Ne-am dus cu aşteptări puţin cam mari la Fabrica de Bere Ursus

Fabrica de bere Ursus
Cluj Napoca

Acum aproximativ un an am fost pentru prima dată la Fabrica de Bere Ursus din Cluj, invitaţi de nişte prieteni clujeni care ne lăudaseră sufleul cu ciocolată de acolo. Comeseanul meu şi cu mine mâncaserăm ceva înainte, neştiind că fabrica de bere serveşte şi mâncare apetisantă. Din cauza aceasta am reuşit să împărţim doar un sufleu de ciocolată, iar în rest am gustat puţin din Crispy Strip-urile ce şi le luase un coleg. Ne-a plăcut tare mult mâncarea şi rămăsesem cu o mare dorinţă de a merge să mănânc ceva mai mult când mai aveam drum prin Cluj.

Coperta meniu Ursus

Stema Ursus Fabrica de bere Ursus

Anul acesta ne-am întors la Cluj şi, evident, şi la Fabrica de Bere Ursus. Auziserăm ceva zvonuri cum că ar urma să fie demolată şi am fost destul de miraţi să vedem că o parte din ea a fost într-adevăr dărâmată. Dar restaurantul funcţionează încă fără probleme, aşa că m-am avântat să comand o porţie din mult-visatele Chicken Crispy Strips. Comesenii, 4 la număr, s-au decis să încerce un platou cu aripioare, sos şi cartofi pentru 4 persoane. Fiind la o veritabilă fabrică de bere, eu am luat şi o halbă de bere Ursus nefiltrată, ca să meargă bine cu prăjelile.

Platou aripioare sweet chilli Ursus

Halba bere Ursus nefiltrata

Platou aripioare cu sos la Ursus

Atmosfera era una tipică unui astfel de local. La ora 20 era aproape plin, muzica era destul de tare, iar lumea de la mese se simţea bine. Am avut un pic de aşteptat după mâncare, probabil pentru că erau multe comenzi. Trebuie să recunosc că nu mai aveam răbdare până să gust din nou acele Crispy Strips după care tânjeam de un an… Însă poate că aşteptările mele au fost puţin prea mari, pentru că preparatul nu mi s-a mai părut chiar senzaţional, aşa cum îl ţinusem minte, având un uşor iz de fast food. Nu mă înţelegeţi greşit, mâncarea era bună, însă nu era chiar aceeaşi aromă la care se aşteptau papilele mele gustative.

Porţia de Chicken Crispy Strips este foarte mare. Carnea vine alături de cartofi prăjiţi făcuţi din cartofi proaspeţi şi un sos de maioneză rosé. Alături de acest sos, am mai “furat” puţin din sosul sweet chilli al comesenilor, pe care aceştia l-au primit pentru aripioare într-o cantitate foarte generoasă. Mi-a plăcut să pot combina Crispy Strip-urile şi cartofii cu două feluri de sos.

Chicken Crispy Strips Ursus

Dacă porţia mea şi porţia de sos a comesenilor au fost foarte generoase, platoul de aripioare marinate cu sweet chilli nu prea era de 4 persoane, aşa cum scria în meniu. Mai exact, era mai degrabă ca un fel de aperitiv pentru 4 persoane sau o gustare pentru 4 persoane cărora nu le e foarte foame. Noi am estimat că 2 persoane ar fi mâncat foarte bine din acea porţie, la o adică poate 3, dar nu 4. Din fericire, Chicken Crispy-urile au fost suficiente, astfel încât să guste şi ceilalţi din ele. Cartofii de pe lângă carne erau, de asemenea, foarte mulţi, raportat mai ales la cantitatea de cartofi de pe platoul de 4 persoane.

Un alt lucru pe care l-am observat este că preţurile au crescut faţă de anul trecut. Astfel, un sufleu de ciocolată este 13 RON, în loc de 10 RON, cât era anul trecut, iar Chicken Crispy Strips au fost 21 RON în loc de 18 RON.

Pentru ce-am mâncat noi am plătit:

  • Chicken Crispy Strips cu cartofi şi sos – 21 RON;
  • Platou aripioare cu cartofi şi sos pentru 4 persoane – 56 RON;
  • Halbă de bere Ursus nefiltrată 0,4 l – 6,6 RON.

Una peste alta, restaurantul e drăguţ, mâncarea e bună, iar atmosfera plăcută şi potrivită pentru o ieşire cu prietenii. Recomandăm doar să nu luaţi un platou pentru 4 persoane dacă sunteţi într-adevăr 4 persoane şi vă este foarte foame.

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Fabrica de bere Ursus

Adresă:
Calea Manastur, 2-6 Cluj-Napoca
Telefon:

[…] motiv pentru care am ajuns acolo, adică acela de a testa oferta lor. Am ajuns pe la ora prânzului şi pe măsură ce stăteam localul se umplea, lucru pe care pe noi ne-a surprins într-un mod […]

[…] pe care le-am mâncat în ultima vreme. După ce data trecută am fost în vizită la Indigo, la Berăria Ursus şi la Marty City, acum a fost rândul unei pizzerii deschise nu cu foarte mult timp în […]

[…] eşti în Cluj, ai de unde alege în materie de restaurante. Fie că vrei să mănânci ceva cu buget redus sau că vrei să guşti specialităţi […]

[…] când în când mai stingeam nu cu berea care presupun că era foarte gustoasă după ritmul în care comandau cei de la alte mese, ci […]

Comentarii

Avatar

Dan M.

20 May 2013 at 10:33

Am fost mai multe persoane si fiecare si-a luat altceva de mancare. Ciolanul de purcel a fost delicios. Muschiul de vita este mare si foarte bine preparat, cu toate ca ospatarul nu a intrebat cum se vrea a fi gatit. Costitele de porc sunt delicioase, carnea se rupe de pe os la cea mai mica atingere. Coastele de vita sunt deasemeni delicioase, iar cocosul extraordinar. Recomand cu toata increderea. In ceea ce priveste desertul, sufleul de ciocolata este nemaipomenit. Merita fiecare ban.

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    20 May 2013 at 11:14

    Mulțumim de feedback. 😀 La așa recomandare, sigur mai trecem pe acolo. 🙂

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul