Ole, am ajuns la Los Toreros!

Los Toreros
Timișoara
Platou de fructe de mare, Los Toreros

În sfârşit, după aproape 1 an sau mai mult de când am auzit prima dată de acest restaurant, am reuşit să şi ajungem acolo şi, bineînţeles, să experimentăm ce înseamnă un local cu un aer mediteranean în Timişoara. Pentru cei care nu cunosc prea bine zona Maria (cum sunt eu, de exemplu), localul merită expediția […]

Pizzeria Al Pacino – O surpriză plăcută

Pizzeria Al Pacino
Timișoara
Pizza Quatro Stagioni, Pizzeria Al Pacino

Încă de când ne-am mutat în Calea Aradului, acum vreo 3 ani, am observat clădirea care acum adăposteşte Pizzeria Al Pacino. De afară, localul nu-ţi spune nimic, sau mai sincer spus, nu te atrage să intri şi să le încerci preparatele. Într-un weekend cu soare, am decis însă că e cazul să trăim periculos şi să […]

Cina la terasa Restaurantului Tinecz

Restaurant Tinecz
Timișoara
Salată de vinete, Restaurant Tinecz

Dacă e vară, sau mai bine zis dacă a fost, să mai testăm o terasă. Şi, pentru că locuim în apropiere, într-o seară am poposit la Restaurantul Tinecz din Calea Aradului, în căutarea unei oaze de linişte şi de mâncare bună. Dintotdeauna am avut impresia că terasa localului e situată prea aproape de stradă şi […]

Meniul zilei pe terasă la Porto Arte

Porto Arte
Timișoara
Bors de peste la meniul zilei Porto Arte Timisoara

Așa cum bine sublinia Veverița, vremea frumoasă ne-a scos din hibernare stârnindu-ne parcă mai mult decât niciodată pofta de mâncare și cheful de povestit. Dacă pe lângă terasa Timișoreana am survolat într-una dintre serile săptămânii trecute și am găsit-o exact așa cum a fost descrisă de către tovarășa V., adică plină ochi, duminica aceasta am […]

Pe terasa Timișoreana la început de vară

Restaurant Timişoreana
Timișoara

Pentru că a venit deja vremea frumoasă de ieşit în oraş, la suc, cafea, îngheţată şi eram deja plictisiţi de stat în casă, am decis să mergem la un prânz la Restaurantul Timişoreana sau, mai precis, pe terasa acestuia. Dacă nu ştiaţi, localul e situat în Piaţa Victoriei / Operei, la un subsol, iar terasa […]

Turistă în Cluj: pit-stop la Marty

Marty
Cluj Napoca
Pizza Bambino la Restaurant Marty în Cluj

Pentru că în acest weekend am fost turistă cu treabă prin Cluj-Napoca, gurmandă şi pofticioasă cum mă ştiţi, am evitat din plin să mănânc la hotel, preferând să aleg o locaţie cu aer “mai-de-cluj”. 🙂 Nişte prieteni m-au îndrumat spre Restaurantul Marty (Marty Boulevard, Str. Horea, nr.5), şi pot să spun că o alegere mai […]

La Cramele lui Decebal mănânci sănătos ca un dac plin de răbdare

Cramele lui Decebal
Brașov
Soba decor la Cramele lui Decebal în Braşov

Pauza de masă: orele 21:00, program de seară la muncă. Timp disponibil: 1 oră. Status stomac: gol. Destinaţie: Cramele lui Decebal. De afară îmi pare a cantină, cu ziduri uriaşe. La intrare este o antecameră cu poveşti despre daci şi mâncare, steaguri cu Regele Decebal şi un tablou mare cu acesta. Înăuntru muzica se aude […]