Nu am mai mâncat de mult la Porto Arte și aveam poftă de o leneveală pe malul Begăi. Am pornit cu Migdala într-acolo, cu gândul de a savura ceva bun și de a ne relaxa puțin în pauza de prânz. Nimic schimbat. Aceeași terasă amplă, care era destul de liberă când am ajuns noi, aceleași sălcii plângătoare care ating apa și, din păcate, oameni destul de mohorâți, în ciuda vremii faine de afară.
Fără să stau prea mult pe gânduri, mi-am urmat pofta și am optat pentru pește preparat tradițional – Plachie de crap cu mămăliguță. De la prima îmbucătură am fost încântată de gust! Plachia de crap era foarte savuroasă, peștele fiind gătit într-un delicios sos acrișor de roșii și ceapă. Cele două cupe de mămăliguță au completat numai bine peștele, mămăliga fiind tare, așa cum îmi place mie. Mâncarea mi-a adus aminte de modul de preparare al peștelui la mine în familie și mărturisesc că am savurat cu nesaț fiecare bucățică.
Dacă peștele a fost 100% pe gustul meu, nu aș putea spune același lucru despre desert. Din experiența mea, clătitele cu brânză dulce și smântână sunt un deliciu. Trebuie să fie un deliciu, altfel e mare păcat. Dintr-o perspectivă critică, clătitele de la Porto Arte aveau toate șansele de reușită dacă nu ar fi fost siropul roz de deasupra care nu se potrivea deloc și dădea un aspect artificial preparatului. Doi la mână, clătitele fuseseră introduse la cuptor, iar brânza dulce lăsase zer, ceea ce făcea ca întregul preparat să fie destul de zemos. Nu vreau sa intru în detalii, dar mă mănâncă limba și în cazul ăsta chiar îndrăznesc să spun că până și eu pot să fac clătite mai bune și mai arătoase. Porția desertului a fost mare: două clătite umplute cu brânză și acoperite cu smântână. Gustul nu era neapărat rău, însă se putea mult mai bine. Iar când vine vorba de clătite cu brânză dulce, standardul meu e foarte ridicat, așa că am fost cu atât mai dezamăgită.
Servicii
Lipsa de așteptări e cheia satisfacției. Cu toate că masa a fost puțin murdară când am ajuns iar chelnerul a fost puțin trist, mie îmi place ambianța de pe terasa Porto Arte și mă simt bine acolo, deci am ignorat modul de servire. Pentru voi s-ar putea să conteze mai mult calitatea serviciilor, așa că luați în seamă aceste detalii 😉
Prețuri
Plachie de crap cu mamaliguta(250/200 g): 28,8 lei
Clătite cu brânză dulce și smântână (250 g): 10,8 lei
E puțin dezamăgitor când începi cu gust bun și termini cu ceva mai puțin încântător. Prin urmare, mă văd nevoită să recomand doar plachia de crap cu mămăliguță, nu și clătitele cu brânză și smântână.
Delicatese pescaresti la Restaurant Sabres | FoodCrew
[…] să nu devin prea melancolică voi trece direct la subiectul care ne interesează pe toți și anume mâncarea și […]
Pranz dezamagitor la Restaurant Kamenice din Dubrovnik | FoodCrew
[…] aproape deloc, spre deosebire de restul vânzătorilor/prestatorilor de servicii din Dubrovnik. Ne-am chinuit să îi explicăm că dorim doar 1 sticlă mică de vin şi 2 pahare. Într-un final se pare că am reuşit să îi […]
Pljeskavica dupa rețeta originala la Restaurant Yugoslavia | FoodCrew
[…] Nu mă dau în vânt după asemenea desert, iar dacă compoziția este prea groasă, atunci nu îmi place deloc. […]
Comentarii
scule Einhell
pentru mine mamaliga e principalul aliment (preferabil in locul painii). Nu trece nici macar o zi fara sa mananc mamaliga. Mi se pare mult mai buna + mult mai sanatoasa