez că în mod normal primești mai multă salată, însă eu am ales să servesc o porție mai mică.
Per total a fost una dintre cele mai bune opțiuni de meniul zilei din câte am întâlnit în restaurantele pe care le-am vizitat în ultima vreme. Mai ales luând în considerare raportul calitate-preț care este extraordinar. De servire nu sunt multe de zis pentru că nu sunt chiar chelneri care să te servească la masă, ci o fac din spatele pultului în regim de cantină sau “împinge tava”, cum ne place nouă să zicem. 😀 S-au mișcat rapid și au fost destul de generoși cu porțile. Mâncarea e seviră în boluri de carton, deci nu vă așteptați la vase de cristal. 😀
Un alt lucru care mi-a plăcut, nu știu dacă e regulă sau așa s-a nimerit, dar nu am simțit fum de țigară. Thumbs up pentru asta!
De asemenea dacă sunteți curioși, ei au și ceva ofertă de mic-dejun cu 5 lei, dacă nu mă-nșel. Bănuiesc că e vorba de o cafea și un croissant. Asta în cazul în care lucrați în zonă și nu știți unde să vă beți cafeaua de dimineață.
Nu-mi rămân prea multe să vă mai zic, dar cu siguranță vă recomand Ospătăria Stejărelul pentru un prânz rapid, gustos și la un preț decent. 🙂
Un nou concept în Timisoara - Cafeneaua Verde | FoodCrew
[…] dacă a ajuns pe la urechile voastre până acum, dar Timișoara are de aproximativ o lună un local nou sub forma unui Bistro Cafe. Când vorbim de un local de tip bistro, vorbim de un concept universal […]
La Grecu' - un alt loc cu specific semi românesc la Bega FoodCourt | FoodCrew
[…] prețuri pot spune de bine. Au oferta de meniul zilei cu 14 lei, iar, dacă vrei și pâine este 15 lei. Mai au oferta de fel […]
O alta abordare pentru meniul zilei la Ospătăria Stejărelul | FoodCrew
[…] deja i-a făcut introducerea colega mea, Nuți, vă voi spune cum mi s-a părut mie prânzul servit la Ospătăria Stejărelul. […]
Pranz rapid si delicios la Bistro 24 | FoodCrew
[…] vorba de un local micuț de forma unui bistro, meniul nu este foarte complex, însă au meniul zilei pe care îl servesc la un preț excelent și care […]
Liniste si mancare buna la Casa del Sole | FoodCrew
[…] Meniul este foarte complex și durează ceva până să te decizi ce dorești să comanzi. Până ne-am decis, am primit însă din partea casei o mini gustare cu un fel de foccacia și ceva brânză și șuncă în interior, numai bună cât să dai stomacului de lucru până ajunge comanda. […]
Comentarii
marius cristian
Mancare “ca la mama acasa”!!Va recomand cu incredere sa incercati.Eu sunt foarte multumit de servire,gust si mai ales de pret!!
Nuți Foame
Și noi am fost. Mi-a plăcut gustul de mâncare gătită acasă. Mai trecem pe acolo. 🙂
Deea
Acum m-am intors de la Stejarelul. Mancarea a fost rece si cartofii (pireu si cel cu surprize) pareau a fi facuti in urma cu 2 zile. 🙁
Nuți Foame
Uf, nu-mi pot imagina cartofii aia cu surprize reci pentru că li se pierde toată savoarea. Noi am fost pe la ora 12 și atunci totul a fost ok. Trebuie să mai mergem acolo să vedem dacă asta a fost o scăpare sau am avut noi noroc.
ioan
Apreciez produsele totdeauna proaspete[cand am fost eu ]si bune ; personalul foarte amabil .Ori de cate ori pot,revin cu placere!