Natură + Mâncare = Love

Restaurant Hotel Senator
Timișoara

Fiindcă suntem gurmanzi din fire, puține lucruri ne bucură la fel de tare ca o mâncare delicioasă. Dar, dacă acea mâncare e servită într-o ambianță deosebită, e și mai bine.
Iar dacă acea ambianță deosebită e într-un colț de natură, pentru a savura mâncarea în tihnă, deja e minunat de bine 🙂

Mă bucur să vă mărturisesc că am găsit această combinație potrivită de mâncare bună, servire excelentă și ambianță liniștită într-un loc cu totul neașteptat, la care nu m-aș fi gândit niciodată. Este vorba de Hotel Club Senator, unul din primele hoteluri din Timișoara, situat pe Calea Lugojului.

Am observat că românii nu sunt obișnuiți să meargă la un hotel pentru a lua prânzul și cina, deși majoritatea hotelurilor au restaurante unde poți avea surpriza să găsești mai multă intimitate, servicii calitativ superioare și prețuri pe măsura restaurantelor din oraș. Ține de informare și obișnuință.

V-am povestit de multe ori despre Restaurantul Belvedere, care se află în incinta Hotelului Timișoara și unde nu trebuie să fi cazat ca să iei masa. Iar acum sunt foarte plăcut impresionată de ce am găsit la Hotel Senator.

Deși din stradă nu se vede, hotelul are în spate o terasă / grădină întinsă, unde te poți relaxa de-a dragul și poți savura o porție de mâncare bună. Noi am ajuns pe la prânz, într-o zi de vineri. Terasa a fost goală, lucru care m-a bucurat, pentru că nu căutam deloc aglomerația și agitația specifice restaurantelor centrale.

Mai puțini clienți înseamnă mai multă atenție și grijă pentru tine. Asta am putut să remarc din prima la personalul care ne-a așezat la masă și ne-a luat comanda. Am simțit că își dă tot interesul pentru mine, că îmi acordă timp și atenție, fără să fie presat de alte comenzi aflate în așteptare.

Inspirată de ambianța naturală a terasei am comandat o limonadă, o salată nicoise și un somon pe pat de legume cu sos butter lemon.

Între timp, am făcut o tură de grădină, plimbare care mi-a dat ocazia să admir varietatea de pomi și flori, micul bazin cu nuferi, izvorul cel frumos cântător, un tei în floare, care își răspândea miresmele în aer. M-am împrietenit și cu o pisică, pisica hotelului. Am descoperit apoi un mic loc de joacă pentru copii, semn că terasa e recomandată și familiilor.

bazin nuferi hotel senator timisoara gradina

flori agatatoare terasa hotel senator timisoara

flori de tei hotel senator

flori gradina hotel senator timisoara

flori terasa hotel senator

pisica hotel senator

izvor gradina hotel senator

loc de joaca hotel senator

trandafiri gradina hotel senator

trandafir terasa hotel senator

Din loc în loc sunt amplasate mici foișoare unde te poți bucura de intimitate. Mesele sunt dotate cu umbrele de soare iar scaunele sunt relaxante. Mi-a plăcut că fiecare colțișor e altfel, fiecare masă se bucură de o priveliște unică, înconjurată de verdeață și plante de toate felurile.
masa terasa restaurant hotel senator timisoara

mese terasa hotel senator

terasa hotel senator timisoara

Salată Nicoise (300 g) : 25,5 RON
Mâncarea a venit destul de repede. Nici nu știu după cât timp, pentru că în natură timpul se dilată și parcă scapi, pentru scurt timp, de tendința de a te grăbi.

M-a surprins să găsesc acest tip de salată, nu îmi amintesc să o fi văzut de foarte multe ori în meniurile din România. Se pare că salata de la Hotel Senator e preparată după o rețetă preluată chiar de pe Coasta de Azur, lucru care m-a bucurat și mi-a adus aminte de vizita la Nisa, de acum câțiva ani.

Salata Nicoise conține file de anchoa, ouă fierte, roșii, ardei, salată și fasole verde. Am primit și un dressing cu ierburi provensale, în cantitate tocmai potrivită pentru salata mea. A fost o salată ușoară și consistentă în același timp, care îmbină gustul sărat și marin al peștelui cu prospețimea legumelor crude și aroma ierburilor.

salata nicoise hotel restaurant senator
dressing salata nicoise

salata nicoise hotel senator

salata nicoise hotel senator timisoara

Somon pe pat de legume cu sos butter lemon (150/100 g) : 47,5 RON

Felul doi m-a cucerit total. Somonul era preparat la grătar, crocant și bine prăjit la suprafață, așezat apoi pe un strat de legume sotate. Morcovi, țelină, dovlecei și roșii, tăiate lung, cu un gust delicat, care se potrivea de minune cu peștele. Totul era acoperit cu sosul butter lemon, ușor acrișor, cât să completeze și să lege restul ingredientelor din farfurie.

hotel senator somon pe pat de legume sos butter lemon

somon pe pat de legume

somon p[e pat de legume hotel senator

somon hotel senator

Personal, cred că, pe lângă mâncarea în sine, contează la fel de mult modul în care mănânci și starea mentala pe care o ai atunci când mănânci. Mulți oameni fac compromisuri la capitolul calitatea mâncării, dar și mai mulți ignoră ambianța și cadrul în care iau masa. După o oră petrecută pe terasă am simțit că am mâncat bine din toate punctele de vedere. Aveam stomacul plin, fără acea stare de apăsare și greutate care apare atunci când mănânci copios. Atât mâncarea sănătoasă, cât și decorul de pe terasa Hotelului Senator sunt “vinovate” pentru această stare de bine.

Tocmai de aceea sper să mă întorc cât mai curând acolo, pentru o nouă porție de natură și relaxare alături de nelipsita mâncare.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Restaurant Hotel Senator

Adresă:
Calea Lugojului nr. 7
Telefon:

[…] principal, din poză, a fost de-a dreptul senzaţional. Somonul a fost foarte bine gătit, proaspăt, cu un gust excelent, care se topea în gură. Mi-a plăcut […]

[…] ajuns pe la ora 13:00 și am luat loc la una din mesele așezate la umbra unei sălcii. Terasa are două părți, una fiind în aer liber, iar cealaltă, acoperită. Mi s-a părut o idee […]

[…] place mie foarte mult la acest restaurant e terasa. Faptul că e multă verdeață, completată cu multă liniște. De asemenea există multe separeuri astfel încât să te poți […]

[…] care mă atrăgea, ci și popasul culinar la Restaurantul Stejarul, de la sine înțeles. Deoarece natură + mâncare = love, am spus DA și am plecat numaidecât […]

[…] Știam că vreau ceva ușor, de vară. Am fost plăcut încântată să constat, că, deși era un restaurant cu specific tradițional și internațional, erau destul de multe preparate vegane. Am primit și explicația imediat: restaurantul dorește […]

[…] plus dându-l faptul că există piscina fix în mijlocul curții. Sunt un mare fan de apă, iar acest loc parcă îți aduce toată liniștea de care ai nevoie. Aș putea sta la această terasă cu orele și nu m-aș […]

[…] totul  mi se părea foarte bun și chiar am zis că am dat lovitura și am descoperit un restaurant bun, bun și decent în Timișoara. Pentru a fi cu totul convinsă, […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul