Nu-i nimic de viță nobilă La Savoya

La Savoya
Timișoara

Restaurantul La Savoya situat la numărul 18 pe strada ce poartă numele lui Eugeniu de Savoya, cel care a eliberat cetatea Timișoarei de sub dominația otomană, a existat se pare într-un anonimat deplin încă de prin 2009. Nu că mi-aș freca eu umerii doar de cunoscători într-ale restaurantelor timișorene, însă niciunul dintre cunoscuți nu a știut să-mi spună pe unde exact se află localul.

Nedumerirea privind locația s-a datorat în cazul meu numerotării străzii, care are numărul 14 undeva vis-a-vis de mult mai cunoscuta Enotecă. Nu m-aș fi așteptat așadar să găsesc numărul 18 (sunt doar numere pare pe acea parte a străzii) dincolo de intersecția cu strada Ungureanu, în apropiere de pizzeria Cora.

Restaurant La Savoya in Timisoara

Localul și atmosfera

Privind de afară, nu m-a făcut nimic să cred că ar urma să intru într-unul din acele locuri păstrate în taină și frecventate doar de cunoscători. Nu m-am înșelat, deoarece prima impresie pe care mi-a făcut-o restaurantul a fost una tragi-comică: cum deschizi ușa (care nu se închidea la momentul vizitei) dai peste unul dintre scaunele mesei de 4 locuri care este plasată la propriu „în ușă”.

Din acest mic antreu în care mai este înghesuită o masă de 6 persoane, în stânga se deschide sala principală a restaurantului. Aici, mai e loc de vreo 25-30 de persoane, la mese așezate de o parte și de alta a mochetei care duce spre un bar bătrânesc cam cum aveau în sufragerie vecinii mei care în anii ’90 făceau embargoul. Dacă ajungeți sau ați fost pe la Savoya aștept confirmări dacă am zis bine, poate am avut aceiași vecini.

Am intrat și am salutat noi, cei doi ospătari fiind ocupați cu servitul, respectiv cu debarasatul.

Aș fi tras câteva poze cu așezământul, dar locul este atât de îngust încât riscam să-mi iau o chiflă-n freză de la mesenii care țineau probabil la intimitatea lor. Oricum, n-aș fi putut surprinde în niciun instantaneu elementele care definesc atmosfera: omniprezenta plasmă de perete acordată la U (nu Cluj, canalul cu muzică proastă) și mirosul de mâncare gătită care intrase demult până-n măduva scaunelor și în curând avea să mă înmiresmeze și pe mine din cap până-n șosete.

Meniul zilei La Savoya

Auzisem cum că ar avea meniul zilei la 15 lei, care bineînțeles nu era afișat niciunde. Nici la intrare, nici pe pereți, nici pe plasmă, nici sub plasmă. Am mers la sigur și am comandat un meniu, trăgând nădejde că ingredientele folosite sunt proaspete dacă volumul de porții pregătit e unul considerabil.

La felul întâi ai posibilitatea de a alege orice ciorbă din meniu. Variantele sunt clasicele ciorbă de burtă, ciorbă de pui rădăuțeană, ciorbă de ciorbă de porc cu tarhon, ciorbă de legume și încă vreo două care nu merită amintite. Supe nu au, deci să nu poftiți. Eu am comandat o ciorbă de porc cu tarhon.

Ciorba de porc cu tarhon La Savoya in Timisoara

Ca și gust, ciorba a fost decentă însă i-a lipsit acel ceva care să mă dea pe spate. Cu toate acestea, condimentul principal folosit în această ciorbă, tarhonul, a fost foarte bine întrebuințat nefiind folosit în exces. Personal consider că unui fel de mâncare corect asezonat cu tarhon nu mai este nevoie să-i adaugi piper, iar în cazul unei ciorbe mă scutește să o dreg cu oțet. În plus, un alt detaliu pe care l-am apreciat a fost adăugarea pătrunjelului proaspăt tăiat în ciorbele care ni s-au servit.

La felul doi am servit un cotlet de porc pané cu garnitură de cartofi la cuptor și o salată de varză murată despre care ni s-a amintit că este inclusă în porție atunci când am cerut o recomandare pentru o salată din meniu.

Cotlet de porc pane cu cartofi la cuptor si salata de varza murata La Savoya in Timisoara

Ca și prezentare farfuria chiar mi-a plăcut. Cotletul a avut o dimensiune decentă, cartofii s-au prezentat bine doar că eu mă așteptam la altceva când am auzit „cartofi țărănești”. Salata de varză murată mi s-a părut însă cea mai interesantă, atât ca aspect cât și ca gust. Făcând abstracție de faptul că am terminat-o din trei îmbucături, salata peste care a fost presărată boia de ardei dulce a avut o textură al dente asemănătoare verzei murate fierte. Ca și reper cel mai apropiat îmi vine în minte varza fiartă lângă sarmale. În fine, cotletul a fost marea dezamăgire a acestui prânz, neavând pic de gust. Fie oamenii au rămas fără sare și piper, fie bucătarul ținea regim.

Prețurile și nota de plată

Deși la ciorbă am fost singurul din cei trei meseni care a cerut ardei iute, la masă ne-a fost adusă o farfurioară generos umplută cu ardei, lucru pe a cărui seamă am făcut câteva glume speculând cu cât vom fi taxați extra. Surpriza plăcută a fost ca pe nota de plată să nu apară acești ardei, ei fiind se pare din partea casei. Când ni s-a luat comanda am mai fost întrebați dacă dorim și smântână, însă nu a fost cazul. Poate ați încercat voi și ne puteți confirma că și aceasta este din partea casei.

În rest prețurile sunt cele obișnuite pentru zona centrală, adică ciorbe între 8 și 10 lei și feluri principale pe la 12-13 lei.

Pret meniul zilei Restaurant La Savoya in Timisoara

Deși ultima impresie a fost una oarecum pozitivă, în sensul că măcar știm că La Savoya nu e genul de local de unde încearcă să ia și pielea de pe tine folosind ca pretext locația centrală, nu e un loc în care vom reveni prea curând în primul rând datorită locației prost aerisite și în al doilea rând datorită mulțimii de alternative pe care le avem pentru meniul zilei în Piața Unirii.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Pin on Pinterest3
Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

La Savoya

Adresă:
Str. Eugeniu de Savoya, nr. 18, Piața Unirii, Timișoara
Telefon:
Website:

[…] felul principal, prietena mea a preferat o ciorbǎ de burtǎ (12 lei), cu ghilimelele de rigoare, evident, încǎlzitǎ uşor. Deşi adusǎ puţin […]

[…] kebab, shaworma şi alte bunătăţi de acest gen, ci pentru că auzisem de Hotel Check Inn, iar meniul zilei disponibil acolo era unul care merita cu siguranţă […]

Comentarii

Dani

6 iunie 2012 la 16:33

eu am fost acolo in urma cu cateva luni, tot la meniul zilei, si am fost dezamagit: de local, de servire, de miros, si bineinteles de mancare. Nu l-as recomanda spre frecventare!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul