Dacă vrei să afli ce e Raclette mergi la The Sandwich Factory

The Sandwich Factory
Timișoara

De ce spun așa ceva? Deoarece e singurul loc din Timișoara care are genul acesta de sandwich și îți poate răspunde la curiozitate.

Pentru mine apariția The Sandwich Factory în zona Unirii, a fost unul dintre cele mai bune lucruri care se puteau întâmpla. Îmi place foarte mult ideea lor de bază și, anume, mâncare sănătoasă și se vede clar că încearcă să o respecte.

De când au început, am încercat destul de multe variante de sandwich-uri (favoritul meu este de departe veggie&tofu) și nu e unul pe care să-l regret. Au variante diferite de pâine, în funcție de sandwich-ul ales, au tot felul de combinații posibile și mai puțin posibile, dar ideal de gustoase (sandwich-ul Grilled Green Apple).

De câte ori ajung pe la ei prin vizită au câte ceva nou. De data aceasta tăblița cu prezentarea sandwich-urilor era mult mai veselă, mai armonioasă și vedeai mult mai bine cum arată fiecare sandwich și ce poți alege.

meniu The Sandwich Factory

În plus aveau și condimentele super picante, pe care le puteai solicita la fiecare sandwich în parte.

Ce am mai văzut și pentru cei interesați e bine de știu, la The Sandwich Factory poți găsi Flapjack. Ce este aceasta? E un gen de prăjiturică cu care cei din Marea Britanie se laudă că ei au inventat-o, dar același lucru zic și cei din State și Canada. Până una alta e o prăjiturică foarte consistentă, care ține foamea în loc vreo 3-4 ore. Eu am pus-o pe listă pentru data viitoare.

Pentru data aceasta mi-a tras cu ochiul Sandwich-ul Raclette.

Condimente The Sandwich Factory

Blackfriars

Blackfriars The Sandwich Factory

Raclette

Am comandat sandwich-ul și am fost avertizată că durează cam 10 minute până va fi gata. Nicio problemă, așa am avut timp să îmi reamintesc de prima mea experiență cu raclette. Era vorba de un aparat distractiv, cu tăvițe mici și o plită încinsă unde fiecare își putea prepara mâncarea după bunul plac. Principiul e de topire și încălzire a alimentelor, precum și de prăjire a acestora și e ideal pentru socializare. Pur și simplu toată lumea își face preparatul lui, în același timp, nimeni nu se simte obosit, toată lumea participă și rezultatul e unul pozitiv.
Ulterior am aflat că raclette este denumirea pentru brânzeturile semi-tari din Elveția.
Cam gata au fost cele 10 minute și a sosit sandwich-ul meu. Sanwich-ul era cu cașcaval Raclette și mi s-a explicat că au ales această variantă pentru Raclette, nu cea cu dispozitivul și tăvița.
Eram foarte curioasă și am pornit la atac. E genul de sandwich făcut cu pâine neagră, care era foarte frumos prăjită și rumenită, suficient încât să nu fie arsă.
Mirosul de cașcaval e unul foarte puternic, de aceea s-ar putea să-ți placă sau nu. Eu una fiind fană de brânzeturi l-am savurat de la prima până la ultima înghițitură.
E un sandwich foarte simplu, dar foarte aromat și gustos.
Se poate servi în două variante: cu prosciutto crudo sau porchetta. Eu am ales cu prosciutto crudo. Sandwich-ul vine însoțit de castraveți murați și e foarte bine așa. Altfel, sandwich-ul este destul de greoi, cașcavalul fiind cu un gust foarte pronunțat. Nu ai spune acestea, deoarece e un sandwich compus doar din pâine neagră, cașcaval raclette, prosciutto crudo și sare de mare.
Pe cât de simplu era, pe atât de sățios devenea.
Îl recomand și intră în categoria de sandwich-uri mai aparte. Are un miros mai special, dar foarte îmbietor, mai ales pentru iubitorii de brânză.

Raclette

Raclette cu prosciuto crudo

Raclette The Sandwich Factory si castraveti murati

Interior Raclette The Sandwich Factory

Prețuri și servire

Poate la început mi se părea cam scump la The Sandwich Factory. Acum, după ce am cercetat mai bine ce oferă și concurența, nu mi se mai pare scump deloc. Au o gamă suficient de largă de produse. Au o gamă diferită de produse și au produse pe care sigur doar la ei le întâlnești.
Servirea e una rapidă și, dacă ajungi să mergi mai des la ei, deja ești recunoscut ca și client fidel.
Pentru ce am comandat eu, prețul a fost:

  •  Raclette (250 g): 12 Ron;

Vă mai spun și că Flapjack este 6,5 Ron.

Clar recomand The Sandwich Factory și mi se pare că e varianta cea mai optimă de luat în seamă când vine vorba de sandwich-uri.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

The Sandwich Factory

Adresă:
Str. Ungureanu nr.8
Telefon:

[…] era suficient de moale și în combinație cu urechile de lemn, ce mai, nebunie. Pot spune că nu mai aleg data viitoare nimic picant, mai ales că eu nu sunt o foarte fană de picant, iar aici am nimerit chiar […]

Comentarii

Oana

15 October 2013 at 16:11

Gustul imi aminteste de cinele Raclette din Elvetia. Servesc branza raclette topita, cartofi mici fierti si castraveti mici murati 🙂 foarte reusit sandwichul.
Sandwich factory e acum singurul loc de unde imi mai cumpar sandwich-uri.

Victor

3 December 2013 at 2:09

Din pacate am testat toate (cred) sandwich-urile lor, vorbind de conceptul restaurantului este unul foarte bun, mancarea in schimb, lasa de dorit si nu se ridica la nivelul conceptului. Ma asteptam la materie prima mai de calitate si executare mai buna. Poate lucrurile s-au degradat in ultimul timp. Cea mai mare dezamagire este The Russian, care se vrea dealtfel un “Ruben” dar este la kilometrii de acesta.

    Migdala Sarata

    3 December 2013 at 10:57

    Eu din ce am observat la ei, depinde foarte mult cine le prepara. Ultima data am luat un veggie&tofu de la ei si nu am fost prea multumita. Lipsea cu desavarsire sosul pesto.
    Acum la ingrediente, eu am fost multumita de ce am comandat si am apreciat ca au cu totul alte feluri de cascaval si produse, fata de tot ce gasesti in materie de sandwichuri in Timisoara. Da, in ceea ce priveste The Russian, poate ar fi bine sa se modifice numele, fiindca duce mult inspre Ruben. Dar, nu e chiar Ruben si e mai mult o reinterpretare a lui si o combinatie, astfel s-a decis sa se aloce acest nume. Pana una alta, dintre toate locurile cu acest gen de produse, eu prefer in continuare The Sandwich Factory.

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul