BistroMar: Consumul de pește pe piața HoReCa din București a crescut cu circa 10% în primele zece luni din 2019

BistroMar
București

Consumul de pește din restaurantele bucureștene a crescut cu aproape 10%, în cele trei trimestre din 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, potrivit reprezentanților BistroMar. Pe fondul acestei majorări de ansamblu, vânzările înregistrate de restaurant au fost mai mari cu 30% pe perioada verii, față de intervalul similar din 2018. Creșterea include atât vânzările de produse gătite și servite în incinta restaurantului sau în regim take away (la pachet), cât și cele de produs crud, din pescăria care face parte din BistroMar. În prezent, nișa restaurantelor din capitală care servesc în principal pește și fructe de mare este foarte mică, având o pondere de doar 1 – 2%, din total.

“Am asistat la o ușoară creștere pentru consumul de pește și fructe de mare, pe segmentul HoReCa din capitală, în prima jumătate a anului și estimez că piața își va continua creșterea, până la sfârșitul lui 2019. Însă, cu siguranță că este loc de mai bine, mai ales în condițiile în care restaurantele pe bază de pește și fructe au o pondere de doar 1 – 2%, în București. Pentru noi, cele mai importante realizări sunt creșterea vânzărilor și faptul că reușim să menținem un standard de calitate foarte înalt, că suntem la ora actuală restaurantul care are în meniu cele mai multe specii de pește sălbatic din meniu, că introducem mereu noi preparate și ne dezvoltăm constant. O altă reușită care ne bucură și vine ca o încununare a tuturor acestor eforturi este includerea BistroMar în ghidul gastromic Gault&Millau, printre cele mai bune restaurante din România”.

a declarat Mihai Cristian Dărmănescu, Director General al BistroMar și fondator al Alfredo Seafood.

Recent, BistroMar a fost evaluat și inclus în cea de a doua ediție pentru România a prestigiosului ghid internațional gastronomic, Gault&Millau, care cuprinde o listă și recenzii ale celor mai bune restaurante și localuri POP (care oferă o atmosferă mai relaxată sau mai accesibilă decât cea din restaurante). Ghidul a fost fondat în Franța în urmă cu 50 de ani, iar la ora actuală prezintă o selecție cu cele mai bune localuri din peste 20 de țări, situate pe cinci continente. Acestea sunt evaluate în funcție de meniu, care reprezintă 70% din punctajul final, servicii, atmosferă, design, raport calitate-preț etc.

BistroMar - București

“Ultimul trimestru a fost dedicat lărgirii gamei de servicii, produse și preparate pe care le oferim, astfel că în ultimele luni am introdus patru specii noi de pește sălbatic în meniul BistroMar: homar, creveții carabinieri, codul negru, somonul sălbatic Sockeye.

Din luna octombrie avem câteva rețete cu care sperăm să ne surprindem plăcut clienții, iar recent am fost listați pe takeaway.com, reușind astfel să fim prezenți pe cele mai importante platforme de livrare la domiciliu. Cred că cel mai important lucru este să fim cât mai aproape de oameni și să contribuim la educarea consumatorului, deziderat pe care îl avem de aproape 20 de ani și cu marca Alfredo Seafood. Scopul nostru este ca românii să înțeleagă cât de important este peștele de calitate într-o alimentație echilibrată.”

a adăugat Cristian Dărmănescu.

În următoarea perioadă, BistroMar pregătește și lansarea serviciului de livrare la domiciliu, care vine în completarea celui de take away.

Pentru aceia care nu sunt familiarizați cu identitatea BistroMar vă spunem pe scurt că un restaurant pe bază de specialități din pește și fructe de mare, deschis la începutul anului 2018. Acesta funcționează într-un concept integrat, fiind și primul magazin fanion de desfacere a produselor marca Alfredo Seafood, brand cu o experiență de circa 20 ani în selectarea, importul, prelucrarea și distribuția produselor de pește și fructe de mare de cea mai bună calitate. BistroMar este o afacere de familie, care îmbină cunoștințele și experiența de afaceri ale fraților Dărmănescu: Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood, și Diana Dărmănescu, antreprenoare de succes în industriile farma și producție de ambalaje. Mai multe detalii despre concept, meniu și oferte speciale, pot fi găsite accesând www.bistromar.ro sau www.facebook.com/bistromar.ro/.

BistroMar

Adresă:
Strada Banul Antonache 55-27, București 014192
Website:

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul