Linişte şi mâncare bună la DAF

DAF Junior
Giroc

Am eu o listă a mea de restaurante pe care le frecventez, de obicei alături de familie, la tot felul de aniversări. Ei bine, unul din ele este Restaurantul DAF din Giroc.

Nu e nici foarte departe de oraş şi e destul de accesibil cu maşina. De asemenea, locul în care se află îţi permite să te bucuri de puţină linişte şi de mai puţină poluare ca în Timişoara. Reuşeşti acolo să vezi flori şi verdeaţă, ba chiar şi o mini cascadă care te face să te simţi, măcar pentru câteva ore, în concediu.

Amplasarea şi decorul nu sunt însă singurele lucruri pentru care merg acolo.  Mâncarea mereu proaspătă şi reţetele tradiţionale mă conving întotdeauna să mă întorc. La prospeţimea produselor sunt sigură că un aport mare îl are acel abator de peste drum care aparţine tot de ei şi de unde se procură materia primă pentru ceea ce se serveşte la restaurant. 😉

DAF Junior Giroc

DAF Junior

De exemplu, ultima dată când am fost la ei, acum câteva zile am savurat un piept de pui în sos de mărar alături de cartofi cu rozmarin. Prietena care m-a însoţit pentru masa de prânz a mers pe un meniu compus din şalău la tigaie cu sos meuniere şi cartofi gratinaţi.

Şi acum să le luăm pe rând. Partea mea de meniu a fost extraordinar de bună. De ce? În primul rând pentru că pieptul de pui a fost proaspăt şi moale de ţi se topea prin gură, iar  în al doilea rând sosul de mărar (pentru care eu aveam mari emoţii), a rezultat a fi exact ca cel pe care bunica mea îl găteşte acasă. Nici cartofii cu rozmarin nu s-au lăsat mai prejos, fiind perfect rumeniţi, nici prea tari, nici prea moi, numa’ buni!

Piept de pui cu marar si cartofi cu rozmarin

Piept de pui in sos de marar si cartofi cu rozmarin

Pranz la DAF Junior

Cartofi cu rozmarin

Ce trebuie să ma precizez în ceea ce priveşte mâncarea la DAF, este proporţile imense ale unei porţi. Eu foarte rar reuşesc să termin tot ce am în farfurie. 😀

Prietena mea a ales, după cum v-am spus şi mai devreme, peşte, mai exact file de şalău gătit cu capere, lămâie şi ulei de măsline alături de cartofi gratinaţi. Nici din partea ei nu am auzit nici un fel de plângere, aşa că bănuiesc că e de bine. 🙂

Pranz consistent la DAF

Salau la tigaie cu sos meuniere

Salau la tigaie cu sos meuniere la DAF

Dacă e să vă recomand un desert pe care eu îl savurez la ei cu cea mai mare plăcere, acesta ar fi chocolate mousse-ul, o spumă fină de ciocolată care este absolut demenţial!

Servirea este de asemenea ok, cu menţiunea că de cele mai multe localul este arhiplin şi neîncăpător şi mâncarea ar putea dura ceva, însă credeţi-mă, merită aşteptarea. Se pare că au clienţi fideli care iau masa acolo foarte des!

Dacă este să vorbim de preţuri ele stau cam aşa:

  • Piept de pui cu sos de mărar – 15 lei
  • Cartofi cu rozmarin – 6 lei
  • Şalău la tigaie cu sos meuniere – 21 de lei
  • Cartofi gratinaţi – 6,5 lei

Mai mult decât acceptabile, zic eu, având în vedere porţia mare servită.

Unde mai puneţi că după un prânz sau o cină copioasă puteţi juca un biliard sau bowling? Şi există chiar şi o pizzerie pentru cei care doresc ceva rapid şi gustos. 🙂

Una peste alta, dacă sunteţi în căutare de un restaurant care pune la dispoziţie servicii de calitate şi mâncare bună, încercaţi DAF Junior! Nu o să fie loc de prea multe regrete! 😉

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

DAF Junior

Adresă:
Str. Gloria, nr. 5, Giroc
Telefon:
Website:

[…] ne-am comandat meniul zilei, mai puţin Stan care, mai fiţos din fire, s-a hotărât să-şi ia nişte paste carbonara. […]

[…] ar fi cazul să vă spun câteva cuvint despre mâncare. Meniul este foarte bogat, de la ciorbe la fripturi, peşte gătit în toate modurile posibile, mâncare gătită, de casă, […]

[…] vi se par vouă preţurile, însă noi le considerăm acceptabile şi ne întoarcem cu drag acolo. Servirea este foarte bună şi mai ales rapidă, chiar dacă localul este plin, lucru care de altfel se […]

[…] m-am rǎsfǎţat cu un file de şalǎu cu sos mediteranean (27.50 lei) cu garniturǎ de orez oriental (9.50 lei). Şalǎul era fraged şi […]

La bunica acasa | FoodCrew

6 February 2013 at 14:33

[…] vremea era la acea dată frumoasă, am decis să ieşim pe terasă, care terasă este tare frumoasa, plină cu plante frumos întreţinute şi o linişte incredibilă […]

Pranz langa lac | FoodCrew

11 September 2013 at 17:53

[…] destul de bogat în preparate, am constat că are o structură asemănătoare cu meniul oferit la Daf Junior şi la Nora aşa că a durat ceva până ne-am hotărât noi ce […]

[…] atâta timp am tot auzit vorbind lumea despre Daf Junior, încât voiam să ajung neapărat pe acolo. Unde mai pui că a fost o vreme aşa frumoasă că era […]

[…] frumoasă avem pentru cină, am luat loc la o masă şi am început să răsfoiesc liniştită meniul. Acesta este unul variat şi ai de unde alege, ba chiar sunt şi produse foarte sofisticate, mai […]

Comentarii

Roxana

2 October 2012 at 12:24

Restaurantul meu preferat. E foarte bună mâncarea.

    Nuți Foame

    2 October 2012 at 12:25

    Aşa e! Se află şi printre preferatele mele! 🙂

cristi d

17 December 2012 at 12:27

Draga Nuți Foame revin iar cu o replica la posturile tale ai zice ca am ceva cu tine.nu este adevarat.in legatura cu restaurantul daf toate bune si frumoase(mancarea in general k desi prea fada cateodata, portiile foarte mari chiar prea mari pt o persoana, ma intreb ce se intampla cu mancarea care ramane in farfurie) un singur mare minus pt care cel putin eu nu prea mai am chef sa calc pe acolo ar fi servirea si aici nu ma refer la timplul de asteptare ci la nesimtirea si aroganta celor care servesc adica a ospatrilor care cred ca le stiu pe toate si de multe ori chiar devin obraznici in momentul in care nu intelegi ceva din meniu.poate eu gresesc dar mie asa mi se pareas vrea si eu sa inteleg de unde vine aroganta si nesimtirea osaptarilor in general in romania .oare nu meritam sa fim tratati cu respect?

    Nuți Foame

    17 December 2012 at 12:34

    Normal că merită să fim trataţi cu respect! Ar fi şi culmea, doar lăsăm nişte bani acolo. Sunt de acord cu ce ai zis tu acolo despre ospătari. La data la care recenzia a fost scrisă, ospătarul respectiv a fost foarte ok.

    Bineînţeles că am dat şi de ospătari mai puţin ok. De exemplu de Sf Maria în 15 august am aşteptat vreo o oră jumate după mâncare şi ospătarul părea să aibă chef de glumit pe seama asta. Când am făcut recenzia asta, am ales să nu ma iau de acest aspect pt că a fost ok. 🙂

    P.S Şi nu am impresia că te iei de mine deloc. 😀 Aşteptăm orice fel de păreri legate de recenziile pe care le scriu eu şi nu numai. 🙂

cristi d

17 December 2012 at 12:43

multumesc mult pt raspuns si ai dreptate nu trebuie generalizat

    Nuți Foame

    17 December 2012 at 12:45

    Cu mare plăcere! Te mai aştetpăm cu comentarii ori de câte ori ai ceva de spus! 😀

Cadi

9 November 2013 at 1:12

Mancarea este buna, dar chelnerii si seful de sala de o nesimtire crunta… dupa ce varsa un castron intreg de ardei copti cu ulei, pe spatele prietenei mele, patand un palton nou destul de scump, bluza si pantalonii, am zis ca macar fac un discount sau aduc si ei un suc din partea casei… nici vorba; iar cand le-am cerut chestia asta, stupefiati au zis ca daca si-a cerut scuze treaba e rezolvata…
Eram client fidel Daff…de acum o sa alegem alt restaurant, doar sunt destule.

    Nuți Foame

    11 November 2013 at 9:52

    Îmi pare rău să aud că ai avut așa o experiență neplăcută. La vremea la care am scris această recenzie nimerisem într-o zi din timpul săptămânii, era foarte gol și am fost tratați ok. Am fost ulterior de Sfânta Maria acolo și am așteptat mai bine de o oră pentru o supă. La ei cred că e una caldă, una rece ceea ce nu e ok pentru un restaurant care dorește să îți păstreze clientela.

    Îți recomand restaurantul Nora dacă vrei să mai schimbi peisajul și totși să te bucuri de porții mari și mâncare delicioasă. 🙂

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul