Un pas înainte pentru Riviere Brasserie

Rivière Brasserie
Timișoara

Cred că una dintre calitățile unui bun antreprenor este să știe să primească feedback. Restaurateurii vin cu pretenții mari și cred că lucrurile vor merge perfect din prima săptămână. Auzim des promisiuni de cea mai bună mâncare din Timișoara, dar realitatea e de multe ori departe. Dacă totuși țintești spre a oferi o experiență ireproșabilă cliențiilor tăi, trebuie să faci un minim de efor, să asculți ce nemulțumiri au, să le evaluezi și să încerci să lucrezi la zonele care pot fi îmbunătățite.

Vă povesteam într-un mod destul de diplomat de experiența mai puțin plăcută de la Riviere Brasserie, dar cum nu obișnuiesc să-mi definitivez o părere după o singură încercare, le-am mai trecut pragul de două ori. Vă povestesc în parte despre fiecare experiență.

Cina cu prietenii la Riviere Brasserie

Am trecut pe lângă terasa care arată excelent chiar și pe timp de seară și am căutat o masă liberă. Am zărit-o, dar înainte de a ne îndrepta spre ea am fost întâmpinate de o chelneriță/hostesă (nu știu exact rolul pe care îl avea). Ne-a rugat să așteptăm să verifice dacă sunt mese libere, deși noi zărisem una deja. S-a dus tacticoasă până la locul respectiv și  ne-a invitat să ne așezăm. Apreciem ospitalitatea, dar zău că unele politețuri de acest gen nu își au rostul. Nu comentăm, probabil fata își făcea meseria. Am primit meniurile imediat și ne-am pus să le răsfoim. Am observat că se schimbase puțin structura și apăruseră câteva preparate noi. Fiind seară am zis să încercăm niște supe cremă.

Am mers pe o variantă mai clasică și una mai îndrăzneață. Prima a fost o cremă de legume cu semințe de floarea soarelui iar a doua o cremă de sfeclă roșie cu afumătură de rață. Cu o consistență plăcută, fierbinți și aromate, supele au fost gustoase. Ce-i drept, nu spectaculoase, iar crutoanele puse direct în supă puteau sa fie mai bune și aduse separat.

Supa crema Riviere Brasserie

Tot în acea seară am încercat un lava cake. Faimosul desert care se regăsește în mai toate restaurantele și bistrourile îl regăsiți și aici. O rețetă bună, cake-ul e dens, cu gust intens de cacao și cu miezul moale. Înghețata care îl însoțește e fină și dulce. În plus am primit și o căpșună și fulgi de migdale. Un desert dulce și bun.

Lava cake Riviere

Un prânz copios

Am mers și a doua oară, de data aceasta însoțită de Migdala Sărată. Într-o zi însorită, pe la ora 13 am poposit pe terasa umbroasă de la Riviere Brasserie. Ne-am pus singure la masă de data asta, am primit meniurile repede și ni s-a luat comada de băuturi. Am cerut două limonade și am fost prompt întrebate dacă vrem cu sau fără zahăr. Ne-am bucurat, le-am cerut acrișoare și am continuat cu răsfoirea meniului.

Limonada Riviere

Am decis să împărțim un aperitiv, cele patru pizzeti cu tabouleh arătau excelent. Iar gustul… desăvârșit! Dacă ar fi să revin la Riviere, cu siguranță aș face-o pentru aperitivul acesta delicios. Blatul cald, iar dressing-ul rece cu roșii, quinoa, pătrunjel, ceapă roșie și usturoi așezate peste mozzarella și felii de parmezan deasupra. Delicioase!

Pizzeti Riviere

Eu am zis, dacă tot am pățit-o cu pastele, să mai încerc încă o dată. Așadar am ales o porție de tagliatelle melanzane, cu vinete, bacon, roșii cherry și parmezan. Porția e grozav de mare. Pastele sunt bune, baconul bine prăjit, tăiat în fâșii suficient de subțiri. Cu vinetele am avut o mică problemă pentru că erau cam puține, dar bune oricum. De apreciat că busuiocul din compoziție de data aceasta era proaspăt, nu uscat. Am luat jumătate de porție la pachet, pe care la plecare o uitasem pe terasă. Ce ne-a surprins enorm a fost că pe când am realizat că uitasem pastele și discutam dacă să ne întoarcem după ele sau nu, am zărit un chelner grăbit în urma noastră care a alergat cu porția de paste. Mulțumim, apreciem că sunteți atât de atenți cu clienții.

 Riviere Paste Melanzane

Migdala Sărată a fost ceva mai curajoasă și a comandat o supă cu fructe de mare. Porția la fel de mare a fost însoțită de pâine prăjită. Separat au adus și un castronaș cu apă cu lămâie pentru curățat degetele, un detaliu foarte important pentru fructe de mare. Foarte mulți calamari, au fost prezenți și creveți, midii, roșii cherry, usturoi, per total o supă gustoasă.

Riviere Supa Fructe De mare

Riviere Salata Asortata

Riviere Supa Fructe de mare si Paste

Am luat prânzul în tihnă și am hotărât că nu putem pleca fără să gustăm și un desert. Așadar am comandat un tort raw vegan cu blat de curmale, stropit cu sirop de arțar, foarte dulce, consistent și cremos. Și un semifredo de căpșune. Cu o consistență tipică plăcută, un mousse aerat la exterior și înghețat în mijloc, e un desert light, de vară.

Riviere Tort Raw Vegan

Riviere Semifredo

Prețurile au rămas la fel de mari, dar ne bucurăm să constatăm îmbunătățiri majore la nivel de calitate a mâncării. Chelnerii sunt amabili, deși uneori sunt depășiți de situație. Mâncarea vine relativ repede, dar nu e neapărat o alegere bună dacă ai o pauză de masă de o oră, neavând meiul zilei, preparatele vor veni mai încet.

Legat de prețuri, preparatele au costat cam așa:

  • supa cremă – 12 Ron;
  • lava cake – 18 Ron;
  • pizzeti – 14 Ron;
  • paste melanzane – 23 Ron;
  • supa cu fructe de mare – 45 Ron;
  • tort raw-vegan – 12 Ron;
  • semifredo – 16 Ron.

Am văzut că au deschis și partea de interior și au creat un meniu de noapte, restaurantul fiind deschis non-stop. Am fost plăcut surprinse că lucrurile merg spre bine și că cei din conducerea restaurantului ascultă critica adusă de clienți și încearcă să îmbunătățească lucrurile.

Așadar, să le dăm o mână de ajutor! Folosește rubrica de comentarii și spune-le tu ce fel de experiență ai avut la Riviere Brasserie.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Rivière Brasserie

Adresă:
Parcul Justiției, Splaiul Spiru Haret 1, Timișoara
Telefon:

Comentarii

Carmen

15 July 2015 at 17:47

Chiar acum sunt pe terasa la Riviere si pot spune ca am mancat cel mai bun burger . 🙂

Paul

17 July 2015 at 13:36

In continuare mesele de pe randul dinspre Bega sunt “rezervate” doar pentru servit masa? La inceput, cred ca in prima saptamana, un ospatar de la Riviere mi-a spus ca putem sta la una din acele mese doar daca comandam si de mancare.

Mihet Alexandru

19 July 2015 at 18:14

Buna ziua domnul Paul! De la bun inceput mesele de pe mal au fost gandite sa fie mai generoase ca dimensiune tocmai pentru a fi mai confortabile pentru cei care doresc sa serveasca masa, iar deoarece de cele mai multe ori oamenii vin la noi sa si manance (avem si foarte multe rezervari) mesele acelea le oferim celor care doresc sa ia masa, tocmai in ideea in care daca se intampla ca terasa sa fie plina(lucru care se intampla aproape in fiecare zi incepand cu orele 18-19), sa nu ajunga la mesele mici cei care mananca deoarece nu ar fi foarte confortabil sa mananci la o masa mica la care cei ce doresc sa serveasca ceva de baut nu ar duce lipsa de confort. Mihet Alexandru, reprezentant Riviere Brasserie

Alex Dan

1 August 2015 at 20:53

Never again! Am așteptat 20 de minute după o apa. Explicația a fost “comenzile se livrează în ordine…m-au luat pe mine la 11 metri”. Ok cu ce ma privește asta pe mine? Eu am comandat apa…

Am primit 4 feluri de mâncare au ajuns la interval de 5-10 min una de alta. Risotto cu fructe de mare a ajuns după 45 de minute după ce toți restu am terminat de mâncat :). Serios??? Ok. Am cheltuit 150 RON 4 persoane. Am consumat 1 Burger, risotto cu fructe de mare, pizza și paste cu pui. De regula nu las feedback de nici un fel, dar e prima data când ma simt luat peste picior.

Nu cred ca am sa mai vin. Îmi pare rău.
Alex

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul