Deşi nu tocmai nou pe piaţǎ, restaurantul Torna Fratre este un local aparte, propunându-şi sǎ reînvie bucǎtǎria tradiţionalǎ româneascǎ balcanicǎ, aducând „ un elogiu ţǎranului român de preturindeni şi cinstind întreg balcanismul românesc prin numele de Torna Fratre”. Numele restaurantului este „un îndemn rostit de către un soldat român (valah) <<în limba părintească>> în timpul unei campanii a armatei bizantine împotriva avarilor, în anul 587”.
E foarte incitant sǎ citeşti în meniul lor despre bucate atât de variate, de la dobrogeni, olteni, basarabeni, aromâni sau timoceni, meglenoromâni şi istroromâni şi de-abia aşteptam sǎ ajung sǎ le testez pe cele care mi se pǎreau cel mai apetisante.
Am ajuns la Torna Fratre la ora prânzului şi mi-a plǎcut casa în care am intrat, în zona Tunari. Interiorul m-a frapat cu puzderia de fotografii înrǎmate, reprezentând ţǎrani în port popular, prinşi la muncile câmpului sau la serbǎri câmpeneşti şi clǎci. Pentru cǎ mi-era foame şi muzica veche româneascǎ sau lǎutǎreascǎ care ţinea loc de antren mǎ îndemna sǎ nu mai trag de timp – deşi procrastinarea când vine vorba de mâncare e atât de dulce!-, m-am hotǎrât, am comandat şi am început sǎ anticipez.
Antreul n-a întârziat prea mult şi mi-a întrerupt mişcarea freneticǎ a ochilor pe pereţii plini de fotografii vechi. Chiperchiul (16 lei), un preparat aromân, mirosea ademenitor şi era de-abia scos de la cuptor.
Chiperchi este un amestec de legume– ardei, roşii şi usturoi, aromate bine- cu tichie de omletǎ cu iaurt şi brânzǎ. Per total, un preparat destul de greu, dar absolut delicios. Am vrut sǎ-l termin, şi deşi pâinea proaspǎtǎ mǎ îmbia la încǎ o îmbucǎturǎ, am hotǎrât sǎ mǎ pǎstrez şi pentru ce va urma.
Deşi a durat ceva mai mult pânǎ la sosirea celui de-al doilea fel, este adevǎrat şi cǎ restaurantul se umpluse, ceea ce nu a putut decât sǎ mǎ bucure, mai ales cǎ în spatele meu, se întreceau în chicote (pe seama unor denumiri poznaşe ca Taci şi-nghite, adicǎ mǎmǎligǎ cu brânzǎ, smântânǎ şi ou la cuptor) nişte italieni veseli şi vorbǎreţi.
Şi a meritat oricum aşteptarea. Venisem chititǎ sǎ încerc brodetul de peşte (27 lei), deşi fiind zi de cherhana mi-aş fi putut alege dintr-o mulţime de alte preparate din peşte şi fructe de mare proaspete, ca borşul de nisetru, raci fierţi cu mujdei, chefal, guvizi, pǎstrǎv, calcan, ton, somon, dorada sau lup de mare, toate la grǎtar. Dacǎ sunteţi iubitori de peşte ca mine, vǎ puteţi închipui ce dificultǎţi am avut în a-mi menţine poziţia în faţa tuturor acestor minunǎţii care mai de care mai îmbietoare.
Brodetul este un mixt de peşte, crustacee şi moluşte la cuptor cu legume şi o porţie sǎnǎtoasǎ de mǎmǎligǎ. Am recunoscut midii, creveţi, calamari şi bucǎţi de file de şalǎu, trase la tigaie în puţin vin alb şi bulion, împrietenite apoi cu ceapǎ, usturoi şi felii de roşii babane care au întregit acest preparat delicios, pe care nu m-am putut abţine din a-l da gata. M-am amuzat puţin pe seama denumirii lui, gândindu-mǎ cǎ a derivat poate din verbul „a brodi”, când ţǎranii de demult puneau în mâncǎruri ce se brodea în plasa lor din acea zi. Dar o micǎ cercetare mi-a arǎtat cǎ preparatul e pur italian, unde existǎ „brodetto”, care înseamnǎ aceeaşi tocǎniţǎ de peşte care mi-a încântat mie papilele la Torna Fratre.
Am terminat aceastǎ masǎ copioasǎ cu un tort de mere (9 lei), bun, deşi oferta mai cuprindea papanaşi, clǎtite cu dulceaţǎ şi tort de ciocolatǎ sau îngheţatǎ.
Cu ce vǎ mai puteţi delecta la Torna Fratre: colţunaşi cu mânǎtǎrci, tarator aromân, cavarmǎ de raţǎ cu mujdei şi mǎmǎligǎ, galinǎ la tigaie, midii la cuptor, pastramǎ de oaie la grǎtar, salatǎ de ardei copţi sau de murǎturi, toate la preţuri foarte bune (a se citi mici), delicioase şi unele dintre ele, rarisime, ieşind doar din mâna bucǎtarului de aici.
Altfel spus, mergeţi cu încredere la Restaurantul Torna Fratre, o sǎ aveţi parte de o masǎ bogatǎ şi pe deplin satisfǎcǎtoare, într-o atmosferǎ de un pitoresc aparte!
La Stejarul | FoodCrew
[…] spun imediat, cât și Meniu gourmet pescăresc, cu pește și fructe de mare. De menționat că meniul conține 5 feluri de mâncare: o gustare, un aperitiv, o supă, un fel principal și bineînțeles, […]
Torna Fratre, restaurant traditional | FoodCrew | Website Firma - Creare si Administrare
[…] de petrecere, cu preparate delicioase din peste sau carne si zile speciale de cherhana.. Afla mai multe despre Torna Fratre, restaurant traditional | FoodCrew. RESTAURANT CRYSTAL – Aproape de […]
Sabres, o alta mancare de peste | FoodCrew
[…] de pește? Oh, da! Am renunțat cu ușurință la carne, dar peștele e ceva care nu doar îmi place la nebunie, dar îmi și face bine, ca atare continui să mă […]
Cu copiii în vizită la Casa Bunicii 1 | FoodCrew
[…] felul doi, am fost și mai tradiționaliști de atât. Dacă este […]
Nici un comentariu