Cea de-a 8-a ediție a evenimentului Cultură de Gust a avut ca temă gastronomia tradițională românească.
Ne-am bucurat de o delicioasă degustare de produse de la țară, din cămara Lenuței: salam și pâine de Nădlac, brânză, șuncă, pastramă, zacuscă și dulcețuri ca cele făcute în casă.
Chiar, voi o știți pe Lenuța? Povestea ei începe cu puțin timp in urmă când, ascultând dorințele oamenilor care tânjesc după bunătățile tradiționale, după alimentele sănătoase produse la țară, s-a gândit să le aducă pe toate într-un singur loc. Așadar, și-a făcut propriul magazin online ce adună sub un singur acoperis o gamă largă de produse, toate numai unul și unul, selectate cu atenție.
Lenuța s-a născut în Banat iar acum colindă țara in lung și în lat, selectând cu mare atenție produse tradiționale pe care le adună într-o cămară ca pe vremuri și le pune la dispoziția noastră, a celor care locuim la oraș și ne e poftă de gustul mâncării de odinioară.
Caș dulce, proaspăt, foarte gustos!
Celebra pâine de Pecica
Zacuscă din cămara Lenuței
Multe platouri cu salam de Nădlac, șuncă și pastramă de casă.
Delicioase dulcețuri cu gusturi și arome deosebite: lapte și vanilie, lapte și cafea, gutui, portocale, prune cu nucă și multe altele.
Toți cei prezenți au fost încântați să redescopere bunătăți românești așa cum numai bunica știe să facă 😉 Ca o surpriză, fiecare participant a primit și un talon cu reducere pe care îl poate folosi pentru a cumpăra de pe produsedelatara.ro
După această degustare de bunătăți țărănești ne-am continuat seara cu vizionarea documentarului Gone Wild, un film foarte frumos despre caii sălbatici din Letea, Delta Dunării.
Mulțumim tuturor celor prezenți la eveniment. Vă așteptăm și la edițiile următoare!
Nici un comentariu