Eleganță și rafinament într-un nou restaurant-enotecă

Amphora
Timișoara

Pornind de la convingerea că socializarea nu e doar o necesitate ci și un prilej de bucurie care te aduce mai aproape de oamenii dragi, s-a ajuns la un concept. Și, cum un pahar de vin bun sau o masă gustoasă mereu ne aduc mai aproape de cei din jurul nostru, acest concept s-a concretizat în amenajarea unui nou restaurant. Un loc deosebit care îți oferă prilejul de a petrece momente frumoase.

Un concept cât se poate de simplu și de puternic, o poveste despre noroc și oportunități, convingeri puternice și dorința de a inova, acestea sunt temeliile pe care s-a ridicat Enoteca-Restaurant Amphora.

restaurant amphora

Cu o locație deosebită, designul elegant al restaurantului este încadrat cu grijă între pereții vechi ai Bastionului Maria Theresia. Lumina caldă, tablourile atent alese din rândul celor mai apreciați artiști ai momentului și muzica ambientală te atrag de cum le treci pragul. Fiecare detaliu a fost atent gândit și pregătit să se contopească cu ideea de la care a plecat această poveste. Astfel, atmosfera creată oferă cadrul potrivit pentru toți cei care caută un spațiu perfect pentru socializare și vor să se bucure de fiecare moment.

interior amphora

Mai mult, au reușit să contureze un loc de discuții, o ambianță liniștitoare care te îndeamnă să savurezi atât compania celor din jur, cât și preparatele atent pregătite și paharul de vin ales cu rigurozitate. Cu siguranță este un loc pentru toți gurmanzii și iubitorii de vinuri bune care știu să aprecieze și să se bucure de astfel de momente.

Restaurantul pregătește preparate din bucătăria internațională, se mândrește cu produse consacrate și acordă o atenție deosebită construirii fiecărei farfurii. De la arhitectură, la culori și până la combinația aromelor, totul este ales cu grijă. Astfel, în meniu veți regăsi de la clasicul mușchi de vită, la rață sau vânat, supe creme și deserturi savuroase. Fiecare combinație promite să vă cucerească papilele gustative prin prezentare, aromă și gust.

Și, pentru că vorbim de un restaurant-enotecă, nici selecția de vinuri nu este ușor de trecut cu vederea. Găsim vinuri de la crame cunoscute de pe dealurile românești, până la vinurile deosebite de pe meleaguri străine, care aduc mai aproape de noi colțuri îndepărtate ale lumii. Toate acestea sunt gata pentru a fi savurate lângă preparatele alese pentru a oferi o experiență completă, de neuitat.

barman amphora

Periodic, aici veți găsi evenimente cu degustăre de vin în care somelieri de top vă vor aduce mai aproape de această artă. Veți fi întâmpinați cu mult rafinament la cine festive și evenimente gastronomice de cea mai înaltă calitate. Cu siguranță eleganța în care e învăluit restaurantul va atrage atât cunoscătorii de vinuri cât și iubitori ai artei culinare.

eveniment amphora

Prin toate acestea, restaurantul-enotecă Amphora vă invită să luați parte la această poveste a vinurilor nobile și a preparatelor culinare aduse la rang de artă.

În cazul în care nu le-ați trecut încă pragul, o puteți face zilnic între orele 10:00 – 00:00. Sau puteți să vă lăsați simțurile încântate și să participați la o cină gourmet cu degustare de preparate noi și vinuri bune, joi, 6 Noiembrie 2014, ora 20:00.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+4Pin on Pinterest1

Amphora

Adresă:
Strada Hector 4, Timișoara, Romania
Telefon:

[…] nou restaurant, ne-am deschis antenele să descoperim cât mai multe despre el. Am auzit de bine, restaurantul-enotecă este situat într-o zonă frumoasă a Timișoarei și se prezintă cu un concept frumos al unui […]

Comentarii

Paul

5 noiembrie 2014 la 12:42

Inteleg din postarea aceasta ca e doar o reclama si ca nu ati luat masa acolo, nu?

    Muffin Queen

    Muffin Queen

    5 noiembrie 2014 la 12:45

    Paul, e un articol de prezentare mai mult. Am luat masa acolo și urmează și recenziile. :)

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul