Mergem la Karadorde pentru lipie

Lucram de zor azi cu Stan când ne-am dat seama că suntem puţin cam lihniţi pentru munca intensă pe care o depunem, aşa că ne-am hotărât să mergem să mâncăm ceva. Şi cum eram sătui de mâncat pe fugă, ne-am hotărât să luăm un meniul zilei undeva pe-aproape, prin Unirii.

Ne-am uitat noi cam ce are de oferit de mâncare oraşul într-o zi de vineri şi ne-am hotărât să mergem la Karadorde, în mare parte datorită lipiei / pâinicii (ştiu că nu e chiar o lipie, e ceva în genul pâinicii de la Lucas, dar eu tot lipie am să-i spun) pe care o dau lângă supă, ciorbă etc. Meniul zilei arăta în felul următor:

Ciorbă mexicană
Şniţel de pui parizian
Cartofi piure
Salată
Desert

Ajunşi acolo, am observat o aglomeraţie mult prea mare pentru gustul nostru dar ne-am hotărât să ne facem curaj şi să facem slalom printre mese până într-un colţ unde erau vreo două locuri libere. Vineri după masa, agitaţie mare, mon cher. Am comandat două meniul zilei.

Întâi şi întâi am primit ciorba mexicană, care numai mexicană nu era. Adică eu unul mă aşteptam la ceva legume mai exotice, ceva condimente să o facă mai picantă, că doar vorbim de mexicani. Când colo, o ciorbă normală doar că foarte foarte sărată. Or fi scăpat drobu’ de sare în oală. Se mai întâmplă. Norocul meu a fost lipia care a mai dres gustul extrem de sărat. Norocul meu au fost lipiile, mai bine zis, căci am furat-o şi pe a lui Stan, el ţinând la silueta.

A urmat şniţelul de pui parizian cu cartofi piure şi salată. Aici nimic de comentat, porţie mare, îndeajuns să mă sature pe mine, ce să mai zic de amicul Stan. Salata era una de varză cu vreo două bucăţi de gogoşar strecurate înăuntru. Trebuie să precizez deasemenea că am fost serviţi destul de repede, nu cred că am aşteptat mai mult de 2-3 minute după fiecare fel de mancare. Ne-a cam luat foamea pe dinainte, aşa că poza am făcut-o deabia după ce am mâncat vreo jumătate din porţie.

La desert am primit o bucăţică de prăjiturică cu gem, bunicică. Bănuiala mea e că nu e “gătită intern”, ci cumpărată de undeva din supermarket. Parcă ţin minte că am mai mâncat ceva foarte asemănător. Singura problema e că bietul Stan nu a mai apucat să îşi termine prăjitura căci, localul fiind foarte aglomerat, imediat ce eu am terminat-o pe a mea chelnerul a venit şi ne-a spus sec: “Face 30 lei.”, un fel foarte subtil de a spune “Plecaţi odată, că nu avem locuri libere şi mai vor sa vină şi alţii.”

Ca o concluzie, considerăm Karadore ca fiind un loc destul de ok pentru a lua o masă de prânz, fiind totuşi de preferat să nu îi prindeţi foarte aglomeraţi.

Love food, not war,

Bran