Divina pită grecească

Suvlaki GR
Timișoara

Acum ceva timp povesteam că în locul restaurantului grecesc din Iulius Mall s-a deschis controversatul fast-food Quasi Pronti. Îmi părea rău într-un fel pentru că niciodată nu luasem nimic de la ei, tot promiţându-mi că data viitoare.

Eh, în cele din urmă grecii n-au putut sta departe de Mall şi au deschis un fast-food mai micuţ unde nu servesc mâncărurile gătite care se găseau în fostul restaurant, dar servesc gyros pita după care sunt înnebunită. Nu ştiu dacă sunt aceiaşi greci, dar cred că nici nu are importanţă cât timp îşi fac treaba.

Duminică am făcut o plimbărică prin food-court şi primind un flyer cu oferte, m-am oprit la ei. Ca să fie mai clar, chiar erau oferte: gyros pita la 3,49 lei şi souvlaki tot la 3,49 lei.

Souvlaki, pentru cei care nu ştiu încă, sunt frigărui de pui sau de porc, dar fără legumele pe care le găsim de obicei asezonate cărnii.

Nu ştiu dacă numele fast-food-ului vrea să însemne acelaşi lucru, dar acel “o” lipsă în nume nicidecum nu e în plus când ne referim la acele frigărui tipic greceşti.

Cei care îmi citesc recenziile probabil ştiu marea mea durere că la noi nu prea ai de unde să iei pita aceea bună grecească, iar acum, în sfârşit există un local unde e chiar dumnezeiască. 🙂 Prea bună, pe cuvânt.

Eram chiar curioasă de ingredientele pe care le pun în gyros pita. Nu mică mi-a fost încântarea să văd că au pus şi tzatziki, fără să cer, ceea ce în Grecia nu se prea întâmplă. Dar nu tzatziki din acela lichid cum e prin shaormeriile noastre, ci aşa, ca la mama lui. Pe lângă tzatziki, au mai fost şi cartofi bineînţeles, roşii şi ceapă excelentă la gust, deşi nu mi-am dat seama de la ce a fost aşa bună, că părea poate puţin dinstuită sau nu ştiu, poate condimentată cu ceva anume, pe lângă boia care se potrivea perfect în combinaţie.

Cu mâna pe inimă spun că la ultima mea vizită în Grecia, după toate încercările mele de a găsi un gyros pita bun, nicicare de acolo nu se compară cu cel de aici. Recunosc, nu e cea mai excelentă carne cea pe care o servesc cei de la Suvlaki GR, pentru că erau bucăţi destule cu pieliţă, ceea ce pe mine nu mă încântă deloc, dar per total, pentru 3,49 lei, eu zic că se merită. Adică să fim serioşi, ce mănânci în ziua de azi cu 3,49 lei?

Nu ştiu cât timp au oferta asta, pe flyer scria că “doar duminica aceasta”, dar cred că se aplică pentru mai multe duminici. Am eu aşa un feeling. 🙂 Voi mai trece zilele astea pe acolo şi studiez. 🙂

Chestia faină la Suvlaki GR este că toţi care prepară mâncarea şi servesc sunt greci, şi e o muzică pentru ureche să-i auzi cum vorbesc între ei. Cel puţin mie îmi place. Mi se pare firesc că dacă deschizi un local cu specific, şi bucătarii să fie de originea respectivă. Măcar la început ca să-i înveţe pe alţii.

Nu au multe preparate în meniu, dar dacă vor continua cu oferte bune, sunt sigură că îşi vor face un nume în oraşul nostru.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Suvlaki GR

Adresă:
Iulius Mall Timișoara
Telefon:
Website:

[…] servit la început cu nişte bruschete foarte speciale, în stil grecesc, cu o cremă de brânză, un gem cu coacăze şi frunză décor, care m-au împresionat atât prin […]

[…] un an din câte am înţeles. Întrucât majoritatea preparatelor de acolo sunt bineînţeles, specifice bucătăriei grceşti, am ales până la urmă un gyros la farfurie şi nu la lipie ca să pot desluşi mai bine ce se […]

Comentarii

romi

12 November 2012 at 22:10

acum cateva zile am incercat souvlaki kebep la lipie .
Pe cuvant era super super!!!!! Mai am luat inca unu si am mancat-o pe loc si am
luat si la pachet.
Deja astept pe ocazia urmatoare sa ajunc la Mall ca sa ma duc la suvlaki gr.
Va recomand cu caldura.!!!!!!!

    Nuți Foame

    13 November 2012 at 11:05

    BIne de ştiut! 😀 Mulţumim!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul