Restaurant Perena

Restaurant Perena
Timișoara

Deși la prima vedere am putea crede că în materie de restaurante de 5 stele Timișoara nu are foarte multe de oferit, la o privire mai atentă am putea observa că nu stăm chiar așa de prost la acest capitol. Unul din restaurantele de top din Timișoara este Restaurant Perena. Aici puteți organiza fără griji un eveniment corporate, o mini conferință, o zi de naștere sau poate doar o cină romantică.

Pentru că probabil puțini dintre noi am auzit sau am luat masa la acest local, noi le-am trecut pragul și am povestit preț de câteva minute cu domnul Sorin Radu Iordăchescu, executive manager al acestui local care ne-a împărtășit informații interesante despre ceea ce reprezintă acest local pentru orașul nostru, care e povestea sa și cum se promovează.

Care este povestea restaurantului?

Bazându-ne pe popularitatea şi prestigiul mărcii Perenna am lansat pe piaţă un restaurant cu acelaşi nume. A fost achiziţionată clădirea istorică unde odinioară se aflau Băile Neptun şi împreună cu o echipă de arhitecţi s-a stabilit stilul restaurantului. S-a dorit un art deco, un local de inalta clasa. Am respectat arhitectura cladirii. Urmărind fotografiile cu modul în care arăta clădirea înainte, am încercat să respectăm în procesul de renovare stilul în care erau construite balustradele, scările, uşile. Localul a fost deschis în luna iunie 2011.

Restaurant Perena

Restaurant Timisoara

Care e specificul restaurantului Perenna?

Specificul restaurantului nostru este mediteranean. Am avut bucătari italieni, iar în prezent avem doi bucătari care au lucrat în Italia. Chelnerii, sunt și ei foarte bine pregătiți deoarece au lucrat în Italia pe perioada verii.

Salata de vara

Muschi de vita cu hribi

Gustare Perena

Ce fel de clienţi vin la restaurant?

Bineînţeles, este un restaurant de clasă înaltă şi, ca atare, clienţii care îşi permit să vină provin din păturile de sus ale societăţii. Colaborăm foarte bine cu firmele de medicamente, organizăm întruniri şi mese rotunde pentru medicii din Timişoara. Deţinem în clădire şi o sală de conferinţe, ceea ce ne permite să oferim un pachet complet de servicii. Avem clienţi fideli şi de la serviciile diplmatice din oraş, ambasade şi consulate.

Oferim şi servicii exclusiviste. Avem o gamă largă cu şampanii de colecţie. În barul nostru servim o cafea care costă 120 lei, Kopi Luwak, declarată la nivel mondial cea mai bună şi mai scumpă cafea din lume. Provine din Indonezia şi este produsă din excrementele unei specii de pisici.

Perena Restaurant

Evenimente Restaurant Perena

Cum promovaţi?

Avem site-ul de internet care leagă brandul Perenna de restaurant. Nu îl promovăm în alt mod pentru că ne adresăm unui public exclusivist, relativ restrâns, care ştie de noi.

Ce are special Restaurantul Perenna?

Barul ataşat separat, potrivit conceptului american de restaurant. Locaţia şi modul în care arată restaurantul sunt diferite de alte localuri din oraş. Totuşi, preţurile la mâncare sunt comparabile cu alte restaurante similare.  Meniul este relativ restrâns dar produsele pe care le facem sunt perfecte. Avem furnizor care aduce peşte şi fructe de mare din Italia.

Interior Restaurant Perena

Restaurant Perena Timisoara

Perena

Meniu Perena

Sperăm că interviul a fost pe gustul vostru și că de-acum încolo mai aveți pe listă un local în cazul în care vă doriți un loc deosebit. 🙂

Restaurant Perena

Adresă:
Splaiul Nistrului 1, Timișoara
Telefon:

[…] bune de acest fel pe care le-am gustat până acum. Și știu de ce. Datorită gustului intens de hribi. Se vedea că e o supă cremă naturală, nu la plic. Era pregătită cu legume proaspete, dintre […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul