Am Început cu Stângul Prima Vizită la Terasa Riviere Brasserie

Rivière Brasserie
Timișoara

Cum vara ne dă deja târcoale, terasele sunt la mare căutare în Timișoara. La ora prânzului orașul freamătă de foame și lumea se înghesuie să prindă o masă umbroasă și un pahar de limonadă rece. Și pentru că există cerere, se pare că și oferta se diversifică. Așadar, unul dintre ultimele locuri apărute pe piața timișoreană este Rivière Brasserie. Sună bine, arată bine și e foarte aproape de centru. Așa că am luat o prietenă din dotare și am dat repede fuga să vedem despre ce este vorba.

La fața locului am fost puțin dezamăgite să vedem lipeala de Grădina Bănățeană, nu că am avea ceva cu acest local. Doar că trebuie să fii atent la ce masă te pui, 30 cm mai departe și nu mai primești meniul de la cine trebuie. Sunt mult prea aproape și deloc delimitate.  Ne-am așezat totuși la o masă potrivită și am admirat decorul până a venit cineva să ne lase un meniu.

Riviere Timisoara

Terasa Riviere Brasserie

Deși încă era în lucru, nu am putut să nu ne bucurăm de culorile calde care o învăluie, de adierea vântului și panorama frumoasă pe care o are lângă râul Bega. Am așteptat frumos până unul dintre chelnerii asortați în turcoaz a fugit să ne ia comanda. Plăcut surprinse să vedem că acest lucru se face printr-o aplicație pe telefon și lucrurile merg repede ne-am așteptat ca totul să decurgă la fel de frumos.

Am întrebat dacă se servește meniul zilei la Riviere, dar răspunsul a fost negativ. Așadar am luat meniul la răsfoit. Am observat că prețurile în general sunt peste medie, la unele preparate chiar foarte scumpe. (spun asta mai ales după ce am văzut calitatea preparatelor)

Primele care au ajuns au fost băuturile și au fost și primele puncte minus al experienței. Limonada e mică, fadă, foarte dulce. Iar punctele minus sau bilele negre au continuat să se clădească. 50 de minute am stat până a ajuns mâncarea, ceea ce mie, pentru un burger și o porție de paste, mi se pare enorm.

Meniul servit la Riviere Brasserie

După cum am spus comandasem un burger de vită cu bacon și o porție de paste cu pui și pesto. Burgerul ajuns în farfuria mea a fost departe de adevăr și departe de a mă face să repet experiența. Chifla a fost foarte veche și se întindea când o tăiai sau o mușcai. Bacon-ul era crud și carnea rece era pregătită într-un patty mic și gros care făcea din mușcatul burger-ului o misiune imposibilă. Ah, cartofii erau la fel de reci!

Burger de vita Riviere

Burger Riviere Brasserie

De partea cealaltă a mesei se încerca o porție de paste cu piept de pui, pesto, roșii cherry și parmezan. Calde de data aceasta și pastele al dente, a fost un preparat destul de bun. Ce lipsea însă din compoziție era pesto-ul, sau era extrem de puțin. În schimb avea foarte mult busuioc uscat, ceea ce personal nu pot să spun că mi-a plăcut.

Paste cu pui si busuioc

Ca impresie generală, aveam așteptări mai mari. Și nu am fost singurele dezamăgite din acea zi. Cât am stat să așteptăm mâncarea, am văzut două mese la care oamenii s-au ridicat și au plecat din cauza timpului mult prea mare de așteptare pentru luarea comenzii sau pentru aducerea acesteia.

Legat de meniu și mâncare, deși bine structurat și cu rețete interesante de încercat, dacă nu vor folosi ingrediente proaspete și nu vor fi mai atenți să aducă mâncarea caldă în farfuri, presimt că se va transforma într-un loc ”fain de mers la suc”. Eu sper să profite de poziția bună pe care o au, de investiția făcută și să tragă puțin mai tare în a oferi mâncare pe măsura prețurilor cerute.

Noi am plătit:

  • apă plată – 6 lei;
  • limonadă – 9 lei;
  • burger de vită – 25 lei;
  • paste – 24 lei.

***

Dacă și tu ai fost aici și ai avut o experiență mai bună sau mai rea decât a noastră, nu ezita să ne lași un comentariu sau să ne contactezi pentru o recenzie.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Rivière Brasserie

Adresă:
Parcul Justiției, Splaiul Spiru Haret 1, Timișoara
Telefon:

Comentarii

Avatar

claudiu

3 June 2015 at 17:26

I-am incercat si eu zilele acestea. Aceasi problema legata de raportul calitate/ pret. Se vede ca este ceva facut sa iti fure privirea si care este bazat doar pe un profit rapid. Este in top dezamagiri anul acesta

    Muffin Queen

    Muffin Queen

    3 June 2015 at 17:30

    Păcat! Speram să fi fost ceva izolat întâmplarea noastră. Poate vor remedia din probleme pe parcurs, încă nu e tragic, dar mai e mult de muncă.

Avatar

David

3 June 2015 at 20:11

Complet de acord cu review-ul.

De 2 ori am vazut persoane care se ridica de la masa din cauza ca au fost complet ignorate de personal.

As mai adauga ca am fost ridicati de la masa (sotia fiind gravida) pe motiv ca masa la care ne-am asezat a fost rezervata (desi pe masa nu era nici un semn). Intreband unde ne-am putea aseza, angajatul terasei ne-a sugerat sa ne gasim singuri locuri (terasa fiind plina la acea ora).

Gustul (sau mai bine zis lipsa gustului) preparatelor a fost factorul determinant ca sa ne decidem sa evitam acest local: milk-shake-ul de capsuni avea doar parfum de capsuni, in rest era o spuma de lapte cu gheata si zahar (daca va puteti imagina asa ceva); pizzetele reci si semifreddo-ul care consta din 2 cupe de inghetata indoielnica puse spate in spate.

Chiar am intrebat ospatarul ce se intampla cu gustul mancarii iar acesta ne-a spus mirat ca suntem primii care se plang de gust, indicandu-ne ca bucatarii sunt aceeasi cu cei de la Gourmet.

In concluzie, ori comandam noi cele mai ciudate si greu de preparat mancaruri ori restaurantul acesta are nevoie de o schimbare de amploare, pt ca momentan in afara de locatie nu impresioneaza prin nimic.

Avatar

Alin

4 June 2015 at 8:30

Nu se intreaba nimeni de ce in unele localuri pretul este mult mai mare de ce? De ce oare? Cred ca se folosesc materii prime de foarte buna calitate …. De aici si diferentele de gust ….

    Muffin Queen

    Muffin Queen

    4 June 2015 at 10:01

    Materia prima de calitate este într-adevăr un motiv justificabil pentru prețuri mari. Dar în cazul de față ea nu s-a resimțit în preparate. Dacă ai produse de calitate și le gătești corespunzător, nu cred că are nimeni nicio problemă să îți plătească prețul cerut, dar atunci când mâncarea are un gust îndoielnic și mai e și veche, zău că nu ai nici un motiv plauzibil pentru prețul cerut.

Avatar

client exigent dar satisfacut

4 June 2015 at 21:15

Fara suparare, sa comanzi burger unde pizza si pastele sunt baza e ca si cand ai comanda bere facuta (nu doar servita) la McDonalds si ai avea pretentia sa fie buna…
Confuzia cu Banateana e un minus mare si comenzile dureaza ceva, dar faptul ca pizza casei, de exemplu, care a fost excelenta, e o primavera cu rucola (proaspata!!) si rosii cherry, in loc de 7 feluri de carne si ciuperci cum sunt toate ale casei, pe mine m-a convins. pastele, fructele de mare – exceptionale.
Pretul putin peste medie, dar deloc exagerat, este total justificat de locatie si ambianta, care sunt fara cusur. Voi reveni definitiv!!
P.S. Ia incercati tagliatele cu vita si dovlecei. Pfff…nebunie.

    Muffin Queen

    Muffin Queen

    5 June 2015 at 9:58

    E bine dacă sunt și preparate care se gătesc bine, asta înseamnă că au potențial. Dacă știu și să asculte feedback-ul clienților cu siguranță vor reuși să ridice standardele. Cât despre prima parte a argumentului tău, îmi pare rău dar nu pot să fiu de acord cu tine. Ca restaurant îți asumi meniul, până la urmă ți-l alegi singur. Nu pui 50 de feluri și jos în colț scrii că doar 5 le faci cum trebuie. Burgerii sunt pe prima pagină a meniului și i-am comandat la recomandarea ospătarului.

    Avatar

    claudiu

    5 June 2015 at 11:52

    daca nu il poti gati nu il pune in meniu. FARA suparare dar eu nu pot sa stiu ce gatesc bine si ce nu.
    PS: nu exista justificare pentru modul in care arata chifla din poze.

    Avatar

    Victor

    6 June 2015 at 14:20

    In primul rand subscriu la faptul ca daca nu poti servi ceva calumea nu pune in meniu. Vilumul de clienti trebuie anticipat si pregatirile necesare trebuiesc facute. Greseli poate face oricine, sa le rezolvi civilizat si prompt e foarte important.

    Si o mica intrebare: exista rucola murata/uscata/confiata sau cum se poate gasi altfel decat proaspata de e asa o chestie de laudat?

Avatar

Constantin

6 June 2015 at 0:54

Si eu ma numar printre clientii satisfacuti. Timpul de asteptare nu a fost cel mai mic, dar nici enorm (avand in vedere ca terasa era plina pana la refuz). Am incercat si eu burger-ul in cauza si surpriza! A fost foarte bun. Singura problema intampinata a fost trecerea pe nota a unui fresh care nu ne apartinea, dar problema a fost rezolvata instant, fara niciun comentariu. Din punctul meu de vedere a fost totul in regula, iar preturile nu mici, dar decente luand in calcul si poztionarea, decorul etc.

Avatar

Florin

9 June 2015 at 20:06

Zgarciti si miserupisti la ora aia. Ar trebui sa mai refaceti vizitele uneori totusi. Nu e antireclama, dar cu totii am fost umiliti de multe ori mai ales la restaurantele romanesti.

Avatar

alin

2 August 2015 at 11:41

Am fost extrem de dezamagit de personalul acestei terase! Ignoranta e la ea acasa in acest local!

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul