Paste de casă pe terasa Locanda del Corso

Locanda del Corso
Timișoara

Fiind amatori de mâncare bună, urmărim cu sufletul la gură orice nouă apariție în arena restaurantelor din oraș. Așa se face că abia așteptam să trecem pragul celui mai nou local din centrul Timișoarei, pe care îl admirasem de la distanță de muuuuultă vreme. Este vorba de restaurantul Locanda del Corso, nou deschis pe strada pietonală Mărășești, la nr.10.

Prima impresie a fost de nota 10 +. Restaurantul este elegant, amenajat cu mult bun gust. În același timp este modern și casual, un loc în care te poți simți bine atât la un prânz lejer cu prieteni sau colegi, cât și la o cină mai fancy sau la o întâlnire de afaceri.

Fiind o zi însorită, restaurantul a fost aproape gol, toată lumea alegând terasa amplasată pe strada pietonală. Totuși, nu m-am putut abține și am aruncat o privire prin interior, admirând grija pentru detalii și strălucirea noului. Mi-au plăcut foarte mult fotografiile alb-negru care decorează pereții, raftul plin cu o colecție vastă de vinuri și, în mod deosebit, cuptorul de pizza, care e amplasat la vedere, lăsându-ți bucuria de a savura cu ochii flăcările aurii și pizza aburindă care se coace sub ochii tăi.

restaurant italian locanda del corso

restaurant locanda del corso timisoara

vinuri locanda del corso

pizza locanda del corso timisoara

cuptor pizza locanda del corso

locanda del corso timisoara interior

locanda del corso interior

locanda del corso bar

locanda del corso decor

La ora prânzului terasa era plină și am putut observa mai ales clienți străini și angajați ai corporațiilor ce au birouri în zona Pieței 700. M-am așezat la o masă împreună cu Migdala, alegând un loc mai umbros, pentru a ne proteja de soarele fierbinte al amiezii.

terasa locanda del corso

Să vă spun și despre meniu, care mi-a plăcut în mod deosebit, fiind foarte elegant, subțire, dar bogat în opțiuni. Locanda del Corso are un specific italian, iar meniul cuprinde îndeosebi paste și pizza. Oferta e variată, clientul având de ales între fructe de mare, pește, pui, vită și porc. Mâncărurile din meniu sunt scrise în italiană, cu traducere în română, ceea ce e drăguț, îți dă senzația că te afli chiar în Italia, dar e puțin dificil de urmărit până te obișnuiești cu el.

meniu restaurant locanda del corso

meniu locanda del corso timisoara

meniu locanda del corso

Mi-au atras atenția mai multe preparate, printre care supa de pește (specialitatea bucătarului), care cuprinde fructe de mare, pește, vin alb, usturoi și roșii cherry. La capitolul pizza, pe lângă variantele clasice, am observat câteva noutăți, pe care le-aș testa cu o nouă ocazie: Fantasia (sos de roșii, mozzarella, ciuperci, carciofi, roșii cherry), Salmone e Peperoni (somon și ardei).

Să vă spun ce am ales eu: Tagliatelle allo scoglio (paste de casă cu fructe de mare) și Pannacotta con frutta di stagione (Panacota cu fructe de sezon).

Pastele au fost servite surprinzător de repede, cred că în 10 minute, cel mult. Porția a fost generoasă și mi-a plăcut că bunătățile marine erau din belșug: calamari, creveți, midii, scoici. Pastele de casă erau fierte al dente și se potriveau bine cu fructele de mare, toate ingredientele fiind legate de un delicios și aromat sos de roșii cu ustoroi.

paste de casa cu fructe de mare

paste fructe de mare locanda del corso

paste fructe de mare

paste fructe del mare locanda del corso

După ce am savurat pastele, a început partea mai puțin plăcută a vizitei la Locanda del Corso: așteptarea desertului. Acesta a venit în aproximativ 40 de minute, cu scuzele de rigoare din partea chelnerului. Panacota arăta foarte bine și era deosebit de gustoasă, scăldată într-un sos acrișor de fructe de pădure. De la prima linguriță am concluzionat că a meritat așteptarea 😉

panna cotta fructe de sezon locanda del corso

panna cotta locanda del corso

panna cotta

pana cotta fructe de sezon

Prețurile sunt pe măsura locației și a calității, variind în funcție de ingrediente.

Pentru ce am comandat eu situația e cam așa:

Tagliatelle allo scoglio (350 g) – 56 lei

Pannacotta con frutta di stagione – 12 lei

În concluzie, vă recomand Locanda del Corso, locație centrală, interior elegant, terasă plăcută, mâncare cu specific italian. Sper ca întârzierea desertului să fie o întâmplare și vă doresc, dacă alegeți să le tregeți pragul, să vă bucurați de o servire ireproșabilă și punctuală, alături de mâncarea tradițională și delicioasă, care are tot ce îi trebuie. 😉

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Locanda del Corso

Adresă:
Strada Mărășești Nr.10
Telefon:

[…] Nu a durat mult şi a sosit şi mâncarea şi ochii au fost impresionaţi de ce au văzut, iar semnalul a fost transmis şi a început degustarea. Farfuria mea a venit cu patru bucăţi frumos aşezate de quessadilla mixt, iar în mijloc era un pahar cu smântână simplă şi rafinată, care se potrivea de minune cu cele comandate. Mi-a plăcut de la prezentare şi până la ultima înghiţitură ce am comandat şi pot spune că se potriveau perfect ingredientele. Quessadilla avea piept de pui bine făcut, şuncă tăiată mărunt, ceapă roşie rumenită, ardei gras, salată iceberg, caşcaval şi salsa picco de gallo. Sincer, totul se îmbina perfect, era uşor, dar în acelaşi timp săţios. Deşi mai mâncasem quessadilla, aceasta mi-a plăcut mult. […]

[…] care apare atunci când mănânci copios. Atât mâncarea sănătoasă, cât și decorul de pe terasa Hotelului Senator sunt “vinovate” pentru această […]

[…] mediul restaurantelor din Timişoara noul restaurant cu specific italian – Locanda del Corso. Deja prezentat de către colega mea Ratatoullia, restaurantul Locanda del Corso se impune prin modul de prezentare […]

[…] o altă provocare pentru papilele noastre gustative. O simplă şi poate aparent banală panna cotta cu smântână, despre care soţul meu a spus că a fost mai bună decât cea gustată de el în […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul