Așa cum am fost cu toții deja informați , Bunica a venit cu bunătăți noi și ne-a pregătit rețete speciale, pe gustul fiecăruia.
Deoarece sunt genul care nu se dă înapoi de la a încerca ceva nou și fiindcă îmi plac provocările, mai ales în acest domeniu, astăzi voi prezenta ce am ales eu de la Casa Bunicii 1 și vă las să decideți dacă merită sau nu.
Am aflat că Bunica a ales un alt mod de prezentare a meniului și a mai introdus câteva specialități, așa că am zis “da, acolo mergem”.
De cum am ajuns la Bunica am fost întâmpinate, Ratatoullia și cu mine, de un personal foarte amabil. Fără a se înțelege altceva, dar mie una îmi plac ospătarii și personalul care te fac să te simți ca un oaspete așteptat, un oaspete pe care cu drag îl ajută și sunt interesați de el. Sunt destule locuri în Timișoara unde de cum intri, parcă ești întrebat subtil, ceva de genul: ai de gând să stai mult? chiar vrei să mănânci aici? Ei bine, la Casa Bunicii, atât 1 cât și 2, nu e cazul.
Am ales o masă pe terasă și am fost informate imediat că Bunica are un meniu în format nou și are și ceva surprize. Despre meniu, sincer, eu nu sunt chiar fană a acestui gen de prezentare, e poate mai practic, dar parcă sunt toate puse acolo și nu mai e chiar așa elegant. Da, merge pentru terasă, însă nu sunt chiar încântată și pentru restaurant. Plus, cred că aș fi subliniat mai tare în meniu ce e Nou, e mai ușor pentru toată lumea. De ce asta? Deoarece nu poți reține chiar tot ce spune ospătarul și așa poți trece de unul singur în revistă ce e nou. Cam acestea ar fi de subliniat, iar acum vă voi spune ce am ales eu.
Sunt o mare fană a clătitelor, fie ele dulci, sărate, la cuptor sau simple, oricum, clătite servesc!
Am ales noua specialitate de la Bunica: Scoverzi cu spanac și gorgonzola. Ce mai, combinația perfectă pentru mine (sunt mare fan spanac și brânză de orice fel)!
Până să vină clătitele, am ales un pahar de sirop de casă cu apă minerală. Am ales ca fruct coacăzele. Foarte bun și răcoritor, deloc dulce.
Nu a durat mult, cam 15 minute și au apărut clătitele.
Mi-a plăcut modul de prezentare, de la vasul în care erau servite, până la faptul că era rucola verde proaspătă deasupra și se potrivea de minune.
Au sosit suficient de calde spre fierbinți, iar sosul de gorgonzola era suficient și venea de minune cu spanacul. Era un gust subtil de gorgonzola, iar sosul era făcut și cu smântână și unt, se potrivea tot bine. Deasupra era o crustă de cum a fost la cuptor și mi-a plăcut gustul care se combina cu spanacul. De asemenea, de menționat este că spanacul se simțea suficient, nu era nici prea mult, nici prea puțin. Combinația de spanac gătit cu rucola crudă, mie una mi-a plăcut, mai ales că era rece cu cald, chiar bun, parcă rucola făcea temperatura ideală.
Recomand noul preparat al bunicii și mă bucur că m-am lăsat condusă de curiozitate și l-am ales.
Deoarece era frumos afară și atmosfera era una plăcută, puțin gălăgioasă, cu mulți prichindei în jur, am ales și o înghețată pentru desert.
De data aceasta am ales “dragoste nocturnă”. A venit draga de înghețată de casă servită cu ciocolată răzuită. Pot spune că ciocolata era din belșug, chiar nu s-a zgârcit bunica. Era ca pentru niște nepoți pofticioși și dragi. În meniu scria ceva și de topping. Eu nu l-am avut la înghețată, dar nu m-a deranjat, deoarece a fost muuuultă ciocolată.
Prețuri:
- Scoverzi cu spanac și gorgonzola (200 g): 17,99 RON;
- Dragoste nocturnă (240 g): 11,99 RON;
- Sirop de casă (500 ml): 7,99 RON.
Mi-a plăcut la Bunica deoarece am încercat ceva nou, care m-a încântat și pe care îl recomand, un preparat ușor și sățios, ideal. Nu am fost chiar foarte încântată de noul format al meniului propus, dar mi-a plăcut la Bunica deoarece există respectul față de client și ospătarii chiar știu să se poarte!
Livada, ospitalitatea și mâncarea bună definesc Castelul Maria | FoodCrew
[…] și aer curat, Castelul se bucură de o livadă mare, chiar foarte mare care are și un frumos loc de joacă pentru copii și unde se poate lua masa în zilele însorite. Pentru vreme mai mohorâtă, melancolică sau seri […]
Mai este Bio Fresh cum era înainte? | FoodCrew
[…] încerc să îmi dau seama de ce îi spune așa, deoarece prezența sparanghelului este destul de slabă. Îmi plac salatele de la Biofresh și […]
Castelul Maria are aer curat și mancare buna | FoodCrew
[…] nu uit să vă spun și de locul de joacă pentru copii îmbogățit cu multe topogane și balansoare. Există așa o liniște și o calmitate la Castelul […]
Nici un comentariu