O masă copioasă la Stejarul

Hotel Restaurant Stejarul
Bazoșu Nou

Atunci când te gândești la Bazoșu Nou, te gândești la parcul dendrologic de acolo. Din 1994 acest parc a fost declarat arie protejată pentru ocrotirea biodiversității și pentru a păstrarea echilibrului ecologic în județul Timiș. Face parte din Asociația Internațională a Grădinilor Botanice și reprezintă una dintre atracțiile turistice ale județului Timiș.

Mi-au povestit ceva prieteni de acest restaurant care se află chiar lângă parc, însă distanța și timpul nu mi-au permis până acum să ajung acolo. Lucrurile s-au schimbat însă în această săptămână și astfel am reușit să ajungem (eu și Ratatoullia) să vedem și să testăm restaurantul de care am auzit atâtea lucruri pozitive.

Localizare

Pentru cei care nu cunosc încă locația, trebuie să vă spun că restaurantul este situat în Bazoșu Nou, la aproximativ 20 de km de Timișoara. Nu vă faceți griji, drumul până acolo este foarte bun și marți, când am fost noi, nici nu era un trafic exagerat.

Fiind în plină sesiune, nu m-am putut gândi la o variantă mai bună de relaxare, așa că am ales să luăm masa acolo înainte de examen. Locul este superb. Îmi și închipuiam cât de bine trebuie să arate mai ales pe timp de primăvară și vară, în special pentru că este un întins spațiu verde, iar vara au și terasă pentru a putea servi masa afară. Nu-i nimic, să știți că și în ianuarie a fost o experiență frumoasă și relaxantă.

Complex Stejarul

Despre domnul bucătar de la acest restaurant am auzit numai de bine și muream de curiozitate să degust din preparatele create de dânsul. Restaurantul are un specific vănătoresc, însă se găsesc în meniu preparate pentru toate gusturile. Puteți savura preparate de vânat, preparate la grătar, gustări reci, salate, supe, ciorbe sau deserturi. 🙂

Meniu

Restaurantul în sine este un loc tare drăguț şi intim. Este locul perfect pentru o cină de afaceri în liniște, un prânz în familie sau poate chiar o cină în doi.

Restaurant Stejarul

Restaurant Stejarul Bazonsul Nou

Stejarul

Fiind pentru prima dată acolo, am decis că trebuie neapărat să încercăm ceva specific locului așa că am ales un meniu Gourmet Stejarul. Acesta există atât în varianta despre care o sa vă spun imediat, cât și Meniu gourmet pescăresc, cu pește și fructe de mare. De menționat că meniul conține 5 feluri de mâncare: o gustare, un aperitiv, o supă, un fel principal și bineînțeles, un desert. 😀 Deși meniul e creat pentru o persoană și cantitățile nu sunt industriale, ci foarte potrivite, eu totuși am de gând să îl împart data viitoare cu cineva. 😀

Meniu Gourmet Stejarul

Primul fel servit la meniu a fost piure de pepene galben cu prosciutto și mentă, aproximativ 100 de grame. Pe lângă prezentarea drăguță pe care o puteți vedea și voi în poză, am rămas surprinsă să văd că prosciutto era rulat de data aceasta pe un fel de grisină și nu pe o bucată de pepene, așa cum mai mâncasem eu. Incredibil de bun și de gustos, mai ales că piureul de pepene  cu mentă completa perfect grisina cu prosciutto. Gustul de sărat, cu pepene și cu mentă, un must try, să mă credeți pe cuvânt!

Piure de pepene galben cu prosciuto si menta

Prosciutto

La ceea ce am numit eu aperitiv, am servit pentru prima dată în viața mea ficat de gâscă “Lyon”. Numai prezentarea de pe farfurie îți încânta toate simțurile, darmai când te apucai să și guști din ele. Puteți vedea pe farfurie bucăți de mere, coapte cred eu, ficatul de gâscă și deasupra ceapă prăjită. Trebuie să mărturisesc că cel mai mult mi-a plăcut la Stejarul simfonia de gusturi pe care le găseai în farfurie, tot soiul de combinații la care nu te-ai gândi că “dau” atât de bine împreună. Numa închipuiți-vă cât de bună este combinația dintre bucăți mari de mere coapte și dulci alături de ficatul de gâscă care este atât de moale de ți se topește în gură la propriu și ceapa prăjită de deasupra care este “cireașa de pe tort”.

Ficat de gasca Lyon

Ficat de gasca

Ficat de gasca la Stejarul

Când am ajuns la supă deja eram aproape sătulă, însă supa cremă de dovleac cu sâmburi prăjiți nu mi-a permis pur și simplu să nu mă ating de ea pentru că arăta prea bine. Bolul de supă a venit alături de o bucată de toast cu cașcaval topit și cel mai și cel mai mult mi-a plăcut că nu era extrem de sărată așa cum mă obișnuisem eu cu supele cremă în general.

Supa crema de dovleac

Supa de dovleac

Ajunsă la felul principal, am avut plăcerea de a servi medalion de cerb bavarez cu pommes duchesse și cu puțin pireu de castane. Needles to say că mi-a fost greu să mă apuc să mânc ceva ce arăta atâââât de bine și ce se scălda în jeleu de coacăze roșii. 😀

Medalion de cerb bavarez la Stejarul

Medalion de cerb bavarez

Carnea era moale, gătită mediu, nici prea în sânge, nici prea prăjită, numai bună și suculentă. Pommes duchesse erau moi, iar coacăzele roșii, jeleul și pireul de castane au fost dulcele atât de necesar după o masă copioasă.

Dar cum să te ridici de la așa o masă fără să guști măcar din desert. Eu am încercat Peaches Melba, iar Ratatoullia Camembert în crustă cu sos de vanilie și fructe de pădure. Desertul meu avea o jumătate de piersică tăiată cu mascarpone deasupra. Desertul colegei, brânză camembert în acea crustă, adică un soi de clătită, iar totul se scălda în sos de vanilie și fructe de pădure. YUMMY!

Desert Peaches Melba

Peaches Melba

Camembert in crusta cu sos de vanilie

Stejarul Bazos

Cam așa au arătat farfuriile după desert, semn că am fost mai mult decât impresionate de bunătățile din farfurie.

Prețul unui astfel de meniu delicios este de 100 de lei de persoană, dar eu, după cum vă spuneam mai sus, l-aș împărți cu cineva pentru că e suficientă mâncare. Mai jos aveți o poză cu o parte din meniul pus la dispoziție de cei de la Stejarul pentru a vedea orientativ care sunt prețurile și pentru celelalte produse din meniu.

Meniu Restaurant Stejarul

Servirea și atmosfera

Servirea a fost excepțională, fără chelneri care fie să uite de tine, fie să-ți stea în ceafă. Curătenia în restaurant și în hotel este exemplară, specifică unui hotel cu restaurant de 4 stele.

Un alt lucru pe care l-am apreciat foarte tare a fost muzica jazz de calitate, perfectă pentru momentul în care servești masa. De multe ori am luat masa în restaurante care se doresc a fi de 4 stele și la radio puteam auzi Radio Zu. Not ok, așa că bravo și pentru acest aspect Restaurantului Stejarul.

Concluzii

În concluzie, vă recomand cu drag și din suflet acest restaurant minunat și chiar și hotelul dacă nu sunteți din Timișoara și vreți să vă bucurați de liniște și aer curat. Acolo pe timp de vară sunt și bicilete de închiriat pentru plimbări prin parc și mult, mult aer curat și liniște.

Voi ați fost vreodată la Stejarul? 🙂

Curățenie
Servicii
Mâncare
Preț
Atmosferă

Hotel Restaurant Stejarul

Adresă:
Bazoşu Nou, nr.123(DJ 609F)
Telefon:

[…] de casă cu hribi și salvie, Cartofi în crustă de sare cu cremă de muștar și ceapă verde, Camembert în crustă de migdale și sos de fructe de pădure și Înghețata de casă pe care am încercat-o deja […]

[…] toate că brânza camembert în crustă era trecută în meniu la aperitive calde, eu am solicitat să fie servită după supă, ca […]

[…] ce pot spune e că a fost gătită perfect! Sosul nici prea dulce, nici prea acrişor venea de minune cu camembert-ul pane, care era moale în […]

[…] desfătarea simțurilor și cultivarea gustului, vă recomand preparatele domnului Guștere la Restaurantul Stejarul din Bazoșul Nou. De veți încerca, veți mai reveni, vă asigur! Tweet !function(d,s,id){var […]

[…] la auzul acestei vești, am fost tare curioasă să încerc preparatele pentru că eu îi testasem creațile la Steajarul și mi-au plăcut foarte […]

[…] Restaurantul nu ne este străin, el fiind vizitat de gurmanzii noștri acum mulți ani pentru preparate cu specific vânătoresc, răsfățuri culinare sau pentru preparate mai […]

[…] Restaurantul nu ne este străin, el fiind vizitat de gurmanzii noștri acum mulți ani pentru preparate cu specific vânătoresc, răsfățuri culinare sau pentru preparate mai […]

Nici un comentariu

Completează numele
Completează un email valid
Completează website-ul
Completează mesajul