Până nu demult nu știam mare lucru despre mâncarea chinezească, imaginându-mi doar un popor mâncător de orez și de tot felul de scârboșenii. Nu știu unde își are originea ideea asta preconcepută, dar încă de la primul contact cu gastronomia chinezească am rămas uimită de aromele cu totul aparte, de modul de prezentare, de echilibrul dintre alimente, dar și de varietatea felurilor de mâncare.
După ce am savurat puțin bunătățile prin diverse locații cu tente de chinese, însă un stil mai european, de fast – food, am fost curioasă să experimentez într-un restaurant chinezesc autentic. Astfel, mergând pe strada Simion Bărnuțiu, am știut instant, când am ajuns la numărul 22, că am nimerit la locul potrivit – Marele Restaurant Chinezesc.
Autentic, fastuos, presărat cu kitschos
Restaurantul te întâmpină încă de la intrare cu fastul specific decorului chinezesc. De fapt cuvântul fast e cel care descrie restaurantul “din cap până-n picioare”. Fațada – o poartă imensă, cu doi sfincși de o parte și de alta, tencuială roșie, iar la o privire în partea de sus – desene complicate, simboluri, culori, lampioanele rosii, acoperiș specific.
În interior, o grădină răcoroasă cu boltă de vița de vie deasupra capului, iar în rest o atmosferă foarte încărcată, cu o fântână în mijlocul curții, chestii atârnând de sus, statui aurite. Fiind vară, luăm loc la o masă în grădină. De jur împrejur se întindea restaurantul, în formă de L. Dar să pătrundem și în restaurant. Salonul din stânga, dedicat nefumătorilor, pe timp de vară e deschis – geamurile sunt îndepărtate, si are un aspect de verandă. Salonul din dreapta, care e mereu închis (în sensul în care nu are geamuri detașabile) e dedicat fumătorilor și e mai mereu plin. În interior același roșu dominant, acvarii cu pești colorați, mese cu 2 nivele, decorațiuni atârnătoare. În plus, daca treci din salonul fumătorilor în celălalt, vei avea ocazia să treci pe lângă bucătar, unde sfârâieli de tigaie și mirosuri necunoscute îți vor încânta simțurile.
Dar să revenim la grădină, unde s-a consumat masa noastră. Ne așezăm la o masă centrală, lângă fântâna mai sus pomenită, în care o grămadă de broaște țestoate, de toate mărimile stăteau nemișcate, dându-mi impresia că nu sunt reale, dar ca să aflu mai târziu că sunt cât se poate de vii. La o privire mai atentă, am constatat niște căpșuni de plastic atârnând din bolta de viță, și m-a pufnit puțin râsul. Din spate un budha aurit ne veghea șederea, iar ceva lebădă aurită mă privea din dreapta. În surdină, muzică ambientală, la mese câțiva clienți.
Personal chinezesc și românesc laolaltă
Nici nu ne-am așezat bine la masă, că o chelneriță țâșnește în mână cu două farfurii și cu 2 tipuri de sos – unul dulce, unul picant, și ne spune într-o română destul de clară, însă mecanic, robotic – “Buna ziua”. Între timp apare un alt chelner care ne aduce meniurile și revine peste puțin timp să ne ia comanda. Chelnerul era român, și era îmbrăcat la pantalon și cămașă, că doar așa e frumos, iar chelnerițele, deși erau și câteva românce, toate purtau pantalon negru, și cămașă roz gen chimono.
Meniul era așa de bogat că mi-a luat ceva timp să mă pot hotărî. Erau așa de multe și vroiam să le încerc pe toate: de la aperitive, la supe, la garnituri (în special orez, tăieței, spaghete), la preparate de pui, pește, porc, vită, rață, până la legume și deserturi. Ce mi-a atras atenția într-un mod neplăcut a fost faptul că unele preparate erau specificate doar cu numele, care culmea, era chinezesc, fără a preciza ce anume conțin, iar eu, nefiind un connaisseur neapărat, nu știam ce să cred, dacă aveau un ingredient pe care nu-l agreez? Bineînțeles că înțeleg cu ce e Supa de pește, dar Supa Beijing cu ce e? Sau se presupune să fiu dinainte un gurmand al bucătăriei chinezești?
Din fericire, chelnerul a fost suficient de amabil să ne lămurească, așa că am început cu un ceai verde, și vrând neapărat o supă, am ales Supă de pui Zha Cai, Spaghete prăjite cu creveți și ciuperci, și tocmai când mă consultam cu Gură Mare (doar cu cine altcineva, știți doar că Gură Mare e mare fan chinese) ce să aleg între Aripioare de Pui Si Chuan și Pui cu bambus și ciuperci, chelnerul mi-a sugerat foarte drăguț, că pot gusta jumătate din amândouă – zis și făcut. Gură Mare s-a procopsit cu Supă Whan Toun, Orez Cantonez, și Platou încins mixt.
Mâncarea – amalgam de arome și ghiftuială pe cinste
Nici n-am apucat bine să gust ceaiul verde (servit frumos într-un ceainic darnic), că a și sosit supa. Apropo, înainte de asta am apucat să constat că vesela era personalizată. M-a lovit un miros ciudat. Recunosc că încă nu sunt obișnuită pe deplin cu mirodeniile chinezești, și nici cu toate ingredientele lor. Dupa ce am explorat puțin conținutul supei (pui, curechi, tăieței de orez, bambus, ceapă verde), mi-am dat seama că e chiar delicioasă. Whan Toun, era și mai și, cu dumplings.
Încă mă aflam în beția de mirosuri și savuram ultimele linguri din supă, când o chelneriță vine așa de repede și de robotic cu felurile următoare, încât a trebuit să ne înghesuim în ultimul hal ca să facem loc la toate farfuriile. Nu am remarcat pe moment, pentru că eram prea fascinată să explorez mâncarea, dar a fost un aspect care m-a deranjat, să-mi pună așa toate farfuriile în cap. Lucru care nici nu mi-a dat răgaz să respir puțin după supă și să mă avânt cu prea mult patos în felurile următoare, așa aburinde, sfârăitoare, dătătoare de mirosuri interesante.
Nu știam ce să gust mai întâi, așa că mi-am umplut farfuria cu de toate. Spaghetele erau delicioase, așa zemoase, calde – puiul cu bambus plutea într-un sos super savuros, aripioarele erau crocante (astea pot zice că nu mi-au ajuns la așteptări, pentru că scria pe meniu că sunt picante, dar nu erau chiar deloc). În schimb orezul cantonez (cu mazăre și șuncă) nu mi-a prea plăcut. Era foarte bun, nimic de zis, doar că șunca din ele, parcă îi strica tot gustul. Platoul încins arată fabulos – și mai ales în momentul servirii, când sfârâie. Era o combinație de carne de pui, porc, vită și rață, împreuna cu tot felul de legume. Carnea era moale, gustoasă, dar din prima am avut o reticență în a-l gusta, pentru că nu agreez deloc carnea de porc, nici de rață. Cu toate astea, am savurat puțin și din el, și Gură Mare l-a lăudat nevoie mare.
Deși am mâncat plini de entuziasm, cu poftă și timp îndelungat (am crezut noi) ne-am și ghiftuit foarte repede, și nu am reușit să terminăm tot. Cert este că porțiile erau FOARTE mari. Am rugat-o pe o chelneriță să ne pună restul la pachet, iar dânsa s-a executat rapid. La desert am zis pas, pe motiv că efectiv nu mai puteam respira de la atâta mâncare. Dar nici desertul nu era deloc mai prejos – miez de nuci glazurate, înghețată prăjită, fructe chinezești.
Nota de plată – și ea bogată în arome
Până aici toate bune și frumoase – meniu variat, servire promptă, rapidă, mâncare delicioasă și porții foarte mari. Dar la capitolul preț restaurantul compensează: o supă costă între 10 – 14 Lei, garniturile între 12 – 18 Lei, preparatele de pui, porc, vită între 17 – 22 Lei, iar peștele și rața fiind peste 30 Lei. Cert este că ne-a ușurat de puțin peste 100 Lei, cu tot cu băuturile, dar a fost o masă pe cinste!
Părerea mea este că o garnitură și un preparat se pot împărți pentru 2 persoane care mănâncă echilibrat și cărora nu le place să se ghiftuiască, asta dacă ați consumat și supă înainte, și mai vreți să lăsați loc și pentru desert. Acum pentru mâncăcioșii notorii, le recomand să încerce cât mai multe sortimente, să comande de exemplu 2 garnituri, câte jumătate din fiecare, mai ales că restaurantul o permite.
Livrări și meniuri speciale
Dacă nu ajungeți până la Marele Restaurant Chinezesc, ajunge el la voi, pentru că fac livrări la domiciuliu. Livrarea e 5 Lei, și ambalajul 0,5, dar pare-se că fac o reducere de 15 % pentru livrări.
Și mai au și niște meniuri speciale, meniuri prestabilite, cu prețuri între 25 -35 Lei, care par convenabile.
Pss…iar pe meniul din restaurant am văzut ceva All you can eat ( 28 Lei), și chiar vroiam să întrebăm care sunt condițiile, dar ne-a luat-o înainte cineva de la masa vecină: pe timp de vară cică nu prea au clienți și nu mai e valabilă oferta, pare-se că peste 2 luni o vor lansa din nou.
În orice caz dacă vă place mâncarea bună (și cui nu-i place?), și sunteți dispuși să vă ușurați buzunarele de o sumă puțin mai mare decât media, nu ezitați să încercați preparatele de la Marele Restaurant Chinezesc, pentru că odată ce o veți face, o să vreți să o faceți din nou. Atât doar – mâncați încet, fără grabă, și luați-vă timpul necesar să savurați aromele așa cum trebuie. Să știți de pe acum că nu vor fi niște arome obișnuite.
[nggallery id=2]
[fblike]
Festin la Marele Restaurant Chinezesc | Șmen.ro
[…] Festin la Marele Restaurant Chinezesc […]
Mâncare chinezească la mall | FoodCrew
[…] Ceva mai picant decât puiul cu legume, mixul a fost şi mai unsuros. Bucăţelele de carne pe care a trebuit de această dată de le fugăresc prin farfurie şi tocana de urechi de lemn se scăldau în sos de soia. Cu atât mai neinspirată ideea de a lua pe lângă încă un păhărel de sos. Totalul a fost de 17 lei, însă recomandarea mea pentru amatorii de picanterii este puiul cu legume, iar pentru cei aflaţi în căutarea unui gust autentic recomandarea este Marele Restaurant Chinezesc […]
Comentarii
Andrei
Daca vreti sa incercati mancare chineazeasca cu adevarat autentica, va sfatuiesc sa vizitati Dragonul Rosu (Bucuresti din pacate).
Cam tot ce mananci prin restaurantele cu specific chinezesc de pe la noi este europenizat, ca sa nu ai un soc gastronimic (era sa zic cultural) prea mare.
Gură Mare
Dragonul Roşu – notat. 🙂
ionut
Nu am apucat sa ajung la chinezescul de pe Barnutiu. Am un prieten care e fan. Mie imi place cel de pe Lipovei, tot personalul e chinez, muzica e chinezeasca, preturi parca ceva mai mici decat pe Barnutiu.
Cârtița Pofticioasă
Am auzit și noi de cel de pe Lipovei, și tot cam în termenii ăștia.
De fapt, Gură Mare l-a și încercat mai demult.
Și ce ai mâncat bun la cel de pe Lipovei, ce ne recomanzi?
ionut
Personal imi place porcul cu ananas. E o carne de porc, in crusta, dar nu imi dau seama cum e facuta. Bucati de ananas si mazare intr-un sos extrem de dulce. Orez am luat doar cu curry si e ok. Am incercat si cu legume. Porc picant pe platou incins e bun. Aduc in standard si 2 sosuri, unul dulce si unul iute, care e facut, din cate imi dau seama, cu ardei iute uscat si parca un pic prajit. Imi place la nebunie cel iute. Mancarea parca e putin cam uleioasa, dar eu nu am probleme cu asta. Portiile sunt suficiente. Am incercat si un desert odata, a fost ok, dar nu imi amintesc detalii. Livreaza acasa. Si au parcare proprie.
ionut
Update la post anterior: un porc cu ananas si un porc pe platou incins + 2 ape = 50 lei.
Ma deranjeaza ca se impregneaza in haine, un pic, mirosul de mancare.
ionut
Update 2:
Servirea e prompta. E suficient sa te uiti mai insistent la gagica servitoare si vine.
Si mancare vine repede. Dupa comanda, am apucat sa fumez o tigara si sa schimb doua vorbe si a venit mancarea.
Cârtița Pofticioasă
Multumim pt atâtea detalii. La preț sunt cam la fel restaurantele.
Păcat de mirosul de mâncare.
Dar dacă e bună, merită.
De încercat pe viitor!
veveritza mancacioasa
Mie nu-mi place la Marele Restaurant. Prefer oricand Marele Zid (Libertatii), chiar daca localul este mai mic si fara gradina. Mancarea a fost intotdeauna foarte buna, portiile foarte mari si gusoase. Bucatarii sunt chinezi (am tras cu ochiul), deci inca un plus de autenticitate. De incercat platourile incinse. La desert stau cam prostut, adica putine feluri dar eu nu prea mai ajung pana acolo. Ceaiul de iasomie e iar excelent, ca si spaghetele de orez cu diferite combinatii (legume si / sau carnuri).
Am stat o perioada de timp chiar langa chinezescul de pe Lipovei si l-am incercat de vreo 2 ori. Tot de 2 ori am fost foarte dezamagita. Carnea (din vreo 3 feluri) era foarte grasa (de tipul grasime neeliminata prin prajire sau alt procedeu), ceea ce ma ducea cu gandul la pomana porcului si nu la un restaurant chinezesc. Ce mi-a placut a fost desertul, feliute de mar facute pane si servite cu sos de portocale. Din pacate, doar cu un desert nu se face spring…
Gură Mare
Mâncarea e la fel de bună în ambele locaţii. Şi Marele Restaurant Chinezesc are bucătari chinezi din câte ştiu eu. Din păcate Marele Zid Chinezesc arată foarte rău… ultima dată când am fost mesele erau foarte murdare, se vedea jegul pe zid şamd.
Veveriţo, văd în tine pofta de masă demnă de un membru foodcrew.ro. Nu te bagi la o recenzie? 😉
Infidel Gastro
Să mă pregătesc deci pentru Lipovei.
veveritza mancacioasa
@Gură Mare
Eu n-am observat mizerie. Daca era asa, nu mai dadeam pe la ei! Dar, recunosc, am avut unele restrangeri de buget in ultimele 2-3 luni si n-am mai dat pe la ei.
Din pacate (sau fericire), aveti recenzii despre majoritatea locurilor pe unde ma invartesc eu si nu prea are rost sa fac dubluri. Eventual despre Pizza Thalia as putea, vad ca nu e in lista. 🙂
Cris*
cand am fost ultima data am stat in partea din stanga si a fost groaznic..inghesuit si podelele alea parca se destrama toate..oricum fata de masa era patata nu am primit nici clasicul prosopel umed sa ma sterg pe maini.Portile sunt destul de mari dar preturile sunt prea piperate.Eu sincer nu as da bani sa mananc acolo dar traiasca sora cu pofte 😀