Bun Bun Foodtruck – primul concept de food truck din vestul țării

Bun Bun Foodtruck
Timișoara

Am fost martori ai unei explozii a evenimentelor de tip street food în ultimii 2 ani. Acest fenomen a dus și la apariția tot mai multor foodtruckuri, care mai de care mai ingenioase sau curajoase. Deși acum suntem obișnuiți cu acest concept, este foarte interesant să urmărim începuturile acestuia.

Bun Bun Burger

Pionieri în zona de vest, încă din anul 2015 cei de la Bun Bun Foodtruck au fost primii în aducerea conceptului de foodtruck în această parte a țării. Câțiva ani mai târziu, au ajuns recunoscuți în tot Banatul, în special de cei din sectorul multinaționalelor unde echipa obișnuia să meargă frecvent, până la venirea pandemiei. Motivul pentru care doi tineri din Timișoara au pus burgerii pe roți a fost unul foarte simplu – dorința de a oferi ceva Bun Bun.

Bun pentru ei înseamnă diferit, proaspăt, suculent și mereu la îndemâna gurmanzilor. Astfel, timp de 4 ani, sute de angajați ai multinaționalelor au savurat cel puțin o singură dată unul dintre burgerii Bun Bun. Deși totul a început dintr-o nevoie, astăzi Bun Bun este mai mult decât atât. Cei doi tineri care au creionat împreună povestea BUN BUN Foodtruck au reușit să fie prezenți la toate evenimentele de street food local. Nelipsit din toată povestea aceasta nu a fost nici VANgabond Pizza, fiind „al doilea copil” al celor de la Bun Bun.

Bun Bun Food Truck

Unde și cum mâncăm Bun Bun?

Bun Bun Foodtruck au rămas la datorie chiar și în perioada de pandemie, când toate planurile au fost date peste cap. Și-au instalat foodtruck-ul pe o străduță din Moșnița, unde liniștea și spațiul deschis se potrivesc perfect cu valorile lor. Acolo poți savura liniștit un burger, mâncându-l cu mâinile goale și atât, simțind sosul care se scurge pe barbă, fără a ține cont de etichete.

Pentru cei care stau comod acasă, însă, cei de la Bun Bun Burger livrează personal în zona de sud a orașului sau prin aplicațiile de food delivery. Recomandăm însă să urcați pe bițiclă și să dați o tură până la ei, papilele voastre merită un așa deliciu.

Meniul complet îl găsiți aici.

Cei 3 muschetari Bun Bun

Burgerii din meniul celor de la Bun Bun sunt 3 la număr: Special, Bun Bun și Baconator. Dintre aceștia, doar Special Burger e cu carne de vită angus, ceilalți doi sunt cu vită românească. Bun Bun, fiind și burgerul casei, este cu dulceață de ardei, făcută chiar de băieți. Deși eram convinsă că burgerul cel mai bun e cel cu ceapă caramelizată, la fel de savuros e și cel cu dulceață de ardei.

burger vita angus

Vita angus, spre deosebire de vita românească, este mai fină și mai fragedă. O puteți deosebi după gustul mai aromat și aspectul mai rozaliu, dat de straturile de grăsimi intramusculare, care o fac și mai moale. Datorită grăsimii, carnea angus devine mai suculentă la gătit, de aceea de cele mai multe ori noi alegem burgerul cu vită angus. Dar nici cel cu vită româneacsă nu trebuie neglijat, fiind un burger la fel de bun și de cele mai multe ori are și un preț mai accesibil.

Special burger Bun Bun

Fiecare dintre cei 3 muschetari pot fi combinați într-un meniu cu niște cartofi proaspeți prăjiți. Cartofii sunt moi și pufoși, deloc uleioși. Îi puteți savura cu unul din gama lor de sosuri. Da, au și o gamă largă de sosuri, diferite după gust, textură și ingrediente combinate. Printre acestea veți găsi chimchurri, samurai, o variantă mai deosebită a sosului de usturoi, o combinație cu miere și muștar și un sos care conține curry.

Chimchurri a fost cel mai deosebit, cu un gust erbal și uleios, care merge super bine cu carnea. Samuraiul merită specificat că nu era așa de grețos ca cele din alte localuri. Deci merită descoperite fiecare în parte, în combinația dorită.

Un altfel de burger, după gust și pofte

Unul dintre aspectele neștiute despre cei de la Bun Bun este burgerul poftelor tale. Îți poți personaliza oricând un burger așa cum poftești tu. Doar cu ingredientele tale preferate, cu cele mai curajoase combinații. Poți alege să fie picant sau deloc picant, poți alege vită angus, cu alte ingrediente care nu se găsesc în burgerii standardizați.

Chiar recomandăm să testați mai multe combinații pentru a ajunge la burgerul vostru preferat.

Burger personalizat

Ingredientele cheie

Într-un burger, chifla și carnea sunt cele mai importante ingrediente. Acest motiv fiind și unul pentru care Bun Bun comandă chifla din București, de 2 ori pe săptămână. Iar carnea o iau în fiecare dimineață, proaspătă, de la un producător local.

De fapt, ingredientele sunt în mare parte de la producători locali, proaspete și de calitate, ceea ce este lăudabil pentru ei. De asemenea, orice burger Bun Bun este recomandat a se consuma cu carnea făcută mediu, ca la carte.

Burger mediu

Voi ați încercat deja burgerii de la Bun Bun?

Dacă nu, v-am zis unde îi găsiți sau vă găsesc ei pe voi. Iar cei care ați încercat burgerii lor, suntem curioși de părerea voastră.

Comentarii

George

14 June 2020 at 10:00

exista o discrepanta probabil intentionata intre titlu si articol… fiti obiectivi chiar daca primiti bani… sau nu stiti ce inseamna primul?…

Tagliatella Țâfnoasă

15 June 2020 at 15:10

Salut, George!

Ne bucurăm că citești articolele noastre cu atenție! Întradevăr era o discrepanță între titlu și articol, dar nu a fost deloc intenționată, ci o scăpare în procesul de redactare. Am rectificat-o acum, pentru că cei de la Bun Bun chiar au fost primii care au adus conceptul de foodtruck în vestul țării.

Încercăm să fim cât se poate de obiectivi, căutând mereu bun simț în orice formă ar fi el, în farfurie sau informații.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul