Umblând foarte des prin Piaţa Unirii, mai ales în căutare de locuri care să ne satisfacă poftele culinare, nu m-aş fi gândit că mi-ar putea scăpa un loc în care există salate şi sandwich-uri numai bune de luat la pachet sau de mâncat acolo.
Ei bine, se întâmplă şi la case mai mari şi abia de câteva zile Gură Mare i-a descoperit pe cei de la Enjoy şi ne-a adus şi nouă în birou pliantul cu meniul lor. Enjoy este un loc mic, mic de tot lângă barul Emotion din Piaţa Unirii, chiar vizavi de Dom unde poţi savura salate şi sandwich-uri de tot felul şi în toate combinaţiile.
De 7 zile de când am auzit de ei deja le-am încercat 3 tipuri de salată, iar Gură Mare toate sandwich-urile prezentate în meniu. Acesta este destul de variat şi pune la dispoziţie 18 feluri de salate cam în toate combinaţiile la care poţi gândi, cu piept de pui, somon, creveţi sau file de anchois alături tot felul de legume şi fructe, precum şi 6 tipuri de sandwich-uri, printre care şi opţiuni pentru vegetarieni.
Prima salată pe care am comandat-o la ei a fost în urma unei recomandări pe care am primit-o de la o prietenă şi care este vorba de salata Blue Avocado cu salată romană, avocado, roşii cherry, ceapă roşie, piept de pui şi cu un dressing de feta şi mascarpone.
Să o luăm pe rând însă. Porţia în primul este mare, toate salatele având între 350 şi 400 de grame. Ingredientele pe care le-am menţionat mai sus sunt toate în cantităţi rezonabile (poate puţin mai multe roşii cherry data viitoare:P) şi foarte proaspete. Un alt mare plus, de exemplu, faţă de unele localuri care îţi pun maxim 5-6 bucăţi de pui pe salată deasupra să pară că e plin de carne, aici am găsit mult pui deasupra, dar mai ales în josul bolului. O mare bilă albă pentru asta! 🙂
Dressingul a fost, cred eu, marele plus al acesti salate, pentru că salată cu pui şi avocado mai mâncasem, dar combinaţia de brânzeturi, feta şi mascarpone a fost ceva nou, ceva ce aş mai repeta cu siguranţă. 😀
A doua încercare poartă denumirea de Orange Chicken salad, o salată de 400 de grame cu mix de salate, portocale, mix seminţe, piept de pui şi cu dressing de reducţie oţet balsamic. Şi în acest caz lucrurile stau la fel de bine, mult pui, multă portocală, un mix interesant de seminţe la care se adaugă un dressing pe măsură.
Salata aceasta mi-a fost servită cu o bagheta de sandwich tăiată pe jumătate şi puţin (cam prea) crocantă peste care era pus un mix de ceva condimente sau un fel de ulei şi sare. A mers bine cu salata cu seminţe şi dressing de oţet.
Ultima salată pe care am mâncat-o este Salata Caesar. Ştiţi şi voi că astea-s foarte problematice şi deşi reţeta e clară, fiecare local are propria sa reţetă de preparare a acestui tip de salată. Şi cei de la Enjoy au reţeta lor, o reţetă delicioasă cu parmezan de calitate şi din plin, însă fără crutoane ceea ce mi s-a părut neobişnuit pentru o salată Caesar.
A fost bună şi multă (350 de grame) însă recunosc că mi-ar plăcea să văd nişte crutoane, chiar şi numai câteva aruncate pe ici colo prin salată. 😀
Dacă e să aleg acum pe loc, cred că dintre cele 3 cel mai mult mi-a plăcut cea cu pui şi portocală. 😀
Ca şi preţuri nu le-aş considera tocmai un chilipir, sunt rezonabile şi pleacă de la 14 lei cea mai ieftină salată, iar cele cu somon sau creveţi ajung la 20 de lei. Nici sandwich-urile nu sunt tocmai ieftine, preţurile fiind între 10 şi 12 lei.
Enjoy are şi un număr de telefon la care poţi comanda ca să nu stai la coadă, atenţie însă că ei nu fac livrări. Dacă eşti prin zonă poţi să suni la 0755 384 419 şi să mergi ulterior să ridici comanda.
Micuţul local are şi câteva mese ca să poţi lua masa acolo, însă de puţine ori am văzut lume care să stea înăuntru. Din câte am înţeles, Enjoy aparţine de Emotion şi mulţi luau masa pe terasa barului sau înăuntru.
În ceea ce priveşte curăţenia, locul este curat şi drăguţ decorat, însă la ora prânzului este nebunie. Cei 2-3 tineri care lucrează acolo îşi văd cu greu capul de treabă. Partea bună însă este că sunt draguţi, atenţi şi fac nişte salate incredibile pe care vi le recoamand cu cel mai mare drag ca o alternativă la ciorbe, pireu şi alte combinaţii de genu’ de la meniul zilei. 🙂
Câţi din voi au încercat salatele de la Enjoy? 🙂
Pranz cu specific grecesc la Suvlaki | FoodCrew
[…] pe lângă salată a servit o spanakopita, sau mai pe româneşte plăcintă cu spanac şi brânză. Arăta foarte […]
S-a deschis Fabrica de Sandwichuri! | FoodCrew
[…] în oraș și ne-a adus un pliant la birou. Dacă până acum am tot mâncat de la Lucas, Planet, Enjoy sau Bagel Brunch, acum a venit momentul să mai adăugăm pe listă încă […]
Dragoste la prima imbucatura | FoodCrew
[…] siguranţă vă recomand locația și produsele lor pentru un prânz rapid, gustos şi variat (de apreciat că există şi posibilitatea de a alege salate). Fabrica De […]
Exista și salate la The Sandwich Factory | FoodCrew
[…] văzut că la The Sandwich Factory s-au introdus și salatele, iar unele sună chiar bine. Nu sunt multe feluri, dar suficiente încât fiecare să găsească […]
Pranz maiestuos la Flora | FoodCrew
[…] cum puteți observa din poze, salata arată exact așa cum îi spune numele – maiestuos. Când vine chelnerul cu așa o farfurie, […]
Sandwichuri bune si servire proasta la Enjoy | FoodCrew
[…] de la ultima mea recenzie despre Enjoy. Atunci vă povesteam despre cât de mult îmi plac salatele de la ei și cum le trec pragul de fiecare dată când îmi e poftă de ceva bun de tot pentru prânz. De […]
FoodCrew – A doua oară la Bagel Brunch
[…] pe ce ni se pune pata din meniu. Prietenul meu a ales un bagel cu pui cu brânză philadelphia, piept de pui, cheddar, salată, roşii, castraveţi, ceapă, măsline, jalapenos şi sos, iar mi-am luat un […]
FoodCrew – Barca – restaurant cu hrană vie pentru starea de bine
[…] persoane, un festin binemeritat. Platoul conţinea sushi, rulouri de dovlecel, ciuperci marinate, legume şi pastǎ de mǎsline pe bǎrcuţe de ardei gras, o explozie de arome şi culori într-o singurǎ […]
Comentarii
crinutza
Eu am incercat o salata la ei, chiar dupa ce au deschis. A fost foarte ok. Imi place mult ca amesteca ingredientele, nu doar le trantesc acolo si pe urma te descurci tu cum poti!
O idee cam scumpe, dar bune 🙂
Nuți Foame
Din păcate nu i-am prins eu de când au deschis, însă mă bucur că i-am găsit şi sunt aproape de zona de lucru! 😀
Cum zici şi tu, salatele nu-s exact ieftine, dar sunt tare bune!
Care e preferata ta? 😀
Claudiu
Nuti, tu acasa mai mananci?:P
Nuți Foame
Contrar aparenţelor, da! 😀
Claudiu
Acasa la cine?:D
Nuți Foame
Acasă la mine. Mama lui Nuţi găteşte foarte bine! 😀
crinutza
Nu mai tin minte exact ce am mancat, stiu doar ca era cu dressing de gorgonzola si instant mi-a sarit in ochi :).
Nuți Foame
Eu am încercat deja 4 dintre ele. Mai am 14! :))
Claudiu
Nuti, atunci pe cand vedem o recenzie de la tine? 🙂
Nuți Foame
O recenzie pentru mâncarea de acasă? 😀
Claudiu
Da:d de la mama de acasa :d
Nuți Foame
Cu prima ocazie cânt mai gătim împreună, promit să scriu reţeta! 😀
Martha
Mananc de acolo de vreo luni destul de des si ultimele doua ture (marti si azi) m-au dezamagit. Nu mi se pare asa ieftina mancarea incat sa-si permita sa dezamageasca atat de des si din ce in ce mai urat. Ceva se intampla 🙁
Nuți Foame
În ultima vreme i-am vizitat destu de rar și mă enervează că au scumpit foarte mult salatele. Preferata mea este Orange Chicken și parcă mi se pare mult 18 lei pentru o salată, având în vedere că de suma asta mănânci un meniul al zilei cu 3 feluri peste tot în Unirii.
Aria
Foarte buna salata, retete mai deosebite decat tot ce gasesti prin oras dar cred ca ar mai putea lucra putin la pret! Combinatile sunt grozave si dressingurile, cireasa de pe tort! 🙂
Nuți Foame
Și eu sunt o mega fană a dressing-urilor lor. 😀