Sport+mâncare=love

Sports Bar Helios
Timișoara

Sport + mâncare = love că doar dacă facem mișcare în mod constant și suntem consecvenți, ne putem permite să ne răsfățăm cu o masă mai bogată în calorii din când în când. Așa că astăzi vă povestim despre sport și mâncare, adică despre Helios Sport Club care are și un Sports Bar unde te poți hrăni după efortul depus pe unul din terenurile lor sau poți pur și simplu savura preparatele delicioase din meniu după o zi plină.

Pentru necunoscători, Helios se află pe strada Liviu Rebreanu, vis-a-vis de Hotelul Lido și pune la dispoziția celor care vor să ardă calorii și să se mențină în formă, terenuri de fotbal, tenis și squash. Dar pentru că nu despre terenuri povestim azi, ci despre mâncare, Helios Sport Club a inaugurat recent Helios Sports Bar, concept de bar adresat consumatorilor dinamici, pretențioși și aflați în permanență în competiție cu timpul.

Localul este unul super simplu ca design, cu o atmosferă lejeră, în culori fresh, decorat cu tricouri cu autografe, rachete de tenis, mingi și echipament sportiv.

Helios Sports

Sport bar

Helios Timisoara

Mingi de tenis

Preparatele din meniu sunt inspirate din bucătăria americană și se adresează mai ales clienților tineri, activi, mereu în mișcare și dornici să îmbine utilul cu plăcutul, fără a face rabat de la calitatea și rafinamentul gustului.

Fiind la un Sports Bar, mă așteptam să găsesc numai preparate cu foarte puține calorii, gen salate, bruschete etc. Ei bine, se pare că ei merg pe varianta “facem sport, merităm o masa copioasă” pentru că printre preparatele din meniu se numără: cheeseburger, buffalo wings, schnitzel vienez, wrap, sandwich-uri, coaste și salată.

Helios bar

Helios Food bar

Fiind puțin mai atentă la calorii, eu am ales pentru masa de prânz un Wrap Helios (270 de grame) cu lipie, piept de pui, cașcaval, ardei gras, salată verde, roșii și cremă de brânză, iar de băut, o limo cu căpșuni. Timpul de așteptare a fost minim, dar trebuie menționat că locul nu era aglomerat la ora prânzului.

Limo capsuni

Nu mai încercasem un wrap de ceva vreme, așa că am fost foarte curioasă să văd cum este pregătit/gătit la Helios și ce gust are. Prima impresie, lipe puțin crocantă, deci îmi place! Nu suport atunci când apuc wrap-ul să se muleze după forma palmei și să înceapă să-mi curgă pe afară jumătate din ingrediente. Am apreciat că nu era plin de ulei, singurul lichid scurs de prin-năuntru fiind sucul de la roșii. 🙂 Piept de pui era din belșug și era proaspăt, și nici de restul ingredientelor nu mă pot plânge. Poate aș pune o idee mai puțin cașcaval și mai multă cremă de brânză care a fost excepțională (am întrebat la bucătărie și e un soi nemțesc de cremă de brânză, dar i-am uitat numele 🙁 ).

Pranz la Helios

Aranjament masa

Wrap de pui

Wrap cu piept de pui

Wrap delicios

Wrap din piept de pui la Helios

Deși 270 de grame nu sună a ceva imposibil de mâncat, mi-ar fi fost suficient o jumătate de wrap, atât de sățios a fost. 🙂 Servirea a fost și ea super ok, iar prețurile mai mult decât decente.

  • limonadă – 6 lei
  • Wrap Helios – 10 lei

Helios Sports Bar are și câteva plasme pentru vizionarea diferitelor meciuri așa că dacă aveți o gașcă și căutați un loc fain în care să stați la o bere și la niște aripioare, Helios Sports Club pare o variantă foarte potrivită din punctul nostru de vedere. Iar pentru doamne există salate, limonade și ceaiuri delicioase. 🙂

Ceai

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Sports Bar Helios

Adresă:
str. Iosif Bulbuca 21
Website:

[…] place să fie mai invizibile. Ei bine, această ciorbă a fost pe gustul meu. Am cerut și niște lipie și pâine în stil Choka (eram curioasă ce e) și bine am făcut. Despre lipie nu sunt multe de spus ( a […]

Comentarii

Avatar

Roxana

23 November 2013 at 11:50

Corect, mâncare bună + sport zilnic chiar = love. 🙂

Avatar

Victor

29 November 2013 at 18:06

10 lei pentru un sandwich intr-o foaie de tortilla mi se pare un pret mai cinstit decat majortiatea hotiilor cu nomenclatura de shaorma. Ce ma gadila pe mine la nervu sensibil este oferta de aripioare Buffalo care apare prin meniuri in Timisoara “dupa reteta proprie” – pa dracu, daca scrii intr-un meniu “Aripioare Buffalo” asteapta-te ca clientul sa comande ce scrie, nu ce ii mai trece prin cap nustiu carui bucatar semianalfabet. Dupa un gugal mic aripile astea care vin din america si nu din asia cum am mai avut neplacuta surpriza sa aflu la o terasa din Unirii, arata cam asa: http://goo.gl/sz3txF .
Nu sunt dulci, nu sunt pane, crispy sau mai stiu eu ce prostii, sunt prajite, date prin sos buffalo si servite cu legume proaspete si sos gorgonzola.
Cat despre crema de branza, se gaseste la cantitati mari 1,5-5kg la retailer-i horeca din orasele mari, nu dau numa ca nu e cazul dar se gaseste pe la raioanele de branzeturi proaspete.

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    2 December 2013 at 10:44

    Dap, asta ziceam și eu, prețul e mai mult decât rezonabil. Legat de aripioare, mi-e greu să îți răspund, nu de alta, dar nu le-am încercat. Întâmplarea face însă ca eu să fi fost prin SUA de vreo 4 ori și chiar am încercat aripioarele buffalo și barbeque (https://foodcrew.ro/2013/04/aripioare-bere-si-sport/) și cam am idee cum trebuie să fie și cum se servesc în SUA, așa cum ai zis tu, cu legume proaspete și gorgonzola sau blue cheese cum le spun ei la acel dressing. 🙂

    Dacă le încerc, promit să povestesc dacă sunt așa cum trebuie să fie. Și apropo, pe ce terasă din Unirii ai încercat să știm și noi pe unde nu-s ok? 🙂

    Și mersi pentru informația legată de brânză. 😉

    Avatar

    Helios Sports Bar

    3 December 2013 at 13:06

    Hello,

    Ca sa raspund tuturor, crema de branza din wrap-uri o cumparam de la Randler si nu este cantitate mare. Daca nu ma insel, cutia are 250g. Este nemteasca si este cea mai buna (20% grasime) – stiu pentru ca le-am incercat pe toate. Randler distribuie in sistem Horeca, dar are si un magazin de prezentare pe strada Cluj. Incercati-l cu incredere, preturile va vor uimi, mai ales cele de la branzeturi.
    Incercam sa cumparata toata marfa direct de la producatori sau importatori, pentru a putea oferi preturi rezonabila si pentru a avea marfa de calitate si proaspata.

    In ceea ce priveste aripioarele, sunt atatea retete de Buffalo Wings cate orase in America. :p
    Reteta noastra este aceasta:
    http://www.foodnetwork.com/recipes/saras-secrets/classic-buffalo-wings-recipe/index.html
    Am incercat mai multe retete, am facut si niste degustari “in house” si am ales reteta de mai sus.
    Din pacate, sosul de bluecheese (care a fost delicios!!) nu parea sa se potriveasca cu aripioarele. In urma votului am renuntat la el si am hotarat sa le servim cu sos iute extra.
    Nu s-a plans nimeni pana acum..
    Promitem ca vom incerca si reteta propusa de tine, Victor, si daca va avea mai mult succes o vom inlocui cu cea initiala.

    Multumim tuturor pentru aprecierie si pentru sfaturi!
    Va asteptam cu drag!

    Ioana

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul