Ce aţi spune de a lua masa chiar în centrul Timişoarei, într-o ambianţă elegantă, de 5 stele, modernă dar în acelaşi timp relaxantă? Cum vi s-ar părea o mâncare bazată pe tradiţie şi totuşi originală, gustoasă dar şi sănătoasă, care să te surprindă plăcut şi să îţi dea bucuria de a fi descoperit ceva nou? Ei bine, avem noi soluţia. Tentaţi fiind de meniul toamnei propus de Restaurant Belvedere pentru acest sezon, le-am trecut pragul în miezul zilei pentru a lua prânzul. Am optat pentru o supă de linte cu dovleac şi un desert Mille Feuille cu dovleac şi ciocolata albă.
Ambianţă Zen
Nu am găsit un cuvânt mai potrivit pentru a descrie decorul şi atmosfera din restaurant. Mobilierul este minimalist, modern şi elegant, culorile sunt plăcute şi discrete, în nuanţe de gri, negru şi alb, muzica se aude în surdină şi te poartă în jurul globului cu acorduri de instrumente asiatice, chitară spaniolă sau „chill-out”. Deşi mă aflam chiar în centrul Timişoarei am avut impresia că sunt undeva în afara oraşului, poate chiar în vacanţă.
Am avut parte cu adevărat de o pauza de masă în care să mă bucur de mâncare fără să fiu deranjată de aglomeraţie, număr mare de clienţi, fum de ţigară şi înghesuiala specifică orei prânzului. Locul în sine mi-a dat o stare de bine şi am simţit că sunt răsfăţată, privilegiată chiar. În ceea ce priveşte personalul, se încadrează perfect în decor: amabil, calm şi politicos.
Supa cremă de linte a fost gustoasă şi nutritivă
Crema de linte maro a fost decorată cu trei bucăţi de dovleac copt, o combinaţie cu totul nouă pentru mine. Mi-a plăcut foarte mult asocierea dintre gustul fin, cremos, uşor condimentat al supei şi dulceaţa specifică dovleacului. Sunt un mare fan al mâncărurilor din linte dar recunosc că niciodată nu mi-a trecut prin cap să asociez lintea cu ceva precum dovleacul.
Desertul – rafinat şi răcoritor
Cu toţii cunoaştem plăcinta cu dovleac sau ştrudelul, care se bucură de popularitate mai ales toamna. Desertul pe care l-am servit eu mi s-a părut un twist de la tradiţie, o opţiune pentru cei care s-au săturat de meniul clasic. Are foietaj, ca plăcinta, însă dovleacul este amestecat cu o cremă de ciocolată albă, gustul dulce al ciocolatei primind savoare de la dovleacul ras. E un desert uşor, crocant şi spumos. A arătat foarte bine servit pe o farfurie lungă, împreună cu frunze de mentă.
Preţurile accesibile
Calitatea şi orignalitatea mâncării, ambianţa şi modul de servire depăşesc cu mult preţul de pe nota de plată. Ca o concluzie, mă declar plăcut impresionată de ce am găsit la Restaurant Belvedere şi abia aştept să revin pentru a încerca noi combinaţii de ingrediente şi arome.
- Supă cremă de linte cu dovleac crocant – 300 g – 10 lei
- Mille Feuille cu dovleac şi ciocolata albă – 150gr – 11 lei
Zilele senine si fericire...la Nora | FoodCrew
[…] şi singură nu aş putea mânca două feluri de mâncare. Unde mai pui faptul că eu vreau şi desert dacă tot ne […]
Nici un comentariu