Fiind obişnuitǎ sǎ iau micul dejun acasǎ, în propria bucǎtǎrie, recunosc cǎ nu am fost prea entuziasmatǎ de ideea de a merge la restaurant. Totuşi, curiozitatea a învins. Ȋmpreunǎ cu Migdala, am trecut pe la Sky sǎ vedem cum aratǎ şi ce gust are micul dejun la ei.
Pentru mine, micul dejun chiar e cea mai importantǎ masǎ a zilei, pentru cǎ modul în care încep ziua trebuie sǎ fie cât mai bun. De aceea, aşteptǎrile mele faţǎ de micul dejun sunt cu totul diferite faţǎ de un prânz sau o cinǎ. Mai mari, adicǎ. Ceea ce caut la un mic dejun este sa fie hrǎnitor, echilibrat şi nu foarte greu la stomac.
Plecând cu aceste aşteptǎri, am ajuns pe la 09:30 dimineaţa în vârful clǎdirii unde se aflǎ Restaurantul Sky, în piaţa 700. La acea ora matinalǎ, cerul era senin şi priveliştea oraşului era mângaiatǎ de primele raze ale soarelui.
Terasa e cel mai bun loc pentru a lua micul dejun, şi ǎsta ar fi unul din motivele pentru care aş opta sǎ mǎnânc la SKY dimineaţa, pentru liniştea, intimitatea, spaţiul şi vederea unicǎ asupra oraşului.
Nici interiorul nu aratǎ rau, ba e mai elegant şi mai sofisticat, dar cred ca e mai potrivit pentru cinǎ sau prânz, decât pentru micul dejun (cel puţin cât e vremea bunǎ afarǎ).
Din meniul nou lansat de Sky pentru micul dejun, dupa ce m-am sucit si învârtit am ales varianta 7, adicǎ: ouǎ benedict, croissant sǎrat, crème fresh, castraveţi verzi, cafea neagrǎ, suc natural.
Nefiind bǎutoare de cafea, am fǎcut un schimb cu Migdala şi pânǎ la urmǎ m-am ales cu un ceai verde pe care l-am savurat cu bucurie pe stomacul gol.
Farfuria cu celelalte preparate a venit cu oarece întârziere şi a cuprins douǎ ouǎ ochiuri (nu chiar benedict, aşa cum scria în meniu), castraveţi, ardei şi cremǎ de brânzǎ. Cel mai mult m-a durut sufletul pentru croissant-ul sǎrat, pe care nu îl aveau cand am mers noi.
Mâncarea a fost proaspǎtǎ şi bunǎ, aşa cum îmi doream eu, un mic dejun hrǎnitor şi sǎnǎtos, pentru un început de zi in forţǎ.
Ca suc natural am ales portocala roşie, în amintirea excursiei în Sicilia 🙂
Preţul unui astfel de mic dejun cu mâncare, ceai / cafea şi suc natural costǎ 23 de lei.
Opţiunile posibile sunt în numǎr mare, pe mine m-ar mai tenta sǎ încerc urmǎtoarele variante.
Aşadar, dacǎ vreţi sǎ începeţi ziua cu vedere asupra oraşului, Restaurantul Sky are destule opţiuni pentru un mic dejun sǎţios şi hrǎnitor, într-o ambianţǎ „la înǎlţime”.
Destindere a la Lente | FoodCrew
[…] este şi positively non-smoking. Mai mult, ne oferea şi promisiunea unui meniu inspirat din mic-dejunurile internaţionale, ceea ce pentru mine şi prietena însoţitoare a avut efect de […]
Nici un comentariu