Mâncare de pește? Oh, da! Am renunțat cu ușurință la carne, dar peștele e ceva care nu doar îmi place la nebunie, dar îmi și face bine, ca atare continui să mă răsfăț cu astfel de mâncăruri de câte ori am ocazia. Totuși, cu toate că sunt o mare iubitoare a mâncărurilor pescărești, nu știam că există în oraș un restaurant dedicat acestei categorii de mâncare. Am aflat de Sabres din întâmplare și am decis să iau prânzul acolo pentru a vedea cum este.
Împreună cu Migdala, care știa deja localul, am ajuns acolo în jur de ora 13:00. Restaurantul e situat aproape de stația Cluj, în spatele benzinăriei de pe strada Arieș. Nefiind chiar la strada principală, mi-am explicat de ce nu îmi sărise în ochi până atunci.
Așa cum se cade unui restaurant pescăresc, am fost întâmpinate de o terasă foarte drăguță și relaxantă, cu multă verdeață, apă, sălcii umbroase și … o țestoasă leneșă ce ieșise la plimbare să ureze bun venit clienților.
Din curiozitate, am vrut să văd și interiorul, ca să știu la ce să mă aștept pentru dățile viitoare. M-a impresionat prin simplitate și bun gust, cu un decor elegant și liniștitor.
Și atâta timp cât încă e cald afară, am aflat că seara se poate petrece în foișorul situat la etaj, loc intim și retras, numai bun pentru întâlnirile romantice.
Meniul e o încântare pentru orice gurmand, oferind opțiuni diverse pe bază de pește oceanic, pește de apă dulce sau fructe de mare, sub formă de antreuri, salate, supe, paste și alte feluri principale. Eu am rămas indecisă când am ajuns la capitolul supe și ciorbe, neștiind ce să aleg între multe variante care mi se păreau la fel de apetisante: supă de caracatiță (30 lei), borș pescăresc (19 lei) sau ciorbă mixtă de pește (după rețetă Szeged – 19 lei). În cele din urmă, pasiunea pentru supele cremă a învins și am ales o supă cremă de somon.
La felul doi m-ar fi tentat fileul de ton sicilian sau peștele spadă sicilian, ambele specialități fiind pregătite cu stafide și muguri de pin. Am renunțat la ele fiindcă aveau și capere, un ingredient care îmi place mai puțin. Am decis să încerc ceva mai exotic, și anume Saganaki cu fructe de mare, o specialitate inspirată din gastronomia grecească.
Supă cremă de somon
Pentru amatorii gustului dulceag, această supă este un deliciu. Combinația de somon, brocoli și porumb dă naștere unei supe cremă pe bază de smântână, tot preparatul fiind caracterizat prin finețe și delicatețe.
Alături de bolul de supă am primit o porție de crutoane. Cantitatea s-a dovedit îndestulătoare, astfel încât la final m-am întrebat dacă mai pot să mă bucur și de felul doi. Ce pot să spun e că, din punct de vedere cantitativ, porția de supă a fost peste medie (cel puțin așa mi s-a părut mie) și dacă ar fi să o aleg încă o dată, fie aș împărți-o cu cineva, fie aș alege jumătate de porție, fie nu aș mai lua felul doi.
Saganaki cu fructe de mare
Asta a fost o altă mâncare de pește. Cu toate că supa a fost sățioasă, nu am putut să las pe masă acest preparat cu nume misterios. Fructe de mare și brânză feta, într-un sos acrișor de roșii cu arome mediteraneene. Farfuria mea a fost plină de creveți, scoici, calamari, bucăți de caracatiță și sepie, îmbogățite cu un discret gust grecesc de brânză. Am savurat fiecare înghițitură!
Prețuri
Pentru ce am mâncat, consider că prețurile au fost la fel de bune ca mâncarea.
Supă cremă de somon – 380 ml – 29 lei
Saganaki cu fructe de mare – 250 g – 45 lei
Recomand restaurantul? Evident! Mi-a plăcut că au un meniu variat de supe și ciorbe pe bază de pește, pe care nu le găsești în alte locuri. Mi-a plăcut atât terasa, cât și interiorul. Nu știu dacă aș avea ceva de reproșat, e un local unde mâncarea și ambianța induc o stare de bine. Am simțit că e gândit și amenajat cu multă grijă și bun gust, iar rezultatul e un restaurant unde excelența e firească.
De Studiat! Sunt Bunatați noi la Casa Bunicii 1! | FoodCrew
[…] cum am ajuns la Bunica am fost întâmpinate, Ratatoullia și cu mine, de un personal foarte amabil. Fără a se înțelege altceva, dar mie una îmi plac ospătarii și personalul care te fac să te […]
La Porto Arte mamaliga bate clatitele | FoodCrew
[…] De la prima îmbucătură am fost încântată de gust! Plachia de crap era foarte savuroasă, peștele fiind gătit într-un delicios sos acrișor de roșii și ceapă. Cele două cupe de […]
Delicatese pescaresti la Restaurant Sabres | FoodCrew
[…] pește și produse de pește. Cu aceste îndemnuri în gând am pornit spre Restaurant Sabres, primul restaurant cu specific pescăresc din […]
La Grecu' - un alt loc cu specific semi românesc la Bega FoodCourt | FoodCrew
[…] Nu am fost prea încântată la prima vizită și sper, totuși să ofere mai multe variante de mâncare grecească, altfel, pentru mine va fi un al nu știu câtelea loc deschis doar așa, la care voi merge de vreo […]
Comentarii
Oana Lungu
Mancare excelenta. Seara, cand e multa lume pe terasa, timpii de asteptare sunt mari.
Vlad Chiriac
Excelent restaurant. Recomand din suflet tuturor !!!!
Cristian Voina
“Excelenta servicea”
Da excelenta mancarea dar in cazul in care comanzi ceva mai “lichid” iti vor livra in galetuse de iaurt sau smantana “bine spalate” deoarece la preturile pe care le practica nu isi pot permite ambalaje “de unica folosinta”.
Si pe deasupra daca le ceri explicatii mai primesti si rapunsuri nesimtite.
Gata, de azi nici nu mai vreau sa aud de ei.
Migdala Sarata
Noi momentan am servit doar masa la restaurant si acolo totul a fost in regula. Dar putem verifica si sa comandam si la birou. Mersi de pont si revenim cand vom avea mai multe detalii!