A trecut ceva vreme de când veteranii trupei au mai povestit despre aventurile lor culinare. Iată că a sosit însă și clipa unui intermezzo în care ne-am întors la rădăcini făcând ceea ce știm mai bine: “ne riscăm” noi primii.
La moment aniversar FoodCrew (da, vara aceasta am împlinit 5 ani, să trăiască nașu’ mare!) subsemnatul Infidel și colegul întru suferință Gură Mare au coborât treptele infernului pentru a gusta din bucatele raiului. Dante, ți-a plăcut asta, men?
Pe linia tramvaiului 8 cum mergi dinspre Bălcescu spre Maria, la un moment dat pe partea stângă a străzii vei vedea o ușă deschisă care întâmpina trecătorii cu un primitor “Atenție la cap!”, căci pentru a intra în localul acesta trebuie să cobori la propriu câteva trepte pentru a ajunge într-un antreu aflat la demisol. Antreul, încă în amenajare după cum arată blocurile de polistiren netencuite, e învăluit într-un miros greu de igrasie și ceea ce mi-ar plăcea să cred că nu e carne ținută puțin prea mult la temperatura camerei. Localul se numește Anissia și s-a metamorfozat din fast food despre care povestea colega Naiada cu ceva vreme în urmă într-un fel de cantină.
Parcurgându-l ajungi la o ușă culisantă pe care stă scris sugestiv “Intrare”, dincolo de care vei găsi un bar înalt și două vitrine frigorifice aprovizionate timid.
De aici, intri într-o încăpere cu patru mese în care noi am numărat 15 scaune – boutique restaurant.
După vreo două minute în care am măsurat atent din priviri cămăruța de 4 pe 3, a venit și o tanti între două vârste să ne întrebe ce am dori să servim. Judecând după șorț aș zice că am avut plăcerea chiar cu bucătăreasa. Am fi răspuns noi ce dorim dacă ar fi fost vreun meniu scris pe undeva. Nici vorbă de așa ceva însă, căci până și tabla de la intrare era goală.
Ne-a recitat tanti meniul rapid și am aflat că avem de ales între ciorbă de pui și supă de roșii cu tăiței la felul unu, iar la felul doi între șnițel de pui cu piure de cartofi și iahnie de fasole cu cârnați. Ambele variante venind cu o clasică salată de varză pe care nu ne-a fost greu să o intuim.
Sentința: două supe de roșii, o ciorbă de pui și trei porții de șnițel cu piure și salată de varză. Trei pentru că am avut onoarea să ne însoțească încă un tovarăș al cărei identitate o vom proteja din motive pe care n-aș ști să le numesc. Mulțumim pentru poze, Vlad!
Fără a mai face multă gargară, vă las în compania următorului colaj de imagini însoțite de câteva impresii personale.
Fără nicio exagerare mâncarea a fost o surpriză plăcută, singura de acest fel de care veți avea parte în cazul în care ne călcați pe urme. Ciorba de pui a venit într-o porție nesimțit de mare, bolul de mai sus fiind plin ochi când a fost adus. Carne de pui și zarzavat din plin, mai ales morcov ras, iar pătrunjelul proaspăt tocat i-a dat un gust genial zamei. La capitolul carne a băgat tanti ce i-a venit la mână, deci dacă vă știți cu mutre mai bine uitați de ciorbă fiindcă veți da de niște ronțuri de pui 😉
După ce m-au trecut toate apele luptându-mă cu ciorba fierbinte, farfuria de salată de varză a venit ca o adevărată binecuvântare. Frământată cu sare și zahăr și doar puțin ulei și oțet.
În fine, porția de șnițel cu piure arăta cam așa. Fără jenă, în neștire. Piureul de cartofi a fost bineînțeles de la mama lui. În genul ăsta de localuri nu te joci cu mizerii la pungă că-ți arde clientul o palmă după ceafă dacă-i dai prafuri. O palmă după ceafă mi-a dat și mie șnițelul ăsta care m-a ghiftuit de-a binelea. Bună carnea, proaspătă, fragedă, însă fără pic de condiment pe ea, ceea ce i-a răpit din farmec.
Cât a fost toată distracția? 12 lei de căciulă, ieftin ca braga.
În final, vă las cu o imagine a Prânzului Aniversar FoodCrew. La încă 5 ani fără probleme de digestie!
Prânz zorit la Timișoreana | FoodCrew
[…] toată lumea și nu stăteau o clipă. Per total, un prânz bun la terasă, cu mâncare gustoasă, stricat doar de atitudinea patronului. Nimeni nu vrea să meargă la restaurant și să mănânce în […]
Comentarii
liana
Va recomand sa mergeti si la Pizzeria Al Caminetto din Timisoara. Noi suntem pretentiosi la pizza insa cred ca aici e cea mai buna din oras, ma refer la aluat si umplutura, sunt o clienta a localului( asta daca nu ati fost deja). O zi buna, Liana
Nuți Foame
Salut Liana,
Nu am ajuns încă la pizzeria menționată de tine, dar am adăugat-o pe lista noastră. Prin ce zonă e localul? Și ai vreo recomandare din meniu? 🙂
dorin
Localul nu inspira prea multa incredere. Dar take out, e cea mai buna varianta, mai ales daca stai in Balcescu. De casa si bun!
Nuți Foame
Și eu am fost destul de sceptică la vederea pozelor din interiorul localului, dar am încredere în băieți dacă ei zic că e bună mâncarea. 🙂
Lana
La categoria pizzerie as avea si eu o recomandare; Trattoracia de langa biserica din Sinaia – daca nu ati testat o deja. eu nu am fost niciodata o mare mancatoreasa de pizza pana cand am mancat aici. ghinionul face ca stau si in zona si ma ghiftuiesc linistita cu pizza cu pesto in mod special, care e geniala. nu regret nimic 😀