Așa cum bine știți, dacă ați citit măcar câteva dintre recenziile mele, Sky este unul din localurile mele preferate din Timișoara. Motivele le-am tot dezbătut în celelalte recenzii pe care le-am scris după ce am luat masa acolo. Priveliștea, servirea și nu în ultimul rând mâncarea gustoasă, sunt ingredientele care mă fac să mă întorc acolo. Nu merg foarte des pentru că prețurile sunt, ce-i drept, ușor piperate însă fiecare aniversare sau ocazie mai specială se termină cu o vizită în frumosul lor local.
Local
Așa s-a întâmplat și la ultima noastră vizită acolo, cu ceva săptămâni în urmă. Nu era vreme de stat pe terasă că era încă iarnă, cel puțin la nivel teoretic. Plus că am ajuns acolo la o oră mai târzie așa că multe nu erau de văzut. Păstrăm terasa pentru nopțile calde de vară.
Nu a fost nicio problemă cu locurile pentru că la ora aceea eram în local noi și încă o masă. A fost o ieșire în timpul săptămânii, însă parcă mă așteptam să văd acolo ceva mai multă lume. Nu m-a deranjat, a fost liniște și o atmosferă plăcută, întreținută de domnișoara care cânta live acolo.
De băut, eu am ales un Cosmopolitan delicios (15 lei) asta până să ne decidem ce să comandăm pentru cină.
Meniu
Pentru că ne era destul de foame, am început cu aperitivul nostru preferat de la Sky, frigărui de fetta cu zuchini și sos de roșii. Să mă credeți pe cuvânt că de fiecare dată e la fel de delicios. Ușor, fin și savuros cu niște arome care se îmbină perfect. Și este numai bun cât să își deschidă apetitul pentru felul principal.
Pentru cină eu am ales paste carbonara. Nu a fost o alegere foarte inspirată pentru că a fost pentru prima dată când am mâncat ceva la Sky și nu mi-a placut. Gustul era fad, au fost mult prea unsuroase și mult prea “grele” pentru o cină. Știu, o să ziceți că sunt carbonara, e normal să fie așa, însă eu m-aș fi așteptat la o calitate mai bună, un gust mai savuros și puțin mai ușoare. Fiind un restaurant cu un meniu inspirat din bucătăria franceză, să zicem că nu m-a deranjat așa tare că pastele nu au fost de excepție pentru că probabil nu sunt punctul lor forte. O să am asta în vedere însă la vizitele următoare.
Comeseanul a fost puțin mai inspirat din punctul acesta de vedere și a comandat piept de pui umplut cu ricotta și spanac cu garnitură de brocoli înăbușit și cu puțin unt deasupra. Nu am gustat, dar vă spun că arăta excelent și am primit numai laude și cuvinte de bine, atât cu privire la gust, cât și la prezentare. 😉
Pentru că nu mi-au plăcut pastele și îmi era încă puțin foame, nu aveam de gând să plec fără să savurez desertul meu preferat de la Sky, ciocolată caldă cu vișine și fulgi de migdale. Desertul ăsta e absolut divin cu un gust care îmi rămâne mereu în minte și pe papilele gustative. Comeseanul a ales Semifredo cu fistic și struguri. Am mai încercat ambele deserturi și cu ocazia altor vizite acolo și ne-au plăcut la fel de mult de fiecare dată. Sunt într-adevăr puțin mai scumpe, dar merită! Sunt delicioase!
Prețuri
Mergem tot la câteva luni pe acolo și mereu găsim ambianță frumoasă, servire foarte ok, liniște, muzică live și mâncare bună (minus pastele mele). La final, a venit și nota de plată care a arătat cam așa.
Nu a fost o cină ieftină, dar merită din când în când să iei masa într-un cadru mai select și să te răsfeți cu preparate alese. Eu am în plan să mai trec pe aici, fără să mai comand însă din pastele lor care din păcate nu m-au convins. 🙂
Voi ați fost recent pe acolo?
Salad Box din Piața 700 are nevoie de puțină organizare | FoodCrew
[…] Dar nu despre asta voi povesti astăzi. Astăzi este despre fratele mai mic, Salad Box-ul din Piața 700. Cum un coleg era prin zonă, s-a oferit să ne întrebe dacă vrem ceva. Nefiind acolo pentru a-mi […]
Nici un comentariu