Cronică de eveniment: seara spaniolă la Cărtureşti

Los Toreros
Timișoara

Primul eveniment din seria celor numite generic, Cultură de Gust, a avut loc sâmbată, 4 august, la librăria Cărtureşti de pe strada Mercy din Timişoara.

Ideea de a organiza o seară cu specificul alte ţări a venit din dorinţa de a face cunoscută o altă cultură prin gastronomie, literatură şi film. Noi am considerat că e ceva indedit să ai în acelaşi loc mâncarea, filmul şi cartea. Dacă mergi la cinema ai doar filmul, dacă ajungi la restaurant ai doar mâncarea, iar dacă treci printr-o librărie ai doar cartea. Aşa că noi ne-am gândit să îmbinăm cele trei ramuri ale artei pentru ca publicul să cunoască o cultură diferită prin gust.

Bunatati cu specific spaniol

Degustare de produse cu specific spaniol

Seară de sâmbătă a fost dedicată culturii spaniole.  Atmosfera specific spaniolă a fost creată de cei de la Restaurantul Los Toreros care ne-au asigurat bunătăţile specifice bucătăriei din Spania, mai exact din zona Andalusiei şi ne-au ajutat să ne răcorim cu vinurile casei, vinuri fără alcool şi sangria, totul pe o muzică de fundal menită să ne facă să ne simţim ca pe tărâmurile Spaniei.

Sangria

Seara spaniola la Carturesti

Din meniul pus la dispoziţie de cei de la Los Toreros, participanţii au încercat: Tortilla Espanola – Omletă spaniolă cu cartofi, Ensaladilla Rusa – Salată a la rousse cu ton, Ensalada de Marisco – Salată cu fructe de mare, Embutidos (Jamon, Chorizo, Salchichon) – Mezeluri spaniole, Quesos – Brânzeturi spaniole, Canapes variados – Tartine asortate, Olivas – Măsline şi Banderillas Picantes – Murături asortate. Nouă ne place tare mult de ei şi vă invităm şi pe voi să îi vizitaţi pe strada General Henri Barthold nr. 7 (fostă Caraiman colţ cu Doja) pentru a le gusta delicioasele preparate.

Branzeturi si muraturi de la Los Toreros

preparate cu specific spaniol

Salata cu fructe de mare Los Toreros

Vinuri de la Los Toreros

Atmosfera a fost completată de filmul “Los lunes al sol” (Viaţa de după), drama regizorului Fernando Leon de Aranoa , avându-l în rolul principal pe actorul Javier Bardem. „O dramă emoţionantă despre un grup de muncitori între două vârste care se trezesc şomeri şi nedoriţi de nimeni”, după cum îl descrie cinemagia.ro.

Vizionare de film la seara spaniola

Cultura cu gust seara spaniola

Sigla Los Toreros

Dincolo de preparatele excelente pe care le-am degustat şi filmul bun vizionat împreună, evenimentul s-a transformat într-un bun prilej de socializare şi integrare, patricipanţii reuşind să interacţioneze unii cu alţii şi să povestească despre cultura spaniolă.

Tartine asortate de la Los Toreros

Tartine asortate Los Toreros

Locaţia, aparent neobişnuită pentru un eveniment culinar, s-a dovedit a fi excelentă pentru ceea ce noi ne-am propus să facem şi ne-am simţit cu toţii ca acasă.

Mai multe poze de la eveniment puteţi găsi pe pagina noastră de Facebook.

Nu vă faceţi griji, acest eveniment este doar primul dintr-o serie de serate cu specific. Următoarea seară cu specific este dedicată culturii indiene şi va avea loc pe data e 15 august 2012. Aici vă puteţi înscrie!

Evenimentul a fost organizat de FoodCrew şi Cărtureşti, cu sprijinul Ambasadei Spaniei la Bucureşti si a Restaurantului Los Toreros şi promovat de partenerii media: 24FUNevive.rotimisoara.rodatz.ro şi Orenlla Design.

Los Toreros

Acest restaurant s-a închis. Descoperă ce e nou în oraș.

[…] Margarita noastrǎ era dulce şi drǎguţ coloratǎ, aşa cǎ alcoolul din ea a trecut neobservat. Câteva bǎuturi ne-au atras atenţia în meniu, deşi eram perfect mulţumite de alegerea noastrǎ: existǎ, se pare, o Tequila Bum-Bum (19 lei) despre care nu vrem sǎ ne închipuim prea multe şi un shot de tequila numit mezcal cu vierme de agave (14 lei) pe care, evident, ni l-am închipuit în toate felurile. Nu am întrebat despre el, unele lucruri meritǎ sǎ rǎmânǎ neelucidate. […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul