De la început aș vrea să spun că acest local a fost una dintre cele mai plăcute experiențe din ultimul timp. Chiar dacă zona nu e extraordinară (chiar pe Ștefan cel Mare, la 50 m de intersecția liniilor de tramvai, în apropiere de Piața Traian, zona cu clădiri vechi care nu arată prea bine), restaurantul în sine este foarte drăguț amenajat, cu un design deosebit.
Astfel, dacă exteriorul este unul clasic fără prea multe elemente de decor, la interior totul te surprinde. În încercarea de a aduce timișorenilor nu doar numele lui Leonardo da Vinci dar și caracteristicile epocii în care a trăit și a creat, localul este amenajat cu mese și scaune mari, rigide, solide, de lemn și fier forjat (un pic cam greu de mișcat din loc), pe jos există doar piatră cubică, totul fiind completat de arcadele care dau interiorului impresia de exterior astfel încât, la orice vizită aici, clienții se pot simți ca în anii 1400. Mi-a plăcut mult și tavanul fals cu beculețe care imită stelele,completând astfel atmosfera.
De asemenea, un accent deosebit este meniul în sine. Pe o pagină sunt felurile de mâncare care variază de la cele specifice micului dejun, de tipul omletei, până la mămăliguță cu brânză, fripturi diverse, garnituri, ciorbe și supe, deserturi și băuturi calde și reci, alcoolice și nealcoolice, iar pe cealaltă, povestea vieții și creațiilor lui Leonardo da Vinci, cu reproduceri ale schițelor, picturilor, sculpturilor și invențiilor sale. Astfel, pe lângă masă, puteți servi și o porție de istorie, îmbogățindu-vă cunoștințele într-un mod inedit.
Revenind la servire și mâncare, meniurile ne-au fost aduse rapid, poate și pentru că localul nu era deloc aglomerat când am fost noi, și am avut timp destul pentru a le studia. Prețurile per total sunt măricele (cu 10-15% mai mari decât eram obișnuită în restul localurilor din Timișoara) dar totuși accesibile. Noi am avut o porție de pollo parmigiana și anume un șnițel de piept de pui cu parmezan și suc de roșii, totul dat la cuptor, cartofi aurii (bucăți mari, dați prin condimente și apoi la cuptor) și salată (de salată verde, cu câteva felii de roșii și o măslină). Pieptul de pui a fost foarte bun, suculent, cu parmezanul topit constituind un accent deosebit, cartofii au fost medii (cu un gust cam dulceg pentru gustul meu, a fost nevoie să adaug sare), dar salata cam dezastruoasă. Ori m-am obișnuit eu prost și mă aștept să văd salată bună, consistentă, cu 3-4 tipuri de “frunze”, ori avea bucătarul o zi proastă. Cert este că salata era foarte subțire, cu câteva foi leșinate. Apreciez oricum existența oțetului balsamic și uleiului de măsline pe mese.
Pe lângă acestea, am mai servit un cocktail Vanilla (8,8 lei, nealcoolic), o ciocolată caldă cu frișcă (excelentă, tipul mai gros, ca o cremă, 6,8 lei) și o bere Heineken (7,4 lei).
În concluzie, un prânz bun spre foarte bun, într-un restaurant cu o atmosferă deosebită. Curățenie exemplară, decoruri deosebite, totul completat de ferestre mari pentru a da luminozitate. Cred că s-ar mai putea lucra puțin la calitatea produselor pentru a se ridica la standardul localului. În rest, chiar vă recomand să-i faceți o vizită.
Casa del Sole, locul unde rafinamentul este la el acasa | FoodCrew
[…] desert pot spune că a fost perfect! Mouse-ul de ciocolată era aşa de rafinat şi fin, iar crema de vanilie l-a completat întru totul. Desertul a venit […]
Nici un comentariu