Un nou concept în Timișoara – Cafeneaua Verde

Cafeneaua Verde
Timișoara

Nu știu dacă a ajuns pe la urechile voastre până acum, dar Timișoara are de aproximativ o lună un local nou sub forma unui Bistro Cafe. Când vorbim de un local de tip bistro, vorbim de un concept universal care cuprinde atât cafenea, cât și un loc pentru servit masa. Dar nu mâncare sofisticată, ci mâncare tradițională și preparate relativ simple. În principiu vorbim de mâncarea servită cât de cât rapid și la un preț decent.

Localul în discuție se numește Cafeneaua Verde și este situat pe locul fostei librării Diverta din Piața Libertății.

Locația

Pe lângă faptul că sunt situați într-o zonă excelentă, locația în sine este un bistro extrem de chic. Spațiul este deschis, mare și foarte luminos. Nu există draperii sau perdeluțe în geam așa că totul e “la vedere”. Culorile sunt plăcute și merg pe nuanțe pale de roz, mentă și culoarea lemnului, având totodată și accente vesele și puternice de portocaliu și diferite nuanțe de verde.

Mobilierul are o notă vintage care îi conferă localului un aer cochet, lejer și vesel. Mi-a plăcut că nu există o uniformitate în ceea ce privește scaunele, ele fiind de diferite forme, culori și dimensiuni rezultând astfel un spațiu pestriț și aparte.

decor cafeneaua verde

Candelabrele impunătoare, vasele pentru cookies de pe bar, vazele de pe masă și plantele de lângă geam contribuie la o atmosferă relaxantă și lejeră, o oază de liniște în mijlocul orașului.

cafeneaua verde libertatii

bar cafeneaua verde

cafeneaua verde timisoara

Baia este și ea foarte curată și drăguță și chiar îmi pare rău că nu vă pot arăta ce panou frumos cu mesaje au ei acolo unde clienții își pot exprima părerea și pot face chiar propuneri pentru local. O idee super!

Meniu

După ce am analizat spațiul cu atenție, ne-am așezat cuminți la o masă lângă geam unde am fost întâmpinați de o față zâmbitoare care ne-a adus meniurile. Eu am ales o apă plată și am cerut timp să putem răsfoi meniul în tihnă.  Vorba vine să îl răsfoiesc, pentru că nu vorbim de un meniu stufos sub formă de carte, ci sub forma unor foi prinse cu o clemă de rufe. Opțiunile nu sunt în număr foarte mare, că de aceea e Bistro – Cafenea, dar pare să fie ceva pe placul fiecăruia. Există supe, salate, feluri principale pe bază de pui și pește, deserturi (făcute în casă) și garnituri.

De asemenea, Cafeneaua Verde este printre singurele locuri (dacă nu chiar singurul poate) unde se pot servi ceaiuri terapeutice. Plus că, parcă, am auzit că la fiecare ceai primești chec (homemade) din partea casei. 😉

meniu cafeneaua verde

apa plata cafenaua verde

Pentru felul I eu am ales o supă cremă de legume și crutoane de piept de pui, iar pentru felul II, piept de pui gratinat cu cartofi aurii.

supa crema

meniu

Servirea este și ea foarte drăguță și tipică unui local de tip Bistro. Supa a venit relativ repede și am fost surprinsă de porția foarte mare care mi-a fost pusă în față. Separat au venit în boluri mici crutoane de pâine și crutoane din piept de pui, adică bucățele mici de piept de pui fraged, cald și savuros, numa’ bun de servit cu supa caldă.

După cum vedeți și în poze, nici prezentarea nu se lasă mai prejos. Stratul superior al supei arăta atât de bine că mai că m-am gândit de două ori înainte să încep să mănânc din ea. Nu știu, din păcate, gramajul supei pentru că nu era specificat pe meniu, dar a fost atât de sățioasă că la un moment dat am regretat că am mai comandat și felul doi.

pranz la bistro

Supa a fost ușoară, sățioasă și foarte bună la gust. Am mai apreciat că nu a fost foarte sărată și nici nu am simțit urme de Knorr, Vegeta sau alte ingrediente mai puțin naturale.

supa crema de legume timisoara

supa crema cu crutoane si pui

Felul II a venit și el destul de repede, adică mult mai repede pentru cât eram eu de plină după supa de la felul I. Nici felul II să știți că nu e mai mic ca dimensiune, ba dimpotrivă. După cum vă spuneam și mai devreme, am ales piept de pui gratinat cu cartofi aurii. Nici aici nu știu să vă spun de gramaj, dar vorbim de foarte multă mâncare, suficientă chiar și pentru cei mai pofticioși și gurmanzi dintre noi.

Bucățile de piept de pui erau bine ascunse sub stratul cald și moale de cașcaval în care se scăldau gogoșari, ciuperci și bucăți mici de șuncă. Carnea era acompaniată în farfurie de cartofi aurii cu rozmarin, o roșie și o bucată de usturoi.

Un fel II la fel de delicios ca felul I și la fel de sățios. Cartofii din nou, cu o aromă naturală, calzi și rumeni cu un ușor gust de rozmarin. Pieptul de pui a fost și el delicios mai ales în compania legumelor și cașcavalului. Din păcate nu am fost în stare să termin porția așa că de desert nici nu a mai fost vorba. Dar vă spun ce am auzit, cică tortul cu bezea este demențial și este pe lista mea pentru următoarea ieșire acolo. 🙂

pui gratinat si cartofi aurii

pui gratinat

meniu de pranz

 Prețuri și servire

Ca prețuri nu intră neapărat în categoria de localuri foarte ieftine, dar prețul se reflectă în cantitate, calitate și în servire. Prânzul mai sus descris costă:

  • supă cremă de legume și crutoane de piept de pui – 12.80 lei;
  • piept de pui gratinat – 17.80 lei;
  • cartofi aurii cu rozmarin – 6 lei.

Și despre servire lucrurile vor fi tot pozitive. Am avut parte de o chelneriță zâmbăreață, care a fost acolo de fiecare dată când am vrut ceva, dar fără să exagereze. De asemenea, a știut ce să ne recomande și să ne răspundă tuturor întrebărilor.

Există însă o parte unde mai este de lucru,  și anume fumul de țigară. Au un spațiu dedicat nefumătorilor, dar nu este suficient de bine delimitat încât să nu se simtă fumul de țigară. Plus că numele Cafeneaua Verde mă duce cu gândul la un concept sănătos, bio și verde unde mănânc bine și mă simt bine. Sper ca pe viitor să fie interzis fumatul, sau să se găsească o soluție mai bună de aerisire a locului.

La cum se prezintă localul acum, sunt șanse mari să devină unul din localurile mele preferate din Timișoara. Sper să câștige pariul cu timpul și să confirme că sunt un alt tip de local și să caute mereu să își îmbunătățească serviciile. Eu personal recomand Cafeneaua Verde cu încredere! 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Cafeneaua Verde

Adresă:
C. Brediceanu nr. 2 Piața Libertății, Timișoara
Telefon:
Website:

Pizza fără fum la Rustica | FoodCrew

10 February 2014 at 15:59

[…] undeva pe la ora 19:00, localul nu era foarte plin, dar era cald și bine. Plus, nu se simțea miros de fum. Cum intri e spațiu rezervat nefumătorilor, mare și aerisit, iar, undeva în spate, există și […]

[…] plângeam eu în câteva recenzii anterioare că sunt prea puține localuri în Timișoara în care poți servi masa fără să tai fumul de […]

[…] Detaliile despre local, despre cum e amenajat, ce este particular și de ce este deosebit, le-a prezentat Nuți deja așa că nu vă mai rețin și eu cu aspectele alea. Drept urmare voi spune astăzi […]

[…] pare că tot mai multe locuri noi apar în Timișoara în ultima vreme. La sugestia unei cititoare am ajuns și noi în cel mai nou […]

[…] lor e destul de variat pentru un bistro și cuprinde câte ceva pentru fiecare masă a zilei. Au bagel-uri și omlete pentru mic-dejun, au […]

Comentarii

Avatar

raluca coreanu

4 February 2014 at 17:11

Am fost si eu acolo si într-adevăr este draguț amenajat .
Meniul?! o mare parte din el este un COPY PASTE după meniul cafenelei ECLIPSE.Eu întotdeauna ma astept ca un loc nou sa vina cu ceva nou dar….Anyway, succes celor care au deschis!

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    5 February 2014 at 10:03

    Fiind un bistro cafe, eu personal, nu mă așteptam la o mâncăruri speciale, ci poate la produse reinventate cu amprenta lor, ceea ce am și găsit. 🙂
    Plus că mi se pare că între Eclipse și Cafeneaua Verde e o diferență de concept. Singura asemănare pe acre o văd eu între meniuri este la micul-dejun, dar mă gândesc că e normal să fie omlete și alte lucuri de genul în mai toate meniurile care oferă mic-dejun. 🙂

Avatar

Hiksos

19 February 2014 at 14:39

eu le-am scris pe facebook de parte cu fumul de tigara. Intr-adevar “verde” te duce cu gandul la cu totul altceva decat un local imbacsit de fum. Mi-au raspuns ca au spatiu de nefumatori si mi-au dat de inteles ca daca nu imi place sa nu merg pentru ca e firesc sa ofere si fumatorilor posibilitatea de fumeze. E treaba lor, eu clar nu mai merg pe acolo si nu sfatuiesc pe nimeni sa o faca. Nu poti manca intr-un nor de fum si apoi sa spui ca te hranesti sanatos. Concept bun, realizare prosta.

    Nuți Foame

    Nuți Foame

    28 March 2014 at 10:33

    Nu înțeleg de ce nu îl fac un local de nefumători. E într-adevăr un risc, dar eu zic că ar merita să încerce! Sunt convinsă că lumea ar fi mai happy! 🙂

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul