Pizza savuroasă & livrată acasă – Delissima Pizza

Pizzeria Delissima
Cluj Napoca

Aflată din nou în vizită la Cluj, am avut ocazia să gust una din cele mai bune pizza pe care le-am mâncat în ultima vreme. După ce data trecută am fost în vizită la Indigo, la Berăria Ursus şi la Marty City, acum a fost rândul unei pizzerii deschise nu cu foarte mult timp în urmă.

Pizzeria Delissima din Cluj funcţionează deocamdată exclusiv în regim de livrare la domiciliu şi ţine de brandul Delissima, sub umbrela căruia este deschis şi lanţul de simigerii din Cluj cu acelaşi nume. În timp ce acum putem găsi covrigii Delissima şi în Timişoara (Calea Şagului, pe lângă fast-food Antalya), din păcate pizza Delissima nu a ajuns încă la noi. Ceea ce e păcat, pentru că este cu adevărat delicioasă, mai exact delissima.

Delissima Pizza Cluj

De-a lungul şederii mele la Cluj am putut să degust 4 sortimente de pizza: Polo, Barbeque, Picante şi Delissima Speciale, din care mi-au plăcut toate foarte mult (chiar dacă mi-am ales, totuşi, 2 favorite). Dar să le luăm pe rând.

Pizza Polo, prima dintre preferatele mele, conţine mozzarella, smântână cu usturoi, roşii, brie şi piept de pui. Deşi nu sunt neapărat fană a pizzei cu piept de pui, aceasta a fost absolut delicioasă. Carnea foarte gustoasă era tăiată în bucăţi potrivite, iar gustul său, pe care eu îl găsesc de obicei destul de pregnant pentru pizza, era plăcut completat de către brânza brie care se topise într-un mod apetisant, de către smântâna cu usturoi şi de către roşii.

Delissima Pizza Polo

Pizza Barbeque este tot cu piept de pui şi mai are pe lângă asta kaizer, sos barbeque, mozzarella şi ardei, fiind de asemenea foarte gustoasă.

Pizza Barbeque si Picante Delissima

Pizza Delissima Picante+Barbeque

Pizza Picante este făcută cu smântână, mozzarella, cabanos, salam picant, ardei iute, ciuperci, roşii şi brie. O combinaţie foarte interesantă, dar reuşită între ingrediente, care pare foarte săţioasă atunci când o mănânci. Mi s-a părut mai săţioasă decât celelalte feluri de pizza, poate datorită alăturării dintre cabanos şi salam (eu nefiind neapărat amatoare de pizza cu multe feluri de carne). În ceea ce priveşte “picantul”, pot spune că a fost pe gustul meu, potrivit de picantă. Cum o nimeriţi însă depinde foarte mult de iuţimea ardeilor care sunt folosiţi.

Pizza combinata Picante Barbeque

Delissima Speciale este a doua favorită a mea, din nou cu nişte ingrediente care se îmbină foarte plăcut: sos de roşii, mozzarella, şuncă, salam picant, ciuperci, brie şi roşii. Deşi a avut 2 feluri de carne pe ea, mi s-a părut foarte “uşoară” şi gustoasă. Din nou, brânza brie adaugă un gust deosebit pe lângă cel deja cunoscut al mozzarelei.

Delissima Speciale Pizza

Ceea ce am apreciat la pizza a fost aluatul, combinarea ingredientelor şi felul în care se prezenta. Alături de pizza poţi opta şi pentru diferite sosuri cum sunt cel tradiţional de roşii (dar nu ketchup, ci sos natural), sos de smântână cu usturoi şi sos de smântână cu telemea, un sos pe care nu l-am mai întâlnit la alte pizzerii, dar care se potriveşte excelent cu pizza.

Cât despre mărimea pizzei, puteţi alege între varianta cu diametrul de 32 cm şi cea cu diametrul de 42 cm. Gustând din ambele, pot să vă spun că nu am putut mânca singură o pizza mică, aşa că vă imaginaţi cum stă treaba cu varianta mai mare. Preţurile pentru ele sunt chiar decente, variind între 12-26 lei pentru pizza de 32 cm şi, respectiv, 18-38 lei pentru cea de 42 cm. Meniul îl găsiţi pe pagina lor de Facebook, Delissima Pizza.

Aşadar, dacă aveţi drum prin Cluj sau sunteţi cumva de acolo, nu ezitaţi să comandaţi pizza de la Delissima, iar apoi să ne spuneţi şi nouă ce aţi gustat şi cum v-a plăcut! 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

[…] serios, you name it, și o găsești în meniu: mic-dejun, super, aperitive, steak, burgeri, paste, pizza, deserturi […]

Comentarii

Victor

17 December 2013 at 19:47

Din pacate Timisoara sufera de un mare deficit de pizza gourmet livrate la domiciliu, de abia astept pe Delissima sa ajunga si in maretul nostru oras de pe Bega. Pizza, cutia, detaliile de ambalare ca si scaunelul pentru capac arata foarte bine. Cu prima ocazie cand sunt in Cluj o sa incerc.

    Nuți Foame

    18 December 2013 at 10:55

    Asta am zis și eu când am văzut recenzia Savarinei. Totul arată bine, de la pizza și până la ambalaj. Sperăm să ajungă rapid și la Timișoara. 😀

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul